REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Amenzi de aproape 19 milioane de lei, aplicate de către comisarii Gărzii de Mediu, în primul semestru al anului

Amenzi de aproape 19 milioane de lei, aplicate de către comisarii Gărzii de Mediu, în primul semestru al anului

Replica API 27 iulie 2017 | 00:00 283

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM) au efectuat, în primele șase luni din 2017, un număr de aproape 18.700 acțiuni de control la nivel național, în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare de circa 19 milioane de lei, se arată în Raportul de activitate al instituției, scrie AGERPRES.

În intervalul ianuarie — iunie 2017, Garda de Mediu a dispus aplicarea a 670 de avertismente, 135 de acțiuni privind sistarea activității, 13 de propuneri se suspendare a acordurilor sau autorizațiilor de mediu, respectiv 20 de sesizări penale.

La nivelul primului semestru din acest an, numărul total al amenzilor aplicate a fost de 1.006, în cuantum de 18,871 milioane lei. Din totalul celor aproape 18.695 de controale, 14.349 au vizat domeniul controlului poluării, iar 4.346 domeniul biodiversității, biosecurității și ariilor protejate.

Potrivit sursei citate, la nivelul lunii iunie, comisarii GNM au întreprins 3.217 controale, fiind aplicate 169 de amenzi, în valoare de 3,243 milioane lei. Cele mai multe inspecții (2.400) au fost efectuate în domeniul controlului poluării, în timp ce 817 au vizat domeniul biodiversității, biosecurității și ariilor protejate.

În același timp, tot în iunie, au fost aplicate 117 de avertismente, 18 dispoziții de sistare a activității, o propunere de suspendare acorduri/autorizații de mediu și patru sesizări penale.

Conform GNM, autoritățile administrației publice locale se ocupă de salubrizarea localităților la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, județelor și al sectoarelor municipiului București.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108