Alexandru Rafila a dezvăluit ce se va întâmpla în cazul unui nou val de COVID-19
Alexandru Rafila a spus ce se va întâmpla dacă un nou val de COVID-19 va „lovi” România. Iată ce soluție a găsit ministrul Sănătății.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății din România, a mărturisit că pandemia de COVID-19 se transformă într-o viroză sezonieră. De asemenea, acesta a confirmat faptul că este posibil să apară un nou val care va produce îmbolnăviri.
„Eu am evitat să fiu tranşant, nu pentru că nu-mi place să fie tranşant, ci pentru că biologia este o ştiinţă şi o chestiune care este în continuă evoluţie. Opinia mea în momentul de faţă este că vor mai apărea îmbolnăviri, poate chiar un mic val, cum spuneţi dumneavoastră, dar care nu va avea impact asupra sănătăţii publice şi asupra capacităţii de apărare a asistenţei medicale”, a declarat Alexandru Rafila, conform digi24.ro, care citează Agerpres.
„Dar asta nu înseamnă că în anumite zone sau în anumite populaţii vulnerabile care nu au fost protejate prin vaccinare nu vor fi la risc. Deci încet, încet această infecţie se transformă într-o viroză sezonieră şi dacă va exista un nou val, el nu va pune probleme mai ales că acum avem experienţă, suntem organizaţi şi am dezvoltat serviciile ambulatorii care previn supraîncărcarea spitalelor, a unităţilor de primiri urgenţe”, a mai spus ministrul Sănătății din România.
Ce soluție a găsit Alexandru Rafila în cazul unui nou val de COVID-19
Alexandru Rafila a discutat și despre soluția pe care a găsit-o în cazul unui posibil val de COVID-19. Ministrul Sănătății a spus că nu trebuie ca toți pacienții diagnosticați cu Coronavirus să fie duși la UPU, ce ar trebuie să se trateze în ambulatoriu dacă forma nu este gravă și nu necesită spitalizare.
De asemenea, Alexandru Rafila a declarat că nu își face probleme în ceea ce privește un nou val de COVID-19.
„Şi lucrul acesta, din păcate, s-a întâmplat. Am avut anul trecut un record de decese, la nivel naţional, nu numai din cauza infecţiei cu noul coronavirus, e adevărat în valul patru au murit 25.000 de persoane, dar am avut o mortalitate generală extrem de mare, care a depăşit cu 100.000 natalitatea. Am avut un spor negativ de 100.000 de persoane în România datorită acestei mortalităţi ridicate şi, desigur, din cauza natalităţii care este redusă. Indicatorii demografici plasează România, alături de majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană, într-o zonă de pericol în ceea ce priveşte evoluţia demografică”, a mai adăugat ministrul sănătății din România, conform a1.ro

Litiaza renali (calculi renali), una dintre cele mai frecvente boli, este o afecțiune caracterizată prin prezența și...162
A fi diabetic poate fi o experiență chinuitoare, deoarece boala vine cu o mulțime de boli și afecțiuni care se...193
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că discuţia despre iodura de potasiu a fost politizată în mod...129
Tumorile care se dezvoltă la nivelul unuia dintre rinichi pot fi de natură benignă sau malignă. De multe ori,...124


ConstanțaUmiditate: 55%
Vânt: 8.83 m/s
Presiune: 1014 milibari

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă, că...141
Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Toronto,...293
Antrenorul Adrian Mutu, instalat la conducerea tehnică a echipei FC Rapid în luna martie a acestui an, şi-a prelungit...235
Turneul final al Cupei Mondiale din Qatar va începe cu o zi mai devreme decât era programat, dacă biroul de...327


La data de 9 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2...491
Căutările celor 2 persoane dispărute în mare, la Costinești, au fost reluate în cursul dimineții de miercuri, 10...720
Zona strict protejată Sărături-Murighiol şi caii sălbăticiţi din pădurea Letea au fost afectaţi din cauza...402
Fostul premier Victor Ponta consideră că se discută prea mult despre pastilele de iod și prea puțin despre criza...301
Numărul cetăţenilor ucraineni cu contracte de muncă în România a ajuns, miercuri, la 6.431, a declarat ministrul...185
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, că în continuare se desfăşoară analize la nivelul fiecărui minister...242
ANAF încearcă să-l execute silit pe George Simion, după ce mai multe amenzi primite de acesta în timpul pandemiei...604
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3492
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2722
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5264
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4117
Originar din Ucraina şi unul dintre cei mai buni balerini din lume, Sergei Polunin a fost adesea numit rebel. Acum a...169
Johnny Depp, vedeta seriei de filme ''Pirates of the Caribbean'', în vârstă de 59 de ani, pare să fie într-o...121
Actriţa de la Hollywood Anne Heche era luni în continuare spitalizată în stare critică, comatoasă şi conectată...167
Lamont Dozier, unul dintre cei mai importanţi cantautori şi producători de muzică soul, care a colaborat cu The...119
Numărul noilor permise de şedere emise în Uniunea Europeană a urcat anul trecut la nivelurile de dinaintea pandemiei...123
Peste 3.000 de civili au fost evacuaţi din regiunea Doneţk, aflată în estul Ucrainei, după ce autorităţile au...114
Trei martori oculari au declarat marţi agenţiei Reuters că au auzit explozii puternice şi au observat o coloană de...373
Negocierile de la Viena pentru reluarea acordului nuclear dintre puterile internaţionale şi Iran au luat sfârşit...266
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că discuţia despre iodura de potasiu a fost politizată în mod...129
O cercetare recentă realizată pe șoareci a scos la iveală faptul că expunerea timpurie la antibiotice poate avea...128
Tumorile care se dezvoltă la nivelul unuia dintre rinichi pot fi de natură benignă sau malignă. De multe ori,...124
Comisia Europeană (CE) a rezervat, la compania americană în domeniul biotehnologiei Moderna, 15 milioane de doze...128
Apare iar covid-ul pt ca deja se stie cand se va termina razboiul din ucraina. Hai sictir