REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

ALEGERI cu probleme în Turcia. Opoziţia denunţă tentative de FRAUDĂ

ALEGERI cu probleme în Turcia. Opoziţia denunţă tentative de FRAUDĂ

Replica API 24 iunie 2018 | 00:00 213

Principalul partid de opoziţie turc a denunţat tentative de fraudă în timpul alegerilor legislative şi prezidenţiale anticipate care au loc duminică în Turcia, informează agenţia AFP, citată de Agerpres.

"Numeroase plângeri ne-au parvenit", mai ales din provincia Sanliurfa (sud-est), a declarat purtătorul de cuvânt al Partidului Republican al Poporului (CHP, social-democrat), Bülent Tezcan, într-o conferinţă de presă la sediul formaţiunii sale, la Ankara.

Tezcan a dat câteva exemple de tentative de măsluire a urnelor, îndeosebi cazul unei urne care conţinea deja circa o sută de buletine de vot, toate în favoarea alianţei dominate de formaţiunea aflată la putere, Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP, islamo-conservator), înainte de deschiderea secţiilor de vot.

De teama fraudelor, îndeosebi în sud-estul cu majoritate kurdă, opozanţi şi ONG-uri au mobilizat câteva sute de mii de observatori pentru a supraveghea urnele.

"În regiune, s-au produs atacuri, ameninţări cu arestarea observatorilor noştri", a afirmat Tezcan, deplângând prezenţa "unor persoane înarmate pe străzi", care încearcă să creeze, în opinia sa, "o atmosferă de teroare pentru alegători".

Principalul partid prokurd HDP a denunţat la rândul său, pe reţelele sociale, tentative de fraudă şi intimidare similare în sud-est.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Asa o sa se ajunga si la noi : dictatura! Atunci sa va vad.
0
0
Intotdeauna si oriunde cei care vor pierde alegerile vor reclama fraude.
1
0
adica ziceti voi ca pkk voteaza erdogan,ar fi o mare ciudatenie din moment ce sultanul i-i vaneaza pe orisiunde basca atentatele cu sute de morti comise de kurzi
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108