Alertă la Constanța! Operații suspendate, din cauza unui medicament folosit după anestezie
Alertă la Constanța! Operații suspendate, din cauza unui medicament folosit după anestezie
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSpitalul Judeţean Constanţa a suspendat operaţiile care nu sunt urgente din cauza stocului limitat dintr-un medicament folosit după realizarea anesteziilor, care are rol în decontractarea musculaturii pacientului.
” Cele mai multe spitale au probleme cu acest medicament care lipseşte din cauza producătorului. Noi avem un stoc, dar dacă facem toate operaţiile care nu sunt urgenţe într-o săptămână rămânem fără el. Am luat în calcul suspendarea operaţiilor care nu sunt urgente şi care pot fi amânate pe o perioadă de o săptămână, o săptămână şi jumătate şi să ţinem stocul de medicament pe care îl avem pentru operaţiile urgente în cazul unor accidente, traumatisme. În cazul unui accident cu victime multiple suntem obligaţi să intervenim. Din această cauză am amânat operaţiile urgente, cezarienele”, a declarat managerul Spitalului Judeţean Constanţa, care a precizat că această problemă este una la nivel naţional.
El a precizat că Miostinul, care are neostigmină substanţa de bază se foloseşte după anestezie.
V.S.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News