REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Amendat cu 50.000 de lei. A construit fără să respecte autorizaţia

Amendat cu 50.000 de lei. A construit fără să respecte autorizaţia

Replica API 14 ianuarie 2019 | 00:00 485

Şapte persoane au fost amendate de Direcţia Generală Poliţia Locală cu o amenzi în cuantum de 68.000 de lei. Sancţiunile au fost aplicate în data de 10 ianuarie 2019. Surse din cadrul DGPL Constanţa susţin că şase persoane nu deţineau autorizaţia de construire necesară executării lucrărilor de construcţie, iar cea şaptea nu a respectat documentaţia urbanistică. Pentru că nu a respectat prevederile autorizaţiei de construire, celei de-a şaptea persoane i s-a dispus măsura de oprire a lucrărilor, fiind amendată cu 50.000 de lei. De asemenea, i s-a solicitat obţinerea autorizaţiei pentru lucrările nelegal executate şi încadrarea în prevederile autorizaţiei şi a planurilor emise de autoritatea publică locală.

Facem precizarea că pentru persoanele care nu deţin autorizaţie de construire, amenzile sunt cuprinse între 1.000 şi 100.000 de lei.

Dacă cele şapte persoane nu se vor conforma măsurilor dispuse de Poliţia Locală, vor fi desfiinţate lucrările executate. “În aceste cazuri au fost dispuse și măsuri complementare de: oprire a lucrărilor nelegal executate, obținerea autorizației de construire în termen de 90 de zile sau încadrarea în prevederile acesteia în functie de situația de fapt, în caz contrar va fi dispusă desființarea lucrărilor executate nelegal și aducerea terenului la starea inițială”, susţin reprezentanţii Poliţiei Locale.

Camelia MATEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Dar lui Babu, cel care intai construieste si apoi face hirtiile, nu-i faceti nimic...
0
0
Moarte machidonilor legionari din bunic in nepot!!!
3
0
Un asa articol poate sa scie oricine. Pentru informarea cetatenilor trebuie sa fie mai detaliat. Nu vreau adrese, nume. Vreau concret: au construit blocuri sau magazii pentru lemne? Pe spatiul public sau proprietate?
1
0
SE REGASESTE SI BABU NICU PRINTRE CEI AMENDATI ? CAND II DEMOLATI BLOCURILE DE LA TOMIS PLUS ? A REZOLVAT VICEPRIMARU BABU ? SAU II ESTE FRICA SA SE BAGE ?
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218