REPLICA ONLINE CONSTANTA

1.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
1.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Alimentele procesate: toate sunt la fel de rele?

Alimentele procesate: toate sunt la fel de rele?

Replica API 26 septembrie 2020 | 00:00 1014

Consumul de alimente procesate nu este neapărat un lucru rău. Procesarea înseamnă orice schimbare a stării naturale a alimentelor, inclusiv murarea, congelarea sau coacerea, aceste procese fiind chiar benefice, scrie doc.ro.

Congelarea fructelor, a legumelor și a cărnii

Congelarea este un proces benefic, care ajută la păstrarea prospețimii unor alimente pentru mai mult mult timp. Poți cumpăra alimente direct congelate, pe care să le păstrezi acasă în congelator în funcție de data de expirare sau îți poți congela chiar tu alimentele preferate, în pachete de diverse dimensiuni, pe care să le scoți și să le folosești când ai nevoie.

Pasteurizarea și ambalarea în vid

Pasteurizarea laptelui și a brânzei prelungește durata de valabilitate a acestor produse. În mod similar, ambalarea în vid poate împiedica alterarea cărnii, a miezului de nucă etc.

Conservele de alimente în suc propriu

Conservele de fructe în apă sau în sucul propriu păstrează prospețimea și nutrimentele. Ingredientele adăugate, cum ar fi fibrele, calciul și vitamina D, pot îmbunătăți valoarea nutritivă a alimentelor conservate. Pe lângă fructe și legume, alte alimente procesate care pot face parte dintr-o dietă sănătoasă includ tonul și somonul în conserve, iaurtul și brânza cottage.

Care sunt alimentele procesate nerecomandate?

Alimentele ultraprocesate sunt cele nocive pentru sănătate, deoarece au adaosuri de ingrediente nesănătoase pentru a le face mai atrăgătoare sau pentru a le face să dureze mai mult timp. Aceste ingrediente includ sarea, zahărul și aditivii alimentari precum coloranții artficiali, aromele și conservanții. Un studiu a constatat că alimentele ultraprocesate constituie aproximativ 60% din totalul de calorii asociate cu dieta vestică.

Cele mai nocive alimente procesate sunt cele gata de consum și sărace în nutrimente: fursecurile, acadelele și alte dulciuri din comerț, mezelurile, supele instant, băuturile zaharoase, pizza congelată și alte semipreparate, pâinea albă, popcornul, chipsurile, covrigeii, majoritatea cerealelor pentru micul dejun. Aceste alimente pot avea un gust bun, dar sunt încărcate cu ingrediente care contribuie la deteriorarea sănătății.

Alimente procesate cu prea multă sare

Sarea este adesea folosită în exces pentru a menține alimentele proaspete. Orice produs care are mai mult de 600 de miligrame de sare la 100 de grame are prea multă sare. E bine de știut că sodiul poate apărea pe etichete și cu alte denumiri, cum ar fi glutamatul monosodic sau fosfatul disodic.

Specialiștii în sănătate recomandă să fim atenți la cât de mult și de des consumăm aceste alimente, deoarece au foarte multă sare:

Pizza: o felie cu multe topping-uri poate oferi jumătate din cantitatea de sare recomandată zilnic.

Pâine și alte produse de panificație: chiar dacă într-o felie de pâine nu există foarte multă sare, cantitatea se mărește dacă obișnuiești să consumi multă pâine zilnic

Sandvișuri din comerț: Un sandviș mare din comerț sau un burger poate furniza doza completă de sare recomandată zilnic.

Mezelurile: 6 felii subțiri de mezel conțin jumătate din cantitatea de sare recomandată zilnic.

Supa instant: o astfel de supă la plic poate conține jumătate din cantitatea de sare de care ai nevoie într-o zi.

Brânza topită și diverse sosuri din comerț.

Alimente procesate cu prea mult zahăr

La fel ca sarea, zahărul este adesea adăugat în timpul procesării. Este folosit pentru a face ca alimentele procesate să aibă un gust mai bun sau pentru a le îmbunătăți textura. Zahărul se găsește nu doar în dulciuri și băuturi, ci și în alte alimente în care poate nu te-ai aștepta să îl găsești (cereale, sos de paste, anumite conserve etc.).

Ca și în cazul sării, poți controla cât zahăr consumi citind etichetele. Pentru o dietă de 2.000 de calorii (tipică pentru adulți), trebuie să ai în vedere mai puțin de 2 linguri de zahăr adăugat pe zi. Caută pe etichete și alți îndulcitori, precum siropul de porumb, fructoza, mierea, nectarul de agave, zahărul de trestie, zahărul de cocos, dextroza, siropul de malț, melasa, pentru că și acestea îți aduc calorii multe.

Alimente procesate cu grăsimi trans

Grăsimile trans se regăsesc în margarină și alimente care pot fi preparate cu margarină (produse de patiserie, aluaturi din comerț, pizza congelată etc.). Acestea pot afecta colesterolul și pot duce la inflamații corelate cu bolile de inimă, accidentele vasculare cerebrale și alte afecțiuni.

Mâncarea pregătită în casă, mai sănătoasă

Pregătirea propriei mâncări îți permite să decizi ce ingrediente și cantități adaugi în ea. De asemenea, îți poți face propriile conserve sărate sau dulci din ingrediente proaspete și cu cantități mai mici de zahăr sau de sare (murături, ketchup, dulcețuri etc.). Caută ca ingredientele pe care le cumperi să fie din surse cât mai sigure. Îndreaptă-te spre fructe și legume crescute fără substanțe nocive, lactate simple (nu brânzeturi topite sau sosuri de brânză din comerț), păsări de curte și pește sălbatic luate de la o sursă pe care o cunoști sau din magazine specializate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920