"Am vrut să fiu procuror şi sunt. Am simţit aici chemarea. Dacă vroiam să fiu popă, mă făceam popă"

Procurorul Teodor Niţă - anchete, dosare şi acţiune ca-n filme:

Constanţa are cu ce se mândri, oameni de valoare ducându-şi traiul de zi cu zi aici. În plus, când mai îmbracă şi haina justiţiei, putem spune că valorile capătă o semnificaţie şi mai mare. Dosare peste dosare, anchete, urmăriri ca-n filme, uşi doborâte dintr-o singură lovitură şi răufăcători încătuşaţi, sunt doar câteva dintre elementele care pot descrie cariera procurorului Teodor Niţă. Pasionat al sportului şi cu un caracter puternic, acesta nu se dă în lături când vine vorba de o acţiune primejdioasă, ameninţări dure sau cazuri complicate, din contră, se avântă şi mai tare, până când aduce totul pe un făgaş normal, cuvântul "frică" neexistând în vocabularul bravului procuror. Însă, amănunte despre dosare dar şi despre viaţa personală au fost puse "pe tavă" într-un interviu acordat cotidianului "Replica".

Reporter: Cum aţi ales meseria de faţă? Ne puteţi relata, pe scurt, firul ascensiunii dumneavoastră?

Teodor Niţă: La terminarea facultăţii am fost repartizat, pe vremea mea încă se făceau repartiţii, la Procuratura din Olteniţa. Am plecat la Institutul Naţional al Magistraturii, în sectorul 4 Bucureşti şi apoi m-am transferat, potrivit legii în vigoare, ca judecător definitiv la Judecătoria Medgidia, unde am activat până la începutul lui 1995.

Rep.: Am auzit că aţi fost şi avocat. Câte dosare aţi rezolvat?

T.N.: Îmi este imposibil să spun, extraordinar de multe. Foarte multe pentru că eram foarte implicat, la fel cum sunt şi aici. Când am fost avocat, mi-am făcut datoria cu toată seriozitatea. Ca procuror, de asemenea cu toată seriozitatea.

Rep.: Dacă ar fi să faceţi o comparaţie între avocatură şi procuratură, ce ne puteţi spune, ce vă place mai mult?

T.N.: Dacă m-ar atrage, acum, să fac avocatură, mi-ar trebui 10 minute să mă întorc ca şi avocat, pentru că sunt avocat suspendat, dar îmi place să fiu procuror, motiv pentru care sunt aici.

Rep.: În meseria de procuror aţi întâmpinat dificultăţi sau aţi avut parte de sprijinul colegilor de breaslă?

T.N.: În Parchet, toţi suntem o echipă. Între procurori funcţionează un fairplay interior şi un spirit de echipă greu de descris pentru cineva din afară. Dacă eşti serios şi îţi faci treaba, eşti primit. Dacă eşti hahaleră, nu. Dar eu zic că nu am fost şi nici nu voi fi vreodată.

Rep.: Vă mai amintiţi primul caz din meseria de procuror?

T.N.: Era prin 1991, la Olteniţa. Furturi, infracţiuni rutiere... Au trecut vreo douăzeci de ani de atunci. Am eu o memorie bună, dar...

Rep.: Există vreun caz care v-a marcat?

T.N.: Nu mă implic emoţional deloc. Pur tehnic, pur profesional, sunt echilibrat şi obiectiv. După ce pleacă un dosar, vine altul şi tot aşa. Le tratăm pe toate cu aceeaşi seriozitate. Unui om i se pare, din exterior, că este destul de simplu, dar pentru cel implicat este cea mai complexă experienţă din viaţa lui. Statistic, poate ca un dosar să fie complex, cu prejudicii, cu tot felul de inginerii, numai că pentru omul care este parte vătămată, pentru chestiuni care par a fi minore, pentru respectivul înseamnă viaţa. Clasicul exemplu cu femeia de la ţară. Dacă i-ai furat unei văduve, de la ţară, cinci găini, ai omorât-o. Pentru ea este extraordinar de important. Dacă e să compari cu prejudiciul de un milion de euro, pe care îl găseşti destul de des, zici: "ce contează o vacă sau o găină?". Dar pentru ea contează foarte mult.

Rep.: Aţi avut parte de urmăriri ca-n filme, acţiuni periculoase?

T.N.: Sigur că da, mă implic în percheziţii, în tot felul de acţiuni.

Rep.: Ne puteţi relata o astfel de acţiune?

T.N.: O grupare infracţională de hoţi, care acţiona între Constanţa şi Slobozia, iar, cu ajutorul colegilor de la Poliţia Medgidia, i-am supravegheat, i-am urmărit, i-am filat, timp de 3 luni. Într-o noapte, când s-au pus în mişcare la ultimul furt, am decis să-i blocăm. I-am prins, i-am legat, i-am fugărit cu maşina. Plecaseră din zona CET, mergeau cu 170, 180 km la oră, că atât ducea maşina, iar eu cu 220. I-am prins pe la Murfatlar. Nu o să scape cineva de mine dacă mă pun cu maşina după el. Chiar e greu. Au crezut că scapă, dar n-au scăpat, acum sunt în închisoare, condamnaţi. Sunt 12 inşi. Astfel de acţiuni stau în firea mea. Îmi plac. De asta sunt procuror. Acum..., te poţi rupe de realitate şi poţi sta numai la birou sau poţi merge cu poliţiştii, să-ţi faci datoria. Atunci şi poliţistul are o altă încredere când vede că magistratul este lângă el, iar eu am altă percepţie decât atunci când citesc un proces verbal.

Rep.: Cum se împacă viaţa de familie cu cea de procuror?

T.N.: Nu au nici o legătură. Am timp liber şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru familia pe care o am. Însă, când am ieşit pe poarta Parchetului, nu mai sunt procuror. Sunt tată, sunt soţ, sunt ginere, fiu, prieten. Uit că sunt procuror, pentru că altfel o iei razna. Pui lacăt la creier şi când eşti acasă, eşti acasă. Nu mai am 20 de ani, să le amestec. Cum adică, mă duc acasă şi predau rechizitorii când copilul mi-a spart ceaşca de cafea? Ce Dumnezeu?

Rep.: Dacă nu ar fi fost să alegeţi meseria de faţă, care ar fi fost alternativa?

T.N.: Procuratură, v-am răspuns. Sunt ceea ce vreau. Dacă voiam altceva, făceam altceva. Dacă îţi vezi de treabă şi pui mâna pe carte, poţi să ajungi orice. Restul sunt glume, hai să fim serioşi. Când am dat examen la Facultatea de Drept, erau 32 pe loc. Erau 100 de locuri în ţară şi trei mii şi ceva de candidaţi. Şi am reuşit din prima. Sunt glume astea, că nu se poate, că nu ştiu ce. Pui mâna pe carte şi înveţi. Mai dai o dată, dacă nu reuşeşti, şi încă o dată. Dacă vrei s-o faci. Dacă vroiam să fiu medic, eram medic. Am vrut să fiu procuror şi sunt. Dacă vroiam să fiu popă, mă făceam popă. Dar, uite, că am simţit aici chemarea. Asta face orice bărbat adevărat. Te-ai hotărât şi faci lucrul acela. Nu sunt alternative pentru că nu am vrut altceva.

Rep.: Trecând la un caz foarte recent, în ce stadiu se află dosarul domnului Sărăcilă, acuzat pentru tentativă de omor?

T.N.: În instanţă. Cât timp este în instanţă, nu comentez.

Rep.: Un alt caz a fost cel cu depozitul de deşeuri toxice de la Năvodari. Ce ne puteţi spune despre el?

T.N.: Nu pot spune decât că am emis rechizitoriul în cauză. Dacă aveam cel mai mic dubiu, eram obligat să dau altă soluţie, dar cum nu am, am emis rechizitoriul. Acum rămâne să confirme judecătorii, sau nu. Ei decid, noi suspicionăm, propunem, argumentăm.

Rep.: Ce s-ar fi întâmplat cu oraşul Năvodari dacă acea groapă de gunoi se forma în continuare?

T.N.: Mie mi s-a părut că s-a încălcat legea. Efectele sociale cred că sunt, mai degrabă, de competenţa jurnaliştilor sau a medicilor şi tot aşa.

Rep.: Consideraţi că aţi salvat oraşul cu pricina?

T.N.: Prefer să vorbească alţii.

Rep.: În ceea ce-l priveşte pe George Bosânceanu şi hotelurile, ce noutăţi mai sunt?

T.N.: Sunt dosare aflate în faza de urmărire penală, aş vrea să mă abţin până când lucrurile se tranşează în instanţă.

Rep.: Aţi primit ameninţări de-a lungul carierei?

T.N.: Da, şi eu sunt foarte "sperios", foarte "temător", aşa... Da, am primit. Nu am făcut nimic, nu mă influenţează. Dacă îmi era teamă, mă făceam bucătar, dar şi acolo stai numai cu cuţitul în mână. Sunt dosare cunoscute, oamenii îţi transmit salutări de bine. Să fie sănătoşi. Am posibilitatea să mă protejez.

Rep.: Care credeţi că este părerea lumii despre dumneavoastră?

T.N.: Depinde pe cine întrebi. Dacă lucrezi în justiţie, trebuie să existe unul nemulţumit. Indiferent cât eşti de serios, unul este nemulţumit în mod obligatoriu. Dacă îi dai dreptate inculpatului, că poate are, sare celălalt şi tot aşa. Este imposibil să-i mulţumeşti pe toţi. În justiţie nu ai cum.

Rep.: Aţi renunţat la vreun caz sau aţi fost în această situaţie?

T.N.: Nu, cazurile sunt repartizate, îţi faci treaba. Sigur, sunt situaţii în care te abţii sau moţiuni regulamentare, care te obligă să te abţii în anumite cazuri, pentru a da soluţia. Ba că ai dat o soluţie, ba că ai avut altă calitate într-un dosar conex, şi atunci te abţii tu, procedural. Dar asta nu înseamnă că renunţi.

Rep.: În momentul de faţă, la câte dosare lucraţi?

T.N.: Vreo 2.000. Sunt în lucru, unele le instrumentez cu ajutorul poliţiştilor. Este aproape imposibil să faci tu, de unul singur, un dosar. Colaborezi cu poliţiştii, centralizezi datele, sau altele în care poliţistul instrumentează şi tu dai soluţia finală. Sunt peste 2.000.

Rep.: Cu privire la cazul şefului DIAS, Emanoil Moraru, ce ne puteţi spune?

T.N.: Despre caz nu pot să vă spun nimic, dar, aşa, ca om, da. Este un om extraordinar, un profesionist de marcă. Doresc Poliţiei Române să aibă cât mai mulţi profesionişti ca Emanoil Moraru. Pot să spun că niciodată, dar absolut niciodată, nimeni dintre cei care au fost apăraţi într-o acţiune de el, nu au avut nici o emoţie, nici o temere, se simţeau în siguranţă deplină, indiferent de situaţia în care s-au aflat. Deci, faţă de omul Moraru, profesional, am toată admiraţia. Este un maestru al deghizărilor, este foarte bine instruit. Cunosc momente în care s-a deghizat în boschetar, aurolac, beţivan pe marginea şanţului, pentru a face supravegherile operative şi acţiunea a fost încununată de succes. Aşa este, este un maestru al deghizărilor. Îl ştiu de 20 de ani, cel puţin, şi absolut niciodată nu a deranjat pe nimeni, nu a jignit, nu s-a întâmplat să nu sprijine pe cineva, să nu aibă un cuvânt bun sau să nu fie prezent. Este omul care, atunci când îl văd, zâmbesc. E amuzant, e un tip ok, se vede că a fost educat în America. Are mentalul acela pozitiv. Este foarte bine să lucrezi cu aşa un om.

Rep.: Trecând la întrebări mai lejere: ce pasiuni aveţi, cum vă petreceţi timpul liber?

T.N.: Fac sport, asta-mi place. Merg la sală de foarte mulţi ani. Dacă pot, merg şi de zece ori pe săptămână. Dar, o medie de 5 - 6 ori pe săptămână este obligatorie. Dacă pot, m-aş duce şi de două ori pe zi. Sunt pasionat. Dacă nu îmi plăcea, iar nu o făceam. Nu sunt nici genul de om care îşi bate joc de timp. Nu mă duc să mă uit după fete în sala de sport. Mă duc să îmi fac antrenamentul şi ăla poate să dureze o oră, o oră şi jumătate. Pot să iau copii de 20 - 25 de ani, să văd dacă ţin ritmul cu mine. Mi-am făcut treaba, am plecat acasă. Mai am şi familie, copii.

Rep.: Ce muzică ascultaţi?

T.N.: Nu am o preferinţă univocă. Îmi place la fel de mult şi am ascultat, în tinereţe, rock. Iar acum ascult cu mare drag, să spunem, muzică folk, Pasărea Colibri, sunt un fan al lor.

Rep.: Megeţi în cluburi?

T.N.: Dacă pot, în percheziţie. Ce să caut acolo? Părerea mea e că nu am nici vârsta şi nici statutul social care să genereze necesitatea de a mă duce în club.

Rep.: Dar la petreceri, nunţi?

T.N.: Este cu totul altceva, cu mare drag. Omul este un animal social. Cum să nu mă duc, mă duc cu mare drag, pentru că acolo este un moment fericit. Sunt implicat în viaţa familiei, în viaţa prietenilor. Mi-e tare drag să mă duc la nunţi ca invitat, pentru că îi vezi pe oamenii ăia că sunt fericiţi, că fac ceva bun, nu?

Rep.: Sesizăm că aveţi pe perete ceva interesant. Ce reprezintă?

T.N.: O operă de artă realistă. Sunt nişte cătuşe, de model şi fabricaţie diferite şi mi se pare ceva amuzant. Ce să pun altceva? Am şi o icoană, pentru că sunt creştin, dar este la răsărit.

Liliana CHIRU