ALERTĂ! Un PERVERS SEXUAL TERORIZEAZĂ FETELE și FEMEILE din MEDGIDIA. VIDEO
Un pervers sexual terorizează Medgidia în ultima perioadă, urmărind femeile și masturbându-se în prezența lor. Potrivit informațiilor noastre, acesta își face veacul în zona Cimentul din Medgidia, iar ultima victimă a fost o fată pe care acesta a încercat să o agreseze chiar în scara blocului în care aceasta locuiește, fata reușind să scape și să îl filmeze în timp ce se masturbează. Bărbatul, care se numeste Rustem Ervin, nu ar fi la prima abatere, mai multe persoane reclamând purtarea acestuia, el făcându-și veacul pe lângă o școală din Medgidia. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
Doar prin curaj și prezență de spirit a reușit victima să scape de agresor, acesta urmărind-o de la magazin și până la domiciliu. Incidentul s-a petrecut 9 ianuarie 2022, în jurul prânzului. ”Era ora 12:30 și am coborât din bloc până la magazin. Normal trebuia să meargă sora mea de 11 ani în locul meu. Până la magazin sunt cam 200 de metri, drumul este printre blocuri și pe lângă o grădiniță. Când mă întorceam de la magazin, am observat că cineva merge în spatele meu, dar nu m-am întors să văd cine era. Am intrat în bloc și omul acesta a intrat după mine și m-a întrebat dacă vreau să îmi ofere sex oral. Am dat să urc scările însă m-a tras de mână foarte tare și am văzut că se masturba. Atunci l-am împins cu piciorul și am fugit pe scări. Inițial a vrut să se ia după mine dar când i-am zis că sun la poliție s-a oprit. Când am ajuns la etaj, m-am gândit să îl filmez. După aceea am fost cu mama mea și am depus plângere la poliție.” a declarat fata agresată, pentru Replica de Constanța.
Vreau ca lumea să vadă și să se ferească de acest individ
”Vreau să afle cât mai multă lume de omul acesta, și eram sigură că a mai facut așa ceva altfel nu ar fi avut tupeu să se țină după mine ziua în amiaza mare și să facă așa ceva. Și să ne facem dreptate singure ca fete și ca femei, dacă nimeni nu ne face dreptate.” a mai adăugat victima.
Ce spun oamenii legii
”La data de 9 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie, cu privire la faptul că un bărbat ar fi făcut gesturi sexuale în fața sa, în timp ce s-ar fi aflat în scara unui bloc din municipiul Medgidia. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.” a declarat reprezentantul IPJ pentru Replica de Constanța.
Virgil STOIAN

cum n-ai avut noroc ! MUSTAFA al ta ce mai face?
fosta boboc din c-voda spune ca de ce nu are si ea un asa noroc de om!
nici nu coboara din masini niste idioti buni de nimic pt ce isi iau banii sa umplut orasul de drogati si nebuni pesti
Impuscat in cap
Este Marin Feraru baiatu lu Paul Feraru de la Cernavoda
aia unde sunt sa-i inmoaie oasele jegului?
Va uitati prea mult la filme porno
Chiar fata afirma ca barbatul a intrebat-o daca vrea sa-i ofere un sex oral. Omul a fost foarte politicos, deci nu poate fi vorba despre o agresiune sexuala.
branza de pe po la in gura
politia ce face?asta ar trebuii bagat la puscarie, il putem numii pericol social chiar!
ocupata in ultima vreme...li se rupi pwla de lume
La puscarie! Handicapatu
Mascatul Moraru Emil are buze de dama
e boschetul de menat aledin ce lucreaza-n primaria c- voda
O capatana de oaie n-are cum sa se masturbeze, el are puta mica si belita...din nastere
sa vina ...primavara !
asta trebuie dus la puscarie si violat
Rupt cu bataia
baiatul asta seamana la perfectie cu cel mai celebru smecher al orasului Constanta
”Spectacol” inedit în Tomis 3. Constănțenii care s-au aflat în zona Tomis, sâmbătă, în jurul prânzului, au...3585
Mașinile noi, între care şi electrice, sunt în vogă în țara noastră, românii începând să le achiziționeze....1417
Cireșele au început deja să își facă apariția pe piețele din Constanța. Având în vedere că fructele...1507
Dacă în anul 2003, administrația publică locală căuta un simbol unic al Constanței pentru a întâmpina...1579


ConstanțaUmiditate: 70%
Vânt: 4.44 m/s
Presiune: 1010 milibari

Echipa de fotbal AC Milan, învingătoare duminică la Sassuolo cu 3-0, este noua campioană a Italiei, încheind Serie...191
Atleta germană Malaika Mihambo, campioana olimpică la săritura în lungime, a dominat sâmbătă reuniunea din...117
Miami Heat s-a impus cu 109-103 pe terenul lui Boston Celtics şi conduce cu scorul general de 2-1 în finala...118
Finlandezul Kalle Rovanpera (Toyota) a câştigat duminică Raliul Portugaliei, a patra etapă a Campionatului Mondial...117


Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuș, a transmis într-un interviu la...418
Vești importante pentru cei care intră în ciclul gimnazial și liceal în anul școlar 2022 – 2023. Elevii se vor...1395
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de sâmbătă, 21 aprilie a.c., pe...440
Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o motocicletă a avut loc, sâmbătă, la prânz, pe DN...505
Decizia Kremlinului de a opri de sâmbătă exporturile de gaze naturale către Finlanda demonstrează că președintele...119
Claudiu Daniel Catana consideră că înființarea centrelor de colectare și procesare ale cerealelor, legumelor,...133
Deputatul Ludovic Orban, preşedintele partidului Forţa Dreptei, a declarat duminică, la Galaţi, că este un...236
”Da, este adevărat! A revenit în libertate. Tot timpul ținem legătura, vrem să menținem echipa în a treia...2836
Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România, s-a aflat marți, 19 aprilie,...1987
George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, a fost prezent în studioul Replica de Constanța, vineri,...3205
Este unul dintre acei primari care, dacă nu ar fi existat, ar fi fost inventat. În ciuda contestațiilor venite din...3424
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3556
Margot Robbie ar urma să joace într-un prequel la "Ocean's Eleven", o comedie poliţistă despre un grup de escroci...116
O femeie a protestat față de violențele sexuale din Ucraina dezbrăcându-se de rochie în timpul unui eveniment din...118
Jason Momoa va juca în comedia de acţiune de la Universal "Shots! Shots! Shots!", relatează contactmusic.com. Actorul...114
Organizatorii Eurovision 2022 au prezentat rezultatele "neobişnuite" pe care le-au detectat în timpul jurizării celei...134
Se apropie sezonul vacanțelor și cei mai mulți români încep să caute cele mai bune oferte pentru vara aceasta....482
Rusia a interzis sâmbătă intrarea în această ţară pentru un număr de 963 de cetăţeni americani, printre care...443
Cea mai cunoscută faţă a Pentagonului, purtătorul de cuvânt al acestuia, John Kirby, se va alătura Consiliului...339
Washingtonul a retras vineri cinci grupări de pe lista sa neagră de "organizaţii teroriste străine", printre care...426
În Europa au fost confirmate peste 100 de cazuri de variola maimuței, dintre care unul a fost confirmat în Suedia....118
Autorităţile spaniole investighează dacă petrecerile de pe insula turistică Gran Canaria sunt sursa mai multor...115
La fiecare sfârșit de primăvară ninge cu puf de plop, dar și cu probleme pentru alergici. Oamenii se plâng că...115
Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt în Municipiul Bucureşti - 49 şi...120
pentru acest MUSTAFA si alti doritori GETA a fost alungata din familie