25.7° Constanța Vin., 30 Sept. 2022
Anul XX Nr. 6138
25.7° Constanța Vineri, 30 Septembrie 2022 Anul XX Nr. 6138

Alina Gorghiu: Nu concep să pierdem Primăria Constanţa şi Consiliul Judeţean

Replica API 4 aprilie 2016 207

Alături de Vasile Blaga, la lansarea candidaţilor liberali

Alături de Vasile Blaga, la lansarea candidaţilor liberali

Co-preşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, s-au aflat în week-end la Constanţa, pentru lansarea oficială a candidaţilor la alegerile locale din iunie. Anunţul a fost făcut chiar de către preşedintele PNL, organizaţia municipală, Vergil Chiţac, vineri, în jurul orei 18.00, în cadrul unei conferinţe de presă, la care a participat şi preşedintele PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir. „Vom avea mâine (sâmbătă, 2 aprilie – n.r.), într-un cadru festiv, lansarea candidaţilor şi apreciez că are loc la Constanţa. Strădaniile noastre la nivel local vor fi pe măsură în această campanie electorală. Faptul că PNL a decis să lanseze candidaţii la Constanţa arată importanţa pe care partidul o acordă alegerilor din oraşul nostru”, a spus Chiţac. Ulterior, a luat cuvântul co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu. „A fost un Birou Politic Naţional destul de dens, am reluat puţin agenda parlamentară, care se va discuta săptămâna viitoare, începând cu ziua de luni. Vom vorbi despre moţiunea simplă pe justiţie, pe care noi, azi, am intitulat-o «moţiunea Ponta - Ghiţă», pare o contradicţie în termen. Nu vreau să merg mai departe cu răutăţile, dar subiectul va fi dezbătut în Parlament. Vom vota împotriva acestui demers”, a spus Gorghiu. Referitor la situaţia TVR, aceasta a mai precizat: „Mă miră Zgonea şi Tăriceanu, care au vrut desemnarea rapidă a celui care va urma să ocpe fiuncţia de preşedinte al TVR. Fac apel la puţină prudenţă, la puţin calm la PSD şi să respectăm procedurile. Vrem deblocarea situaţiei din TVR, dar nu pe genunchi“, a specificat Gorghiu. Aceasta a mai declarat, referitor la legea care exceptează de la executare conturile de campanie, că PNL se află în situaţia în care să aplice legea, că nu are popriri pe conturi şi că nu intră sub incidenţa acestei legi.

De asemenea, co-preşedintele PNL Vasile Blaga a declarat că proiectul de lege susţinut de PSD privind pensiile speciale ale primarilor reprezintă „un demers populist” al liderului social-democrat Liviu Dragnea pentru a-i „amăgi” pe aleşii locali. „E încă un demers populist al lui Dragnea, ca să-şi amăgească primarii. Prima lege a fost declarată în integralitate neconstituţională pe două teme mari. Prima dată, Guvernul a spus: indicaţi sursa. Să spunem că mâine dimineaţă Guvernul spune: Avem bani. Apare a doua temă importantă. Curtea a spus: nu puteţi face partajări între diferitele categorii de aleşi. Dacă, în primul caz, discutăm de câteva zeci de mii de foşti şi actuali primari, în a doua categorie sunt sute de mii de oameni. Din acest punct de vedere, nu se va aplica niciodată, va avea exact aceeaşi soartă, doar că este un demers populist a lui Dragnea de a-şi mai fenta încă o dată colegii: “Eu mă zbat pentru voi, dar nu vor Curtea Constituţională şi Guvernul””, a afirmat Blaga.

„Le spun ce le-am spus în permanenţă-ce vom face cu salarizarea administraţiei publice locale şi nu numai, ei au nevoie de salarii. Nu suntem de acord cu pensiile decât pentru armată. În rest, nu!“, a mai completat Blaga. „Eu şi co-preşedintele Vasile Blaga spunem că n-are nici o şansă acest proiect, nu vrem să vindem gogoşi, aşa cum face Dragnea. Sunt discrepanţe mari, am discutat cu prim ministrul, aşteptăm discuţiile ulterioare în faţa unui proiect pe salarizare. E mult de lucru la el, sper că într-un timp rezonabil vom avea discuţii pe acest proiect“, a precizat, la rândul ei, Gorghiu. Despre turul doi al alegerilor locale, co-preşedintele PNL a precizat că se va depune o acţiune în instanţă, pentru constatarea neconstituţionalităţii singurului tur. „Suntem în aşteptarea întâmpinării din partea Guvernului, care va fi comunicată instanţei, dar, presupun că într-o săptămână întâmpinarea va veni, moment în care vom primi un termen. La termen, procedura spune că vom invoca excepţia legată de neconstituţionalitatea turului de alegeri, singurului tur, iar instanţa va decide trimiterea dosarului în judecată. Există şansa să câştigăm procesul. Până pe 5 iunie, nu e păcat dacă se emite decizia Curţii Constituţionale în acest sens“, a spus Gorghiu. Legat de Constanţa, Alina Gorghiu spune că se bucură că aici există opoziţie: „M-aş bucura să văd că toţi candidaţii fac asta. Am aşteptări de la rezultatul alegerilor, nu concepem să pierdem judeţul şi municipiul. Chiţac şi Dragomir sunt candidaţi puternici. Alianţe se vor face doar postelectoral. Asta este decizia partidului. Candidaţii trebuie să-şi dea demisia, nu să se suspende din funcţii, dacă vor să candideze”.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

COMENTARII

Prima pagina

LOTO

6/49
71822303312
5/49
13434111825
joker
143338282620