REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

AMENZI pe BANDĂ RULANTĂ la Constanța pentru nerespectarea măsurilor impuse de pandemie

AMENZI pe BANDĂ RULANTĂ la Constanța pentru nerespectarea măsurilor impuse de pandemie

Replica API 22 octombrie 2021 | 00:00 1034

La data de 19 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat activități pe linia menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică, respectiv pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020. Astfel, au fost legitimate peste 60 de persoane și au fost verificați 13 operatori economici, totodată fiind controlate peste 30 de autovehicule. În urma acțiunilor, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.500 de lei, dintre care 17 la Legea 55/2020.

La data de 20 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au desfășurat activități pentru verificarea legalității transportului public de persoane, precum și pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020. Astfel, au fost legitimate 26 de persoane și au fost controlate 15 autovehicule. În urma acțiunilor, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 7.000 de lei, dintre care 4 la Legea 55/2020.

La data de 20 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2 Mai, Secției 3 Rurală Mangalia și Secției 9 Rurală Topraisar au desfășurat activități pe linia menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică, respectiv pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020. Astfel, au fost legitimate peste 60 de persoane și au fost verificați 8 operatori economici, totodată fiind controlate și 10 autovehicule de transport în comun. În urma acțiunilor, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.450 de lei, dintre care 7 la Legea 55/2020.

La data de 20 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au desfășurat activități pentru verificarea legalității transportului public de persoane, precum și pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020. Astfel, au fost legitimate peste 40 de persoane și au fost verificați 4 operatori economici, totodată fiind controlate și 13 autovehicule de transport în comun. În urma acțiunilor, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 500 de lei.

V.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
va asteapta si traseul 100 unde nu se prea foloseste masca decat de batrani
0
0
Nu m-a oprit niciodata nimeni. Astia baga din burta actiuni!
0
1

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218