rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 12 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Alexandru: Voi face demersurile legale să nu mai existe situaţii în care drepturile pensionarilor să fie calculate greşit

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, afirmă, într-o postare pe Facebook, că va face toate demersurile legale astfel încât să nu mai existe situaţii în care, din vina funcţionarilor publici, drepturile pensionarilor să fie calculate greşit.

Violeta Alexandru

"Este inadmisibil ca oameni care muncesc o viaţă întreagă, să fie privaţi de un drept câştigat cinstit, prin muncă, dreptul la pensia cuvenită integral. Pensionată în anul 2002 cu penalitate pentru ieşirea anticipată la pensie, conform legii, doamna A.B, din Alba, avea dreptul la o pensie întreagă, nepenalizată, prin trecerea la pensia de limita de vârstă, încă din luna iulie a anului 2004. Nu pot decât să mă întreb dacă acei oameni, funcţionari publici din cadrul Casei de Pensii Alba care au greşit în anul 2004, când, odată cu trecerea doamnei la pensie de limita de vârstă, aveau obligaţia legală de a ridica penalizarea pensiei şi de a plăti integral drepturile, au astăzi cea mai mică remuşcare pentru cei 16 ani în care greşeala lor a îngreunat şi mai mult traiul acestei doamne. Neplata tuturor drepturilor cuvenite retroactiv pentru cei 16 ani de către Casa de pensii Alba la momentul descoperirii erorii reprezintă o a doua gravă problemă. Să fii conştient că i-ai luat unui om un drept şi să nu-i restitui integral suma, pentru toţi aceşti 16 ani reprezintă o lipsă de respect faţă de oamenii care au muncit şi contribuit în ţara aceasta. Nu voi tolera niciodată aşa ceva!", a arătat Alexandru, scrie Agerpres.

Ea a sesizat Casa Naţională de Pensii Publice pentru ca pensionarei să îi fie acordate toate drepturile cuvenite, "pentru cei 16 ani în care a fost privată de dreptul integral de pensie."

"Am sesizat Casa Naţională de Pensii Publice pentru că vreau ca doamnei pensionare să i se acorde toate drepturile cuvenite. Până la ultimul leu, toţi banii datoraţi din 2014. Faţă de suma deja plătită în luna aprilie 2020, astăzi, la sesizarea mea, s-au făcut toate demersurile legale pentru ca doamna să primească prin casierie sau prin mandat poştal integral diferenţa pentru cei 16 ani în care a fost privată de dreptul integral de pensie. Funcţionarii publici care au greşit vor răspunde! Pentru şeful de serviciu vinovat, deşi avea o mustrare scrisă pentru o altă eroare din urmă cu două luni, am cerut demisia!", a scris ministrul Muncii.

Totodată, Violeta Alexandru a precizat că va face toate demersurile legale să nu mai existe situaţii în care, din vina funcţionarilor publici, să fie calculate greşit drepturile pensionarilor.

"Vă rog doamnă, deşi e târziu să repar ceva ce v-a fost luat dintr-o greşeală gravă, să acceptaţi scuzele mele şi promisiunea că voi face tot ce îmi stă în putinţă să nu mai existe astfel de cazuri în România modernă! Voi face toate demersurile legale pentru ca situaţii în care, din vina funcţionarilor publici au fost calculate greşit drepturile pensionarilor şi nu s-au achitat retroactiv banii, să nu mai existe. Nu poate exista prescripţie pentru drepturile unui pensionar când funcţionarul a stabilit greşit cât i se cuvine acestuia! Voi lupta să schimb acest lucru pe care-l consider total abuziv!", a adăugat ministrul Muncii.

vineri, 3 iulie 2020634
Comentarii

01pensionar(4 iul 15:40)
cine sau ce va impiedica sa verificati si pensiile nesimtite, pardon- speciale--in baza carei contributii au primit aceste pensii- dabrogati-le, oricum la salariile pe care le cumuleaza din ''N'' posturi la care nu pot face fata decat pe hartie, le sunt suficiente ptru o generatie intreaga Lor nu le este rusine, nu vad cum se tarasc, la propriu, cei cinstiti si cu coloana vertebrala, cu principii, care nu se umilesc? Sa va fie rusine tuturor nemernicilor, hotilor si borfasilor
02TOATE(3 iul 11:20)
Pensiile speciale si nesimtite sunt calculate gresit. Sunt abuzuri la banul public. Nu se vede ?
10maimuto(3 iul 09:58)
maimuto vezi ca la Costinesti a venit NISA fugi repede ca au inceput spirala lasale dracu de pensii si asa te depaseste spune o data la lume cit mariti si gata deabea asteapta lumea votul sa va scoata din cap33 iul
mai mult...Economic
12 aug 00:00EconomicFlorin Cîţu: Jumătate din deficitul bugetar din 2020 reprezintă costul crizei economice

Jumătate din deficitul bugetar din 2020 reprezintă costul crizei economice, iar acest cost are două componente, o...264

12 aug 00:00EconomicCâştigul salarial mediu net a crescut la 3.298 lei, în iunie281
12 aug 00:00EconomicEpidemia COVID-19 a modificat obiceiurile de consum ale românilor cu privire la produse şi servicii278
12 aug 00:00EconomicCurtea de Conturi: Statul român a cheltuit 5 miliarde de lei pentru combaterea pandemiei, până la 30 iunie

Cheltuielile realizate pentru combaterea pandemiei, până la 30 iunie 2020, de la bugetul de stat, bugetele locale şi...276

12 aug 00:00EconomicImporturile de lapte au crescut cu 42,8% în primele şase luni286
12 aug 00:00EconomicPatronatele din agricultură cer Guvernului să plătească despăgubirile pentru fermierii afectaţi de secetă până pe 20 august295
11 aug 00:00EconomicAPIA: Piaţa auto din România a scăzut cu peste 34%, în primele şapte luni

Piaţa auto din România a înregistrat o contracţie de 34,2% la nivelul primelor şapte luni ale anului, faţă de...458

11 aug 00:00EconomicINS: Deficitul comercial al României a crescut cu aproape 935,7 milioane de euro, în primele şase luni448
11 aug 00:00EconomicStatistică: Spor negativ accentuat al populaţiei României, în luna iunie468
11 aug 00:00EconomicAplicări-record pentru joburi în iulie, 1,3 milioane, cu 50% mai multe faţă de anul trecut

Peste 1,3 milioane de aplicări pentru joburi au fost înregistrate în luna iulie pe platforma de recrutări online...452

11 aug 00:00EconomicPandemia accelerează transformarea digitală a companiilor europene de utilităţi467
11 aug 00:00EconomicAcumularea de deşeuri de plastic pe fondul pandemiei stârneşte preocupare în Europa453
Vremea
28.4°27° - 28.4° miercuri, 12 august 2020
ConstanțaUmiditate: 57%
Vânt: 4.28 m/s
Presiune: 1013 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
12 aug 00:00SportŞahtior Doneţk şi FC Sevilla s-au calificat în semifinalele Ligii Europa, după ce au eliminat pe FC Basel şi Wolverhampton

Echipa Şahtior Doneţk s-a calificat în semifinalele Ligii Europa, după ce a învins, marţi, la Gelsenkirchen, cu...392

12 aug 00:00SportAmicale pentru Universitatea Craiova înaintea campaniei europene - Viktoria Plzen va fi unul dintre adversari

Universitatea Craiova va disputa două meciuri amicale în stagiul de pregătire din Austria, iar Viktoria Plzen va fi...297

12 aug 00:00SportSerena Williams s-a calificat în turul doi la Lexington

Serena Williams a obţinut o victorie în trei seturi la revenirea în circuit după epidemia de coronavirus, ea...365

12 aug 00:00SportAtletism: Organizatorii aşteaptă 2.000 de participanţi la un concurs de 'alergare virtuală'

Organizatorii competiţiei de alergare stradală UNIQA Asigurări Bucharest Family&10K au anunţat, marţi, într-o...310

Local
12 aug 18:14LocalRAZII în COSTINEȘTI!

Polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Costinești, la data de 10 august a.c., în intervalul orar 17.00-19.00, cu...826

12 aug 18:13LocalMinor din Medgidia, REȚINUT pentru complicitate la TÂLHĂRIE calificată

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă...674

12 aug 18:12LocalVÂRSTNIC TÂLHĂRIT într-o scară de bloc pentru un TELEFON mobil

795

12 aug 18:15LocalMinor din Cernavodă, dat dispărut de două zile. L-ați văzut?

Polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați despre dispariția lui RĂDUCAN STELICĂ...792

12 aug 18:15LocalINCENDIU DE PROPORŢII la o UZINĂ VIDEO

Militarii din cadrul detaşamentului de pompieri Tulcea au fost solicitaţi să intervină, marţi, 11 august, în...1105

12 aug 18:14LocalFemeie, de 64 de ani, depistată băută la volan de polițiștii constănțeni

Ieri, în jurul orei 15.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat o femeie, de 64 de ani,...1083

12 aug 18:12LocalIntervenţie în Eforie Sud, o ţeavă de gaz a fost spartă

Militarii din cadrul ISU au fost solicitaţi să intervină marţi, 11 august, în Eforie Sud, strada Dr. Climescu, în...511

12 aug 18:43LocalIRANIAN dat în urmărire internațională pentru FRAUDĂ fiscală, REȚINUT la Constanța

Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale au depistat la începutul săptămânii un cetățean iranian, de 40...757

12 aug 00:17LocalCine trebuie să fie testat cu prioritate pentru coronavirus

959

Politică
12 aug 00:00PoliticăCostel Alexe: La Miroslava vom face primul parc industrial pentru cercetare-inovare şi pregătire profesională duală

Ministrul Mediului Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, liderul PNL Iaşi, a declarat, marţi, că parcul industrial de...358

12 aug 00:00PoliticăA murit fostul preşedinte al Senatului Oliviu Gherman

"A murit, la 90 de ani, Oliviu Gherman. Un intelectual, un om desăvârşit. Personalitate inteligentă, calmă. Un...492

12 aug 00:00PoliticăSenat - plen: OUG privind majorarea etapizată a alocaţiilor pentru copii, respinsă

300

Interviuri
25 iul 00:35InterviuriCHIŢAC: Constanţa are o administraţie AROGANTĂ care NU stă de VORBĂ cu OAMENII

În ultima perioadă s-a discutat intens pe marginea candidatului unic PNL-USR-PLUS, care ar fi asigurat într-o mare...2421

23 iul 00:35InterviuriHORIA CONSTANTINESCU: Vreau să SCUTUR Constanța de PILE și ȘMENURI! VIDEO

Horia Constantinescu, comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, dar...3976

22 iul 00:06InterviuriPRIM PROCURORUL Gill Julien Grigore Iacobici: La PARCHETUL TRIBUNALULUI, rata ACHITĂRILOR este SUB 3%! VIDEO

3993

21 iul 00:08InterviuriRĂZVAN FILIPESCU: Fermierii AMENINȚĂ cu PROTESTE și BLOCAREA drumurilor! VIDEO

Județul Constanța continuă să se confrunte cu mai multe probleme din diferite domenii, probleme care au fost...2413

10 iul 00:23InterviuriProcurorul TEODOR NIȚĂ: Industria DEȘEURILOR este mai BĂNOASĂ decât cea a DROGURILOR! VIDEO

Procurorul Teodor Niță a instrumentat dosare grele de-a lungul carierei, în momentul de față fiind ancorat în...9485

8 iul 00:14InterviuriMihai Stanciu: ATENȚIE, metoda Accidentul a fost înlocuită cu metoda COVID-19! VIDEO

4734

Monden
12 aug 00:00MondenPrimul concert Metallica din 2020, difuzat în cinematografele drive-in din America de Nord

Formaţia Metallica va urca pe scenă pentru prima dată în 2020 pentru a susţine un concert ce va fi difuzat în...291

12 aug 00:00MondenDisney va relansa saga „Tron“, cu Jared Leto ca protagonist şi Garth Davis ca regizor

Studioul Disney preconizează să relanseze saga ''Tron'', anunţând cooptarea regizorului Garth Davis, care a realizat...319

12 aug 00:00MondenRegina Elisabeta a II-a i-a eliminat pe prinţul Andrew şi pe ducii de Sussex de pe site-ul familiei regale

338

12 aug 00:00MondenBradley Cooper şi Jennifer Garner, surprinşi pe plajă în ipostaze tandre

Actorii Bradley Cooper şi Jennifer Garner au fost surprinşi de paparazzi pe o plajă din Malibu, în imagini care...428

12 aug 00:00MondenZac Efron va face parte din distribuţia remake-ului ''Three Men and a Baby'' pentru Disney Plus

Actorul Zac Efron va face parte din distribuţia unui remake al comediei de succes din 1987 ''Three Men and a Baby'',...296

12 aug 00:00MondenCreatorul emisiunilor „Te pui cu blondele?“, „Mondenii“ sau „Schimb de mame“ a murit la 47 de ani

457

Mapamond
12 aug 00:00MapamondCoronavirus: Intensificare a epidemiei în Spania. Mai multe state impun carantina persoanelor venite din această ţară

La şase săptămâni după ce a rezistat primului asalt al epidemiei de COVID-19, Spania se află din nou într-o...291

12 aug 00:00MapamondCel mai mare laborator de cocaină din Olanda, descoperit de poliţie. 17 persoane au fost arestate

Poliţia olandeză a anunţat marţi că a descoperit cel mai mare laborator de cocaină găsit vreodată în ţară,...320

12 aug 00:00MapamondChina - Prezenţa coronavirusului, descoperită pe ambalaje de fructe de mare

312

12 aug 00:00MapamondCoronavirus: Mexicul depăşeşte pragul de 53.000 de decese. Columbia trece de 13.000

Bilanţul deceselor cauzate în Mexic de noul coronavirus a depăşit pragul de 53.000, Ministerul Sănătăţii...271

12 aug 00:00MapamondCoronavirus: Finlanda impune izolarea obligatorie de 14 zile oricărui nou sosit din 'ţări cu risc'

Orice persoană ce vine dintr-o "ţară cu risc" şi ajunge în Finlanda va trebui să se supună izolării de 14 zile...283

12 aug 00:00MapamondCoronavirus: Marea Britanie raportează 816 contagieri şi 8 decese asociate COVID-19

269

Sănătate
12 aug 00:00SănătateRefluxul gastroesofagian la sugar - soluții eficiente

Refluxul gastroesofagian la sugari apare atunci când mâncarea refulează din stomacul bebelușului înspre esofag,...285

12 aug 00:00SănătateCancerul, depistat cu 4 ani înainte de apariția simptomelor?

O echipă internațională de cercetători a dezvoltat un test de sânge care poate detecta dacă o persoană are unul...328

12 aug 00:00SănătateCoenzima Q10 și rolul său în menținerea frumuseții pielii

308

12 aug 00:00SănătateStilul de viață sedentar anulează beneficiile unei mase corporale normale

Chiar dacă ai ajuns la greutatea ideală, lipsa de mișcare te poate afecta la fel de mult ca pe o persoană...291

12 aug 00:00SănătateCopiii sub 5 ani pot transmite mai ușor noul coronavirus decât adulții

În prezent se cunoaște faptul că cei mici, deși sunt mai susceptibili la infecția cu sindromul respirator acut...285

12 aug 00:00SănătateMenstruația la vârste mici crește riscul de disconfortla menopauză

Menstruația apărută timpuriu, mai devreme de vârsta de 11 ani, crește probabilitatea de a experimenta bufeuri în...294

12 aug 00:00SănătateCe provoacă foliculita la nivelul scalpului

Foliculita scalpului este o afecțiune a pielii caracterizată de faptul că foliculii firelor de păr de pe scalp se...318

12 aug 00:00SănătateCât de periculoasă este folia de aluminiu pentru copii?

Aluminiul este prezent, în mod natural și în cantități reduse, în alimente, însă este frecvent folosit în...331

12 aug 00:00SănătateEste întotdeauna necesară operația în caz de apendicită la copii?

275

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT