Alexandru Rafila anunță cât va costa vaccinul anti-Covid-19
Vaccinul anti-COVID ar putea costa între 5 euro și 20 de euro, iar primele doze ar putea să apară până la finalul anului. Sunt afirmațiile lui Alexandru Rafila, făcute sâmbătă seara la Antena 3, unde a vorbit despre tratamentul așteptat de toată lumea.
Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit despre companiile care sunt pregătite să ofere un vaccin anti-COVID-19 , dar și despre momentul în care în România vor fi livrate primele doze, informează Mediafax.
Vaccinul anti-COVID ar putea costa între 5 euro și 20 de euro, a spus Rafila la postul de televiziune.
„Cred că până la sfârșitul anului, vor ieși cel puțin două vaccinuri. Prețul unei doze de vaccin ar putea costa între 5 euro și 20 de euro. Nu este un preț de nesuportat. Cu precizarea că vor fi două doze de vaccin. Al doilea vaccin se va face la un interval de 30-60 de zile”, a declarat Alexandru Rafila.
Rafila a vorbit și despre despre companiile care sunt pregătite să ofere un vaccin. Potrivit acestuia, în decembrie 2020 ar putea să apară cel puțin două vaccinuri, produse de cele patru mari companii AstraZenaca, Sanofi GSK, Moderna și Pfizer, scrie știripesurse.ro.

al!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Prima data vaccinati parlamentu nu medici si pe cei vulnerabili
pretul fictiv al unui vaccin fictiv
Preşedintele Klaus Iohannis participă, miercuri şi joi, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Organizaţiei...101
De Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel se respectă cu sfinţenie o serie de tradiţii, obiceiuri şi superstiţii din...197
Preşedintele finlandez Sauli Niinisto a declarat marţi că Turcia a fost de acord să sprijine aderarea Finlandei şi...165
Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, consideră că nu este momentul renunţării la sistemul cotei unice,...260


ConstanțaUmiditate: 53%
Vânt: 5.08 m/s
Presiune: 1015 milibari

Atacantul belgian Romelu Lukaku este aşteptat marţi seară la Milano pentru a-şi finaliza revenirea la Inter, sub...147
Sportivii români Denis Florin Mihai (cat. 55 kg) şi Patrik Iulian Gordan (cat. 87 kg) au obţinut medaliile de bronz...146
Jucătoarea română de tenis Elena Gabriela Ruse a fost învinsă greu de tânăra jucătoare americană Coco Gauff, a...170
Sprintera nigeriană Blessing Okagbare, suspendată pentru o perioadă de zece de ani pentru utilizarea de produse...205


În cursul zilei de marți, 28 iunie a.c., ora 16:30, la sediul Primăriei Medgidia are loc ședința ordinară a...377
Prim-ministrul Nicolae Ionel-Ciucă, alături de ministrul Energiei, Virgil Popescu, va participa marți, 28 iunie, în...2017
Viorel Ghinea a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor....856
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de luni, 27 iunie a.c., în...593
Deputatul PSD Gabriel Zetea a afirmat, luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre compensarea preţului...434
Klaus Iohannis, a primit-o luni, la Palatul Cotroceni, pe Vera Jourova, vicepreședinta Comisiei Europene responsabil...341
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, le cere parlamentarilor USR să aibă ''abordări constructive'' şi subliniază că...358
Prinţul Paul de România a fost reţinut la Paris de autorităţile franceze. Acesta a fost arestat după ce a fost dat...468
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4003
Prefectul județului Constanța, Silviu Iulian Coșa, s-a aflat în studioul Replica, luni, 16 mai. În cadrul...2458
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2606
Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România, s-a aflat marți, 19 aprilie,...2895
Ceața s-a ridicat, parcă, în urma clarificărilor legale dintre Johnny Depp și fosta soție Amber Heard, și...187
Supermodelul Kate Moss se pare că este printre cei mai buni vecini pe care poți să-i ai. Vedeta a început să...126
Soprana rusă Anna Netrebko, deprogramată din cauza ambiguităţilor sale cu privire la războiul din Ucraina, dă în...138
Filmul horror "Telefonul negru/ The Black Phone", în regia lui Scott Derrickson, cu Ethan Hawk, Jeremy Davies,...126
Mai multe ţări, inclusiv statele americane care au legalizat canabisul, par să fi contribuit la creşterea consumului...120
Şase poliţişti au fost ucişi duminică în nordul Mexicului, după ce au fost atacaţi de bărbaţi înarmaţi...126
Poliţia turcă a intervenit, duminică, cu brutalitate împotriva participanţilor la Marşul mândriei LGBTQ+ la...140
Precipitaţiile abundente înregistrate în nordul Turciei au provocat inundaţii în mai multe locuri, postul public de...123
Infecţiile virale nu se tratează cu antibiotice. Folosind aceste pastile în cazul infecţiilor virale nu facem decât...148
Utilizată în bucătărie, drojdia de bere este o sursă excelentă de vitamine, minerale şi proteine. Aceasta...149
Măslinele Kalamata sunt apreciate ca fiind cele mai sănătoase dintre toate sortimentele de măsline grecești....165
Este una dintre cele mai vechi legume, poate înlocui cu succes cartoful într-o dietă, preparându-l chiar prăjit,...159
re. Pai daca un test covid costa in Germania 8 euro si in Romania 80 euro cum poate el sa ne minta ca vaccinul va fi mai ieftin. Va fi in Germania 10 euro si in Romania 100 euro. Se fac doua inseamna ca inmultim 14 milioane de cetateni cu 2 sute euro. Asta inseamna ca aproape 3 miliarde euro vor plati romanii pentru vaccin companiilor farmaceutice. Cu banii astia se vor vaccina cu doar 20 euro aproximativ 135 milioane de cetateni europeni de prima clasa. Asta e rolul Romaniei in UE. Sa suporte traiul ieftin al cetatenilor de sange albastru din vestul Europei. Germania Franta Austria BeNeLux.