rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 14 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Alexandra Diaconescu, primele declarații după naștere: „Au fost dureri foarte mari”

Alexandra Diaconescu trebuia să nască de Dragobete, pe 24 februarie, dar fetița ei s-a lăsat așteptată și abia azi, după amiază, a reușit s-o aducă pe lume. După aproximativ 24 de ore de travaliu, fosta concurentă de la Insula Iubirii a născut un bebeluș sănătos și la scurt timp a făcut primele declarații, în direct la Star News, conform spynews.ro

Alexandra Diaconescu și iubitul ei, Mădălin Mogoș, au devenit părinții unei fetițe superbe, după cum se observă în pozele postate de cei doi la scurt timp după naștere. Aflată încă în recuperare, bruneta a făcut primele declarații despre cel mai important moment din viața ei.

Deși totul s-a încheiat cu bine, proaspăta mămică a părut încă foarte afectată de faptul că nu a putut să nască natural, așa cum și-a dorit.

„Sunt bine, sunt la terapie intensivă. N-am reușit să nasc natural. M-am chinuit două zile și am ajuns la ceazariană într-un final. A fost greu, durerile foarte mari, foarte grele, contracțiiile... Mi-am dorit până pe ultima sută de metri să nasc natural, dar nu s-a putut, ea având aprope 4 kilograme, nu mă dilatam suficient și nu puteam s-o ajut”, a spus Alexandra diaconescu, la Antena Stars.

sâmbătă, 27 februarie 2021885
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii

01duamna gina(27 feb 09:31)
imi poate spune si mie cine sunt astia ? Ca m-am pierdut si chiar ma interesa subiectul .
mai mult...Monden
14 apr 18:46MondenAntonia a împlinit 32 de ani și a lansat cel mai vesel videoclip

Pe 12 aprilie, Antonia a împlinit frumoasa vârstă de 32 de ani. Ce-și dorește artista pentru următoarea perioadă...452

14 apr 00:00MondenRaluca Pastramă și Pepe, prima apariție împreună după divorț, la ziua fiicei lor465
14 apr 00:00MondenIlan și Alina Laufer, prima ieșire cu gemenii546
14 apr 00:00MondenAndreea Bălan și George Burcea au îngropat securea războiului: „Nu regret nimic. Nici pe el“

Andreea Bălan (36) a fost invitată să participe la podcast-ul moderat de către Cătălin Măruță. Vedeta a...385

14 apr 00:00MondenMacaulay Culkin și Brenda Song au devenit părinți. Ce nume va purta micuțul465
14 apr 00:00MondenArnold Schwarzenegger vrea iar pătrăţele, la 73 de ani!365
14 apr 00:00Monden„Dynamite“, piesa grupului de K-pop BTS, a depăşit 1 miliard de vizualizări pe YouTube

''Dynamite'', piesa grupului de K-pop BTS, a depăşit 1 miliard de vizualizări pe YouTube, la câteva luni după ce...296

14 apr 00:00MondenGala Met va avea loc în septembrie 2021 şi mai 2022288
14 apr 00:00MondenOSCAR 2021: Ceremonie cu prezenţa fizică a vedetelor, nu prin Zoom264
14 apr 00:00MondenActorul Joseph Siravo, cunoscut pentru rolul din serialul „The Sopranos“, a murit la vârsta de 66 de ani

Actorul Joseph Siravo, cunoscut pentru interpretarea tatălui mafiot al lui Tony Soprano în serialul de succes ''The...321

14 apr 00:00MondenJ-Lo, H.E.R. şi Foo Fighters, prezente la un concert de promovare a campaniei de vaccinare anti-COVID-19287
14 apr 00:00MondenDisney+ pregăteşte un serial despre David Beckham ca mentor al unor tineri fotbalişti249
Vremea
8.9°8.8° - 8.9° miercuri, 14 aprilie 2021
ConstanțaUmiditate: 89%
Vânt: 8.17 m/s
Presiune: 1011 milibari

Loto
6/4912174441127
5/4034383531165
joker642445338
Horoscop
mai mult...SPSportRT
14 apr 00:00SportChampions League: Bayern Munchen și Porto câștigă, dar PSG și Chelsea merg în semifinale

Victoria obținută de Bayern Munchen la Paris (1-0) nu a fost suficientă. PSG a eliminat deținătoarea trofeului și...503

14 apr 00:00SportOFICIAL Dușan Uhrin Jr, noul antrenor al echipei Dinamo

Duşan Uhrin Jr. este noul antrenor al echipei FC Dinamo, începând de marţi seară, în locul lui Gheorghe Mulţescu,...380

14 apr 00:00SportStefanos Tsitsipas, Grigor Dimitrov și Fabio Fognini merg mai departe (Rezultatele zilei)

Grecul Stefanos Tsitsipas, al patrulea favorit, a obținut calificarea în optimile de finală ale turneului de...291

14 apr 00:00SportGigi Mulțescu și-a anunțat demisia de la Dinamo: "Mă opresc aici"

Dinamo a fost învinsă de Astra Giurgiu, scor 1-0, în turul semifinalelor Cupei României, iar la finalul partidei...353

Local
14 apr 21:57LocalBEAT și FĂRĂ permis, a FURAT un Tico și a BUȘIT 3 MAȘINI!

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, la data de 11.04.2021, a formulat...822

14 apr 21:56LocalŢigări de contrabandă, depistate la bordul unei nave în Portul Constanța

Polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit mai multe pachete cu țigarete de contrabandă la...803

14 apr 21:55LocalÎncă un CONTAINER încărcat cu deșeuri, depistat în Portul Constanţa Sud Agigea

771

14 apr 21:55LocalRECIDIVISTĂ, ÎNCARCERATĂ pentru FURT CALIFICAT

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, la data de 12 aprilie a.c., au identificat o femeie, de...913

14 apr 21:55LocalPrins, la VOLAN, BEAT şi fără PERMIS

Mai multe infracțiuni la regimul rutier au fost constatate de polițiștii constănţeni în ultimele 24 de ore....735

14 apr 21:55LocalMINOR, CERCETAT după ce a FURAT DOUĂ TELEVIZOARE

624

Politică
14 apr 23:21PoliticăProfesorii nevaccinați ar putea preda doar online. Explicațiile ministrului Educației

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat marți la Digi24 că există o „presiune din ce în ce mai mare din...630

14 apr 00:06PoliticăCIRC în PARLAMENT. Dianei Șoșoacă i s-a INTERZIS să intre în SALĂ cu masca transparentă

Senatoarea Diana Șoșoacă s-a certat cu șefa Comisiei Juridice din Senat, Iulia Scânteie. Șoșoacă a venit la...3177

14 apr 00:10PoliticăFlorin Cîțu: Capacitatea de vaccinare anti-COVID a ajuns la 115.000 de persoane pe zi

528

Interviuri
2 apr 00:04InterviuriViceprimarul Cocargeanu: USR NU VREA să se construiască în ZONA COSTIERĂ! Video

Florin Cocargeanu este unul dintre viceprimarii Constanței care pune umărul la dezvoltarea orașului. Acesta...2518

24 mar 00:03InterviuriSorin Mihai: Am distribuit TABLETE tuturor elevilor, însă mulți NU au știut ce să facă cu ele

Luni, 22 martie, s-a dat startul simulării examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a...2710

19 mar 00:18InterviuriCORINA MARTIN: Nu avem nici o STRATEGIE, nimeni NU se gândește să ATRAGĂ turiști! VIDEO

3740

6 mar 00:02InterviuriSOCEANU, primarul din TECHIRGHIOL: Singura sursă pentru INVESTIȚII sunt fondurile europene

Iulian Soceanu este unul dintre cei mai implicați edili din județul Constanța. Și nu-l lăudăm noi, ci o spun chiar...3716

5 mar 00:03InterviuriMariana GÂJU nu ÎNȚELEGE CINE oprește CT BUS să AJUNGĂ la CUMPĂNA

”În spetele unei femei puternice, stă întotdeauna un bărbat puternic”, spune primarul localității Cumpăna,...7056

4 mar 00:07InterviuriViceprimarul RUSU: În MAMAIA, nu vor mai fi ȘANTIERE și MUZICA tare, în sezonul estival

8051

Monden
14 apr 00:00Monden„Dynamite“, piesa grupului de K-pop BTS, a depăşit 1 miliard de vizualizări pe YouTube

''Dynamite'', piesa grupului de K-pop BTS, a depăşit 1 miliard de vizualizări pe YouTube, la câteva luni după ce...296

14 apr 00:00MondenGala Met va avea loc în septembrie 2021 şi mai 2022

Gala Met, unul dintre cele mai importante evenimente mondene ale anului organizate la New York, va avea loc în doi...288

14 apr 00:00MondenOSCAR 2021: Ceremonie cu prezenţa fizică a vedetelor, nu prin Zoom

264

14 apr 00:00MondenAndreea Bălan și George Burcea au îngropat securea războiului: „Nu regret nimic. Nici pe el“

Andreea Bălan (36) a fost invitată să participe la podcast-ul moderat de către Cătălin Măruță. Vedeta a...385

14 apr 00:00MondenMacaulay Culkin și Brenda Song au devenit părinți. Ce nume va purta micuțul

Macaulay Culkin, devenit cunoscut datorită personajului Kevin din pelicula "Singur acasă", și iubita lui au devenit...465

14 apr 00:00MondenArnold Schwarzenegger vrea iar pătrăţele, la 73 de ani!

Gata, s-a terminat cu îndoparea: Arnold Schwarzenegger intră la regim de slăbit! El vrea să redevină un pachet de...365

14 apr 00:00MondenActorul Joseph Siravo, cunoscut pentru rolul din serialul „The Sopranos“, a murit la vârsta de 66 de ani

Actorul Joseph Siravo, cunoscut pentru interpretarea tatălui mafiot al lui Tony Soprano în serialul de succes ''The...321

14 apr 00:00MondenJ-Lo, H.E.R. şi Foo Fighters, prezente la un concert de promovare a campaniei de vaccinare anti-COVID-19

Selena Gomez, Jennifer Lopez, J Balvin sau trupa Foo Fighters se numără printre vedetele care vor participa la "VAX...287

14 apr 00:00MondenDisney+ pregăteşte un serial despre David Beckham ca mentor al unor tineri fotbalişti

249

Mapamond
14 apr 00:00MapamondSUA: Minneapolis sub tensiune în creştere după moartea unui tânăr de culoare ucis de poliţie

Minneapolis a cunoscut marţi a doua seară de demonstraţii, în pofida intrării în vigoare a unei interdicţii de...285

14 apr 00:00MapamondCel puţin 20 de morţi într-un accident de autobuz în Peru

Cel puţin 20 de oameni şi-au pierdut viaţa într-un accident de autobuz în Peru, informează marţi dpa şi Xinhua,...268

14 apr 00:00MapamondCoronavirus: India aprobă vaccinul rusesc Sputnik V

257

14 apr 00:00MapamondOMS cere suspendarea la nivel mondial a vânzării de mamifere sălbatice vii pe pieţele alimentare

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut marţi suspendarea la nivel mondial a vânzării de mamifere...284

14 apr 00:00MapamondIsraelul revine, de duminică, la clasele cu efectiv complet de elevi

Cancelaria prim-ministrului Benjamin Netanyahu a anunţat marţi că guvernul a decis redeschiderea pe scară largă a...294

14 apr 16:38MapamondCoronavirus: Aproximativ 7,7 milioane de doze de vaccin, administrate în Polonia

255

Sănătate
14 apr 00:00SănătateBeneficiile usturoiului: te ajută să combați răceala și să crești imunitatea

Tu cât de des mănânci usturoi? Știm că fugi de el din cauza mirosului neplăcut, însă știm la fel de bine și...329

14 apr 00:00SănătateDe ce apare starea de somnolență după masă?

Cu siguranță te-ai întrebat măcar o dată de ce te ia somnul după masă de seară sau de prânz, oricât ai fi fost...393

14 apr 12:04SănătateEști vegetarian sau vegan? Aceste alimente care conțin fier sunt excelente pentru ține

301

14 apr 00:00SănătateObezitatea și boala Alzheimer: cum sunt conectate?

Un studiu al Departamentului de Neuroștiințe de la Universitatea Sheffield din Regatul Unit a analizat relația dintre...285

14 apr 00:00SănătateCe impact are îngrijorarea excesivă asupra organismului?

Te îngrijorezi des? Poate că, în sinea ta, ai impresia că prin îngrijorare poți preveni ca anumite lucruri...316

14 apr 00:00SănătateTot ce trebuie să știi despre borș, un leac tipic românesc

Ca și conținut, un borș de casă realizat după o rețeta corectă este bogat în vitamine, minerale, carbohidrați,...342

14 apr 00:00SănătateBrânza tofu: contrandicaţii, conținut nutriţional și cum o poți consuma

Tofu este o brânză făcută din laptele obținut din boabe de soia. Bineînțeles, această nu conține gluten și...303

14 apr 00:00SănătateCum recunoști o lampa cu sare de Himalaya contrafăcută

Sarea de Himalaya are o mulțime de beneficii pentru sănătate, de aceea lămpile cu sare de Himalaya sunt la modă...376

14 apr 00:00Sănătate8 moduri prin care poți reduce stresul din viața ta

302

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT