REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
14.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Alegeri pentru funcţia de Muftiu al României

Alegeri pentru funcţia de Muftiu al României

Replica API 13 februarie 2015 | 00:45 225

Joi, 12 februarie a.c., la sediul Muftiatului din Constanţa, a avut loc şedinţa Consiliului Sinodal (Şura-i Islam), în cadrul căreia a fost stabilită data pentru alegerea noului Consiliului Sinodal (Şura-i Islam), pe o perioadă de 5 ani şi data alegerilor pentru funcţia de Muftiu (Şef al Cultului Musulman din România).

În urma deciziei membrilor Şura-i Islam s-a stabilit că începând de joi 12 februarie, până pe data de 09 martie, ora 16:00, se pot depune candidaturile pentru funcţia de Muftiu (Şef al Cultului Musulman din România), la secretariatul Muftiatului din Constanţa.

Totodată s-a stabilit că pe data de 19 martie, ora:10:00, va avea loc Adunarea Generală a Imamilor în cadrul căreia vor fi aleşi noii membri ai Consiliului Sinodal (Şura-i Islam).

Noul Consiliu Sinodal (Şura-i Islam) se va întruni pe data de 26 Martie, ora: 10:00 la Centrul de Cult al Muftiatului Cultului Musulman din România din municipiul Constanţa str. Bogdan Voda nr.75 pentru alegerea noului Muftiu (Şef al Cultului Musulman din România).

Consiliul Sinodal, organul suprem care ia decizii privind organizarea şi funcţionarea Cultului Musulman din România, este alcătuit din: Muftiul în funcţie, care este totodată şi preşedintele Şura-i Islam, plus 15 imami cărora li se adaugă câte patru reprezentanţi din partea U.D.T.T.M.R şi U.D.T.R şi directorul Colegiului Naţional “ Kemal Atatürk” din Medgidia.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367