Ambitii prostesti la "varf"

Avem cu toţii ambiţii. Cine nu are ambiţii, ori e împăcat cu viaţa într-un mod pe care mulţi nu îl putem înţelege, ori e lipsit de suficientă raţiune să îşi dorească mai mult. Între a dori mai mult şi a deveni lacom sau de-a dreptul lipsit de delicateţe (să nu spun cuvinte mai grele) este însă o linie subţire. Mă uit la câte unii care sunt avizi, lacomi să fie vedete, spunând lucrurilor pe nume de o manieră care jigneşte, doar de dragul de a ieşi în evidenţă ori de a pune la punct pe alţii dintr-o răutate izvorâtă din neputinţa de a cenzura. Sunt "n" cazuri şi la Constanţa. Sun atâţia care au uitat de unde au plecat şi care nu mai au simţul măsurii sau nu mai realizează cam care le este valoarea pe o anumită scară impusă de aceeaşi societate în care ei au pretenţia că au ajuns undeva în vârf. Cum se măsoară acel vârf? Nu au fost elaborate normele exacte şi nu cred că e nevoie de multă imaginaţie să stabilim că vârful este legat de bani şi putere, de o funcţie vremelnică. Dar să mă refer doar la un caz. Am avut ocazia să înţeleg că un nene, ba chiar mai mulţi, din posturi de conducere de la Spitalul Judeţean au senzaţia că au devenit şi zeii sistemului sanitar din judeţul Constanţa, ba chiar mai mult decât atât. Ei sunt cei care se joacă de-a "cucu-bau" pe holurile spitalului pe care înceracă să îl transforme în fortăreaţă în cazul unora dintre jurnalişti. D-aia mă minunez că unii uită de unde au plecat sau ce au spus la început de drum. Mă minunez pentru că - explicaţie şi exemplificare concretă - au restricţionat accesul cu nişte cartele pe care le ofereau cu generozitate, contra-cost, presei, acum ceva timp. Acum, cartelele sunt bucăţi de plastic nefolositoare. Nu asta contează. Nu are nici o importanţă cartela, nu contează ce a însemnat ea sau ce vor să sugereze ei prin blocarea contului de acces. Nu are relevanţă pentru că ne plimbăm oricând, la orice oră, pe holurile spitalului interzis, şi fără cartela în cauză. "Vârfurile" spitalului nu au de unde să ştie asta, poate doar intuiesc, câteodată, când visează urât, şi tresar. Mai departe, îşi văd de măreţia în care au ajuns să considere că se "scaldă", în timp ce, din când în când, câte un pacient-doi "evadează" din unitate, daţi afară de subordonaţi prea zeloşi.