REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus

Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus

Replica API 28 august 2017 | 09:13 368

Chişinăul cere ONU ca la următoarea Adunarea Generală a organizației să-i susţină eforturile în vederea încheierii unei retrageri complete a unităţilor militare străine de pe teritoriul moldovean, aluzie la trupele ruse din Transnistria. Inițiativa Chișinăului a iritat Moscova, care consideră că „e vorba de o nouă acţiune ostilă menită să afecteze relaţiile între cele două ţări”, după cum a declarat adjunctul şefului diplomaţiei, Serghei Riabkov, într-o întâlnire cu ambasadorul moldovean în Rusia, Andrei Neguţa. Reprezentantul diplomatic al Chișinăului a fost convocat la Ministerul rus de Externe, relatează agenția Tass, preluată de News.ro.

Riabkov i-a atras lui Neguţa atenţia asupra „iniţiativei provocatoare a Chişinăului, care cere includerea retragerii totale a forţelor străine de pe teritoriul (Republicii) Moldova pe agenda celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul rus de Externe.

„Rusia a subliniat că Moscova a examinat această măsură - care nu ține seama de adevăratele motive ale prezenţei contingentului rus limitat în zona râului Nistru - drept o nouă acţiune dintr-o serie de gesturi recente ostile din partea unor politicieni de la Chişinău, care nu vor o îmbunătăţire a relaţiilor bilaterale”, se arată în comunicatul MAE rus.

„Cei care iniţiază asemenea acţiuni, care nu corespund aspiraţiilor unei părţi semnificative a cetăţenilor (Republicii) Moldova, trebuie să înţeleagă că ele vor avea un efect negativ inevitabil atât asupra cooperării bilaterale, cât şi a procesului soluţionării crizei din Transnistria”, avertizează diplomaţia rusă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Rusia trebuie sa inteleaga ca incapatanarea de a pastra armata de ocupatie in Transnistria , va avea efecte pe termen lung asupra relatiilor si cu Moldova si cu Romania si cu Ucraina ... Deci , afara cu muscalii din Transnistria !
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614