REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.6° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.6° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Amenzi de peste 1,5 milioane de lei și 7.657 de pomi de Crăciun confiscați, în urma controalelor silvice

Amenzi de peste 1,5 milioane de lei și 7.657 de pomi de Crăciun confiscați, în urma controalelor silvice

Replica API 23 decembrie 2016 | 00:00 152

Romsilva:

Romsilva:

Peste 733 de contravenții, în valoare totală de 1,58 milioane de lei, au fost aplicate în urma controalelor efectuate pentru a verifica circulația materialului lemnos și a pomilor de Crăciun, începând cu 15 noiembrie și până în prezent, a anunțat, joi, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor (RNP) - Romsilva, Ciprian Pahonțu.

"Începând cu data de 15 noiembrie am realizat 8.851 de acțiuni de control la nivelul întregii țări pentru a verifica circulația materialului lemnos și a pomilor de Crăciun, la care au participat 9.046 de angajați ai Romsilva. S-au constat în această perioadă 56 de infracțiuni și s-au aplicat 733 de contravenții, cu un cuantum de 1,587 milioane de lei. De asemenea, au fost confiscați 7.657 de pomi de Crăciun fără documente legale, în valoare totală de 214.171 de lei. Vreau să vă fac precizarea că acești pomi de Crăciun tăiați ilegal nu provin neapărat din proprietatea publică a statului, ei au fost confiscați la acțiunile privind circulația materialului lemnos", a precizat Pahonțu, într-o conferință de bilanț.

Potrivit sursei citate, în intervalul menționat, au fost efectuate 2.464 de controale pe drumurile publice, 5.657 în fondul forestier și 155 în piețe și târguri.

În urma controalelor, au fost confiscați și 1.510 metri cubi de lemn, în valoare totală de 326.220 de lei, din care 416 lemn de lucru, 104 metri cubi cherestea și 990 de metri cubi de lemn pentru foc.

În topul confiscărilor se află județul Cluj, cu 177 de metri cubi, Argeș, cu 115 metri cubi, Neamț, cu 107 metri cubi, și Mureș, cu 105 metri cubi. De asemenea, la lemne pentru foc, în județul Cluj au fost confiscați 99 de metri cubi, în Vrancea — 82 mc, în Argeș — 64 mc și în Buzău — 64 mc.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367