REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Amărâtul trimis în judecată pentru o evaziune de 1,6 milioane euro, folosit ca paravan de carderii fraţilor Cămătaru

Amărâtul trimis în judecată pentru o evaziune de 1,6 milioane euro, folosit ca paravan de carderii fraţilor Cămătaru

Replica API 5 iunie 2012 | 00:00 1149

"Săgeată" în contrabanda cu motorină

"Săgeată" în contrabanda cu motorină

Constănţeanul de 29 de ani, trimis în judecată zilele trecute de către DNA pentru evaziune cu motorină de peste 1,6 milioane de euro, este un amărât fără absolut nici un bun pe numele lui, scos la înaintare de adevăraţii infractori, cel mai probabil în schimbul câtorva sute de lei. Tânărul Iulian Chiţaru, care şi-a pus semnătura pe contractele prin care s-au rulat zeci de mii de tone de motorină de contrabandă în perioada 2004- 2005, a fost folosit ca paravan şi în afacerile ilegale cu fructe şi legume, în acelaşi interval de timp. A fost cazul SC Evimar 98 SRL, din Constanţa, firmă cu activitate în comerţul cu fructe şi legume, trecută de fosta patroană, Simona Nicoleta Tache, pe numele unui oarecare Laurenţiu Munteanu, de 27 de ani, în timp ce interpusul din contrabanda cu motorină a fost numit administrator.

Culmea coincidenţei, atât Munteanu, cât şi Chiţaru au domiciliul în Grupul Social Nazarcea, fiind, probabil, racolaţi în acelaşi timp, la grămadă. Ulterior, firma a dat faliment, iar instanţa constata, în februarie 2012, că nu există nici un bun pe numele celor doi, astfel încât debitorii nu aveau de unde să-şi recupereze datoriile, de câteva sute de milioane de lei vechi. De fiecare dată, banii furaţi de la stat au ajuns în buzunarele altora, iar "săgeata" rămâne cu dosarele penale şi executările silite. Revenind la firma prin care s-a realizat contrabanda cu motorină, SC ARM Consulting SRL, trebuie spus că Iulian Chiţaru a preluat-o în aprilie 2004 de la cel care a fondat-o, în martie 2001, adică Alexandru Remus Mihai Jan, de 36 de ani, iniţialele numelui său dând şi denumirea societăţii. Alexandru Remus Mihai Jan are sau a avut mai multe societăţi în Constanţa, printre care şi Armagheddon Consulting SRL, în care deţinea 50% din părţile sociale, restul aparţinând unui personaj cu totul surprinzător, Liviu Otto Chepcel. În vârstă de 49 de ani, Chepcel este unul dintre membrii aşa-ziselor brigăzi de carderi coordonate de Ion Murgui, zis Ion Hingheru, nimeni altul decât omul temuţilor interlopi Nuţu şi Sile Cămătaru. Gruparea acestora, destructurată în 2006 de către DIICOT, în urma unei operaţiuni internaţionale de amploare, intitulată, culmea, Armagheddon, a prejudiciat zeci de bănci şi persoane din România, Europa occidentală şi Canada cu sute de mii de euro. În decembrie 2010, carderul constănţean Chepcel a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 1 an de închisoare cu suspendare, dar Curtea de Apel i-a dat câştig de cauză la recurs şi a trimis dosarul spre rejudecare. În acelaşi timp, săgeata Iulian Chiţaru, care locuieşte într-un grup social din Ovidiu, are de dat statului 14.462.223 lei, reprezentând banii furaţi de cei care l-au scos la înaintare în afacerea ARM Consulting.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218