ALERTĂ! Un INCONŞTIENT a vrut să facă DEZINSECŢIA în APARTAMENT, dar şi-a 'DERATIZAT' VECINII. VIDEO!
Acţiunea inconştientă a unui constănţean a bagat în sperieţi un bloc întreg. Dorind să scape de gândacii care-i mişunau prin apartament, acesta „a făcut o nefăcută”, fiind la un pas să-i intoxice şi să-i bage în spital pe vecinii de bloc, din cauza substanţelor pe care le-a folosit. În loc să cheme o firmă specializată în acţiuni de deratizare, constănţeanul a considerat că se poate descurca şi pe cont propriu, însă efectele acţiunii sale au fost unele nedorite. Vecinii acestuia s-au trezit cu fum gros pe scară, cu un miros puternic şi înţepător, lucruri ce au semănat, într-o clipă, panică şi stări de rău în rândul locatarilor.
Recent, pe aleea Zmeurei, în blocul FT 14, un locatar a facut “deratizare” după cum l-a tăiat capul, folosind, cel mai probabil, substanţe despre care a auzit din vecini că ar fi bune pentru a scăpa de gândaci. Însă, acţiunea lui nu a avut efectele scontate, iar locuitorii din imobil au fost la un pas de a fi intoxicaţi cu substanţele folosite de către vecinul inconştient. La faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD şi pompierii, pentru că multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale fie din cauza substanţelor inhalate, fie din cauza şocului.
Vecina: Puteam să mor
O femeie, locatar al blocului cu pricina, a declarat pentru cotidianul Replica faptul că s-a instaurat panica în rândul oamenilor, aceştia ieşind în stradă doar cu hainele de pe ei. Locatarul a mai declarat că în clădire era un aer greu de respirat din cauza a ceva ce semăna cu fumul şi că nu se putea vedea nimic înaintea ochilor.
“Nu ştiu ce s-a întâmplat, probabil substanţele folosite au făcut o reacție. Era numai fum, nu vedeai nimic şi mirosea foarte puternic. Puteam să mor, eu dormeam în timpul acela. Am auzit zgomote afară şi am ieşit în stradă în pijamale, am apucat să-mi iau doar actele. Mi-a fost rău toată ziua, am avut stări de greaţă, m-a usturat gâtul. Eu stau la parter şi, totuşi, am simţit că nu mai reuşesc să ies afară. Atât de rău a fost”, a explicat femeia pentru reporterii Replica.
VIDEO:
Diana MAXIMIUC

Las ca vine Claudiu Palaz , cel cu 2%, la alegerile locale, candidat PMP la parlamentare. De rasul Lumiii......
Poate osi face mila baiatul si ajunge prin parlament sa ii subtieze pe gindaci!Fati mila de ei
Vad ca baiatul e priceput , nu te duci si pe la casa poporului , concentratie maxima?
Vinovat e administratorul pt ca legea spune ca dezinsectumia se face la 3 luni si chiar mai des daca e nevoie. Minim de 4 ori pe an. Dar impurities, spagari
bine le-a facut, asa le-as da si eu la jivinele comuniste de pe Cismelei bloc 1B, pute a ghena de lesini, carcalaci si sobolani cat cuprinde, si in loc sa puna mana sa faca curat in jegurile lor de apartamente, casca toata ziua gura de pe balcon, poate-si fac de lucru cu copiii din curtea scolii. Bine si copiii le dau ce merita.
Reporteri de tot rasul si mizeria faceti stiri de cum se maresc taxele si de infectia din oras, nu de oameni care curata mizeria si gandacii. Idioata aia de locatara sa crape cu carcalacii in brate. Si voi la fel. Inconstienti sunt aia care dorm pe gandaci si carcalaci
Povestea cu invazia gandacilor e valabila si la scara noastra. Avem un vecin care are crescatorie in casa si abia asteptam sa moara, dar nu moare nici de-al dracu. Cand vin seara pe scari fug carcalacii in toate directiile. Am izolat usa, am astupat si gaura cheii si cumpar insecticide de 200 lei pe luna si tot mai scapa cate unul. Vin pe canalizare. E un total dezastru. Probabil asa se ajunge la disperare.
Paracios mic ,nu ti-a dat si tie una mica?
deRATIZAREA are legatura cu soarecii si sobolanii. Poate e vorba de dezinsectie?
Afla informatii noi despre cine formeaza Statul Paralel si ce averi au cei din Statul Paralel. Folositi adresele web: v55gs5i46t7j6ksy.onion.ws Folositi adresele web: v55gs5i46t7j6ksy.onion.pet
Oras Ovidiu bloc str Nationala 94 ov7sc a la subsol de face vin si tuica
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină joi, 11 august a.c., în Medgidia, în apropiere de...1698
Ploaia torențială de duminică, 31 iulie, a făcut prăpăd în județul Constanța. În comuna Topraisar, furtuna a...3047
Chiar dacă au fost implementate mai multe modalități de achitare a peajului, iată că mulți dintre români preferă...903
Joi, 28 iulie, un accident teribil s-a petrecut la intrare în Constanța dinspre Valu lui Traian, soldat cu moartea...37655


ConstanțaUmiditate: 73%
Vânt: 3.53 m/s
Presiune: 1007 milibari

Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) a învins-o în semifinalele turneului de tenis de la Toronto pe americanca Jessica...117
David Popovici a devenit și campion european după ce a evoluat, sâmbătă, în finala probei de 100 m liber din...103
Sportivele române Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, campioane olimpice la Tokyo, au câştigat medaliile de aur,...207
Simona Halep, locul 15 WTA, şi Sorana Cîrstea, locul 38 mondial, şi-au aflat adversarele din primul tur la...409


În weekendul prelungit cu ocazia Zilei Marinei, Constanța va beneficia și de un spectacol de lumini, culoare și...698
Un accident rutier a avut loc în cursul dimineții de vineri, 12 august a.c., în jurul orei 04:30, la ieșire de pe...5246
Primarul orașului Constanța, Vergil Chițac, în cursul zilei de vineri, 12 august a.c., a organizat o conferință de...5736
CFR Călători a anunţat vineri că modifică temporar mersul trenurilor. Cei care au cumpărat bilete pentru perioada...578
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, vineri, că foarte multe din amendamentele primite şi examinate...262
Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, critică angajarea la Banca Națională a celebrei astroloage...277
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat vineri, în cadrul unei...227
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a negat, vineri, că ar exista intenţia unei remanieri guvernamentale, menţionând...293
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3549
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2815
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5341
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4164
Metallica, Mariah Carey, Rosalia şi Jonas Brothers se vor reuni anul acesta la New York pentru Global Citizen Festival,...231
Elton John ar putea continua să cânte în metavers mult timp după ce va renunţa la turnee, relatează miercuri...240
Basistul trupei The Pogues, Darryl Hunt, a murit la vârsta de 72 de ani, a anunţat marţi formaţia britanică de punk...225
Jurnalistul Victor Ciutacu a reacționat, pe Facebook, după ce, într-o emisiune, fostul lider social-democrat Liviu...712
Conducerea Republicii Moldova i-a obligat pe liderii transnistreni să anunțe Chișinăul despre deplasările lor în...749
Un bărbat înarmat și echipat cu vestă antiglonț s-a apropiat de sediul FBI din Ohio. Acesta a fugit după un schimb...505
Directorul FBI, Christopher Wray, a revenit miercuri asupra amenințărilor de pe rețelele de socializare la adresa sa...499
Un român în vârstă de 38 de ani a murit după ce a căzut de la etajul unui bloc din landul german Saxonia-Anhalt,...710
Procesul patologic de ateroscleroză, de îngustare a arterelor coronare, este cel care stă la baza bolii coronariene...246
Beneficiul antidepresivelor ar putea fi pus sub semnul întrebării întrucât depresia nu este legată de un...270
Un grup de cercetători din Italia a descoperit un vaccin anti-cancer capabil să declanşeze răspunsuri ale sistemului...490
Un număr de 6.469 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu...537
Reportera a mixat toate variantele de solutionare a problemei principale, gandacii, doar-doar o pune de un articol celebru.