REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Alimentele s-au ieftinit, în iulie, în medie cu 1,17%

Alimentele s-au ieftinit, în iulie, în medie cu 1,17%

Replica API 12 august 2015 | 00:00 215

Prețurile la produsele alimentare au scăzut cu 1,17% în iulie, raportat la iunie, și cu 7,25% față de luna similară din 2014, potrivit datelor publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS). La mărfurile nealimentare, prețurile au urcat în iulie, față de iunie, cu 0,48%, și cu 1,26% comparativ cu iulie 2014. Și tarifele la servicii s-au majorat în iulie, cu 0,09%, față de luna iunie, și cu 2,20% comparativ cu luna similară a anului trecut.

La grupa produselor alimentare, în comparație cu luna iunie, cel mai mult au scăzut prețurile, în iulie, la legume, cu 10,27%, la cartofi, cu circa 8%, și la fructele proaspete, aproape 4%. Scumpiri mai mari s-au consemnat la citrice și alte fructe meridionale, cu 2,56%, și la ouă, cu 1,27%.

În privința produselor nealimentare, datele INS relevă o ieftinire relevantă doar la medicamente, cu 3,53%, și la articole medicale, cu 3,36%, în timp ce creșteri semnificative de prețuri s-au înregistrat la gaze, cu 11,23%. La servicii, majorări au consemnat tarifele la apă, canal și salubritate, cu circa 1%, iar scăderi ușoare prețurile la transportul aerian și la telefon, cu 0,67%, dar și cele percepute la serviciile de poștă și telecomunicații, cu 0,44%.

Începând cu data de 1 iunie 2015 a intrat în vigoare extinderea aplicării cotei reduse de TVA de 9% pentru livrarea alimentelor și băuturilor. În consecință, în iunie, raportat la mai, prețurile la produsele alimentare scăzuseră cu 8,23% și cu 6,44% față de luna similară din 2014, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614