"Am avut inclusiv o grupă de elită. Atât de tare m-a muşcat de dos că nu mai puteam să stau pe scaun..."

Un altfel de interviu, cu tehnicianul Alin Artimon:

Credeţi că îl cunoaşteţi pe tehnicianul Farului? Ei bine, eu vă asigur că nu, de aceea îi invit pe toţi, fani sau contestatari ai antrenorului grupării constănţene Farul, Alin Artimon, să citească un interviu un pic altfel, prin care vom afla de ce şi cum şi-a început cariera de jucător şi antrenor, pe unde a mai fost, ce jucători îi plac, ce hobby-uri are, dar şi de ce are nevoie campionatul intern pentru a fi la fel de valoros ca cele din vestul Europei. Până una alta, nu uitaţi că sâmbătă, 2 februarie, Farul Constanţa va susţine un amical împotriva echipei de liga a IV-a, C.S. Agigea. Meciul va fi disputat pe unul din terenurile Academiei "Hagi", de la ora 12.00. Totodată, un alt meci de verificare va avea loc tot pe unul din terenurile Academiei "Hagi", împotriva echipei Dunărea Călăraşi, meci care va începe la ora 11.00.

Reporter: Ce hobby-uri are omul Alin Artimon?

Alin Artimon: Sincer, omul Alin Artimon are puţine hobby-uri pentru că nu are timp de ele şi când ai un hobby este normal să ai timp să te ocupi, să-i acorzi timpul necesar. În condiţiile în care o zi pentru mine începe la ora 7 dimineaţa şi prezenţa mea la stadion undeva în jurul orei 8, iar plecarea mea de la stadion e întotdeauna după ora 19.30, indiferent unde am lucrat, nu prea îmi rămâne foarte mult timp pentru hobby-uri. Îmi rămân câteva ore seara pentru familie, iar pentru hobby-uri mai puţin.

Rep.: Se poate spune că fotbalul este hobby-ul dumneavoastră? Asociaţi munca şi plăcerea în acelaşi timp?

A.A.: Este aproape totul. Îmi place să mă uit la un film, să ies la un film, dar nu-l pot numi hobby pentru că se întâmplă foarte rar şi în aceste condiţii un hobby este mai delicat numit.

Rep.: Cum aţi ajuns să jucaţi fotbal şi când aţi avut primul contact cu fotbalul profesionist?

A.A.: Tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte, a făcut sport multă vreme, fotbal printre altele, iar mama era campioană naţională la popice într-o perioadă, proveneam oarecum dintr-o familie de sportivi. Am fost de mic copil un tip energic, am făcut gimnastică de la 3 ani şi au căutat să-mi găsească un sport care să mi se potrivească. Am făcut handbal din clasa I până în a II-a, iar din clasa a II-a am făcut fotbal până la 31 de ani. Am început la liceul cu program sportiv "Banatul" fotbalul în clasa a II-a. În clasa a XI-a m-am transferat la Politehnica Timişoara. La sfârşitul celor 18 ani fără o săptămână, am semnat cu Steaua, unde am rămas aproape trei ani, de acolo am plecat spre Bistriţa, de la Bistriţa am plecat înapoi la Timişoara, la CFR Timişoara, cu FC Oneşti am promovat din Liga a II-a în Liga I. Am revenit la Severin şi după aceea am mai jucat la echipe de Liga a III-a unde am şi antrenat la 29 de ani Telecom Timişoara, echipă care s-a desfiinţat în acel an.

Rep.: V-aţi reproşa ceva din punct de vedere sportiv?

A.A.: Fără falsă modestie, am fost unul dintre cei mai talentaţi juniori ai generaţiei mele, am fost căpitanul naţionalei de juniori vreo 80 de meciuri, am fost căpitanul echipei naţionale de tineret vreo 40 de meciuri. Am debutat în Liga 1 la Steaua la 18 ani şi jumătate, dar datorită vieţii private şi a Bucureştiului am suferit nu mai puţin de patru operaţii la un genunchi, cariera mea încheindu-se înainte să înceapă şi asta doar datorită mie, pentru că viaţa pe care am dus-o în afara stadionului, în timp a dus la aceste accidente. Dacă aş putea să dau timpul înapoi să am un sfert din mintea pe care o am acum, probabil că lucrurile ar sta altfel. Pe de altă parte, aceste accidente m-au dus să mă apuc mai repede de antrenorat.

Rep.: Ce v-a determinat să optaţi pentru o carieră de antrenor?

A.A.: Eu nu fac lucrurile niciodată la întâmplare, şi dacă vă transmit ceva şi dacă aş înjura acum, mă scuzaţi de expresie, o fac intenţionat, o fac cu un scop. Nu sunt tipul de antrenor care nu-şi calculează paşii. În condiţiile în care la 30 de ani puteam să mai joc, eram perfect sănătos la vârsta aceea, m-am gândit încotro mă duc, cât mai pot juca şi la ce nivel. Terminând facultatea ca şef de promoţie la 31 de ani, am zis că drumul ăsta abia începe, celălalt aproape este închis, aş mai pierde încă vreo 3 ani ca jucător, timp pe care l-aş câştiga ca antrenor. În acele condiţii, am renunţat mult prea devreme la activitatea de jucător şi am devenit antrenor. După ce mi-am construit o grupă de copii de la zero, după trei luni am devenit secundul Politehnicii Timişoara în Liga 1.

Rep.: Sunteţi de părere că un bun jucător nu este neapărat un bun antrenor şi invers?

A.A.: Nu cred. În momentul acesta fotbalul ţine foarte mult de cunoştinţe, de sistemul de informaţii. Asta cu am fost jucător şi o să fiu şi antrenor cade. Metodica de antrenament se schimbă şi profilul jucătorilor se schimbă. Ceea ce tu ai făcut cu antrenorii tăi, înainte ca jucător, nu mai este valabil acum, începând de la partea fizică, la partea de organizare a jocului. Este obligatoriu să citeşti, să studiezi, să mănânci zona şi principiile zonei pentru că asta se joacă în momentul ăsta, să fii abil din punct de vedere al cunoştinţelor şi să-ţi formezi o filozofie proprie. Cea mai mare greşeală, din punctul meu de vedere, este să copiezi, să te mulţumeşti să iei de la un antrenor un ciclu săptămânal, de la unu o parte de pregătire fizică şi vreo două cornere şi să crezi că eşti la un nivel bun. Nu. Este foarte important să-ţi măreşti nivelul de cunoştinţe şi după modul în care vezi tu fotbalul să-ţi creezi o filozofie proprie, altfel eşti o copie şi atât.

Rep.: Care a fost cea mai amuzantă întâmplare din cariera dumneavoastră de jucător şi de antrenor?

A.A.: Nu prea sunt un tip amuzant nici ca antrenor, nici ca jucător. Sincer nu prea îmi aduc aminte. Au fost şi întâmplări amuzante în cariera mea, dar nu îmi vin în minte şi nici nu aş vrea să inventez vreuna de dragul de a răspunde la întrebare.

Rep.: Care sunt echipele şi jucătorii dumneavoastră preferaţi?

A.A.: Toate echipele pe care le-am antrenat mi-au rămas în suflet. Timişoara, pentru că sunt timişorean şi orice timişorean îşi doreşte să antreneze pe Poli, chiar şi pentru o zi. Alba Iulia pentru că a fost prima echipă din Liga 1 pe care am antrenat-o. La FC Bihor sau Vâlcea m-am simţit mai mult decât confortabil. În perioada pe care am petrecut-o la Vâlcea de trei ani este una care rămâne. Chiar şi la Forex, unde am avut un episod scurt, am cunoscut un om deosebit în persoana patronului Ţucunel. Toate echipele pe la care am trecut mi-au rămas în suflet. Nu ascund şi niciodată nu o să ascund asta, voi rămâne timişorean şi voi rămâne polist indiferent unde voi antrena. Cu toate acestea, de fiecare dată când am jucat cu Poli, nu am pierdut niciodată.

Rep.: Ce jucător român v-a impresionat cel mai mult?

A.A.: Am avut şansa să fiu coleg cu mulţi jucători valoroşi, cu o întreagă generaţie de aur care era aproape în totalitate cantonată la Steaua, mai puţin cei de la Dinamo. Am avut colegi ca Hagi, Balint, Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu, Ungureanu, Lung, ş.a. Sunt jucători care în ziua de astăzi îi cauţi cu greutate în campionatul nostru şi continuăm să-i căutăm, dar nu-i găsim. Aici sunt mulţi purtători de ghete şi acolo erau mulţi jucători de fotbal. Ca profesionalism m-a impresionat în mod plăcut întotdeauna Dan Petrescu, un jucător cu o seriozitate, cea pe care o transmite în momentul acesta şi ca antrenor. Nu pot spune că Dan era idolul meu, dar era un jucător pe care mi-aş fi dorit să pot să-l copiez ca atitudine la antrenament, în schimb mi-a rămas în minte genul lui de jucător şi către asta încerc să-i canalizez pe jucătorii mei din punct de vedere profesional, către un jucător de tipul lui Dan Petrescu.

Rep.: Ce apreciaţi cel mai mult la un jucător, faptul că munceşte mult sau că are talent?

A.A.: Valoarea. Nu mă preocupă artificile, acolo mergem la circ sau de Anul Nou în Times Square şi vedem artificii până ne săturăm. Mă interesează jucătorii care-şi pun valoarea în folosul grupului, în folosul clubului, pentru că dacă ştie să dea cu latul, cu şiretul, să alerge, ştie să stea în teren, este disciplinat, are viaţă sportivă, acestea toate duc la un singur lucru, valoarea. Ai valoare, eşti la nivelul la care meriţi, nu ai valoare, pa. După aceea vine viaţa extrasportivă, seriozitate, stilul de antrenament, comportamentul, relaţia umană, cu presa, cu jucătorii, cu cei care conduc, cu antrenorii. Sunt o grămadă de lucruri pe care un jucător trebuie să le cunoască şi să le respecte. Toţi îşi doresc jucători gata făcuţi, neavând siguranţa unui contract, lucrează astăzi că mâine poate nu mai e el şi atunci de ce să aduc un copil de 16 ani, că eu nu o să apuc să-l antrenez pe ăsta, nu o să apuc să mă bucur de el şi o să vină x-ulescu şi o să spună că el l-a făcut mare pe jucătorul ăsta, dar între timp tu ai muncit cu el un an de zile. Eu nu văd aşa lucrurile. Astăzi am jucătorii ăştia, cu ei muncesc, în condiţiile în care gândiţi-vă că noi avem nu mai puţin de 9 juniori de la centrul, care se antrenează astăzi cu mine. Am avut inclusiv o grupă de elită pe care am format-o, dar "datorită" blânzeniei antrenorilor din centru, am renunţat să mai lucrez la ea. Atât de tare m-a muşcat de dos că nu mai puteam să stau pe scaun şi atunci am preferat să iau jucătorii la grupa mea, decât să continui cu grupa aia de elită. Despre Farul vorbesc, ca să ştie. Le spun asta, să tacă şi să nu mai latre data viitoare.

Rep.: Urmăriţi meciuri din alte campionate sau din campionatul intern?

A.A.: Sincer să vă spun, la meciurile din România mă uit foarte puţin, doar dacă mă nimeresc. În schimb, campionatul Angliei, campionatul Spaniei, campionatul Italiei, privesc orice meci ar fi şi asta din punct de vedere al organizării jocului sunt foarte atent la ceea ce antrenează un tip de antrenor.

Rep.: Ce antrenor din aceste campionate vi se pare cel mai bun?

A.A.: Pentru mine doi antrenori contează foarte tare în momentul ăsta, deşi sunt o mulţime de alţi antrenori care sunt foarte buni. Îmi plac în mod special Mourinho şi Guardiola. Sunt doi antrenori care, de exemplu Mourinho, acolo unde a fost, echipele lui au jucat toate la fel, s-au comportat toate la fel, iar el s-a comportat la fel peste tot. Nu l-a interesat ce spune presa, ce spun ceilalţi antrenori, ce spun jucătorii. Nu am văzut un jucător până acum, care să lucreze cu Mourinho şi să-l vorbească de rău.

Rep.: Pe cine aţi alege dintre Messi şi Ronaldo?

A.A.: Pe amândoi, pentru că sunt diferiţi ca profil şi ar fi incorect faţă de unul dintre ei. Messi este un jucător genial, care este de pe altă lume, iar Ronaldo este un jucător atât de complet, că este păcat să spui că este pe locul doi. Dacă aş avea doi de locul 1 ar fi în regulă, la locul 1 şi 2 mă retrag din decizia asta.

Rep.: Ce ar trebui să luăm ca exemplu din campionatele puternice şi să le implementăm în campionatul nostru?

A.A.: Nimic. Ar trebui să închidem campionatele şi să ne oprim. Când ne uităm la ei şi apoi ne uităm la noi, ajungem la concluzia că suntem la ani lumină. Ţările noastre cred că sunt mai aproape decât este fotbalul, comparativ. Fotbalul nostru merge înspre dezastru, echipele mor pe rând, iar noi nu luăm nici o măsură, umblăm eventual la sistemul competiţional, o prostie. Legislaţia omoară fotbalul şi sportul în general.

Sorin HULUBEI