REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
19.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Amenzi, dosare penale şi lemne confiscate în Portul Maritim Constanţa

Amenzi, dosare penale şi lemne confiscate în Portul Maritim Constanţa

Replica API 16 noiembrie 2013 | 00:00 201

Poliţia Română a coordonat, în perioada 4 - 8 noiembrie a.c., o acţiune de control al exploatării, prelucrării, circulaţiei şi punerii în valoare a masei lemnoase, în Portul Maritim Constanţa şi în 4 judeţe. În cele 5 zile de acţiune, au fost întocmite 5 dosare penale faţă de administratorii a 5 agenţi economici şi au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 100.000 de lei, pentru achiziţiile de material lemnos cu documente neconforme cu legislaţia silvică.

În perioada 4 - 8 noiembrie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Investigarea Fraudelor, din cadrul I.G.P.R., s-a acţionat pe raza judeţelor Argeş, Bacău, Suceava şi Vrancea, precum şi în Portul Maritim Constanţa, pentru prevenirea ilegalităţilor ce se comit în domeniul exportului de masă lemnoasă. Alături de poliţiştii din cadrul D.I.F.-I.G.P.R., în activităţi au fost angrenaţi poliţişti din cadrul structurilor de investigarea fraudelor din 8 judeţe şi poliţişti de la Serviciul de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa. Pe parcursul acţiunii, au fost verificate 15 societăţi comerciale ce exploatează, comercializează, depozitează şi exportă material lemnos. În urma verificărilor s-a constatat că, în perioada ianuarie - noiembrie a.c., 5 agenţi economici au cumpărat, în vederea comercializării, 210.000 de metri cubi de material lemnos, dintre care 57.000 de metri cubi, în valoare de 20.000.000 de lei, ar fi fost achiziţionaţi fără documente legale de provenienţă, nefiind evidenţiate în contabilitate. În cauză, au fost întocmite 5 dosare penale faţă de administratorii celor 5 agenţi economici, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prin neînregistrarea în evidenţele financiar-contabile a operaţiunilor efectuate prin achiziţionarea şi comercializarea fără documente de provenienţă. Prejudiciul adus bugetului de stat a fost estimat la 3.200.000 de lei, reprezentând valoarea impozitului pe profit datorat. Totodată, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 100.000 de lei, pentru achiziţiile de material lemnos cu documente neconforme cu legislaţia silvică. Pe parcursul acţiunii, au fost inventariate toate stocurile scriptice şi faptice ale 2 operatori portuari, fiind confiscaţi 217 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 95.000 de lei, pentru care nu existau documente de proveninţă. La acţiune au participat şi specialişti din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice - Direcţia Management şi Control a Resurselor Forestiere şi Cinegetice, precum şi din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscale. Activităţile au beneficiat de sprijinul D.I.P.I.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218