REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Alți trei pacienţi cu COVID-19, aflaţi în stare gravă, transferaţi în Polonia

Alți trei pacienţi cu COVID-19, aflaţi în stare gravă, transferaţi în Polonia

Replica API 29 octombrie 2021 | 01:18 530

Trei pacienţi cu COVID-19, aflaţi în stare gravă, sunt transportaţi, marţi seară, cu o aeronavă militară, de la Cluj-Napoca la Lodz, în Polonia. Este vorba despre doi pacienţi care erau internaţi în UPU din Cluj-Napoca şi unul din Iaşi.

„Toţi pacienţii se află în stare stabilă, transportabili, intubaţi şi necesită asistenţă medicală de specialitate într-o secţie de anestezie-terapie intensivă", menţionează sursa citată.

Pacienţii au fost transportaţi cu o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, precizează Ministerul Apărării Naţionale într-un comunicat de presă.

Echipa medicală care monitorizează pacienţii pe timpul zborului este formată din specialişti din cadrul SMURD, iar transportul pacienţilor de la unităţile spitaliceşti către aeroport s-a realizat cu ambulanţe ale SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Cluj. Aeronava a decolat din Cluj-Napoca în jurul orei 20,30.

Până în prezent au fost transferate în unităţi medicale din afara ţării 47 persoane care au nevoie de asistenţă medicală în secţii ATI, arată MS, conform digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367