REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.3° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
19.3° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

"Americanul" care a vrut să-l mituiască pe Saragea Junior, condamnat cu suspendare

"Americanul" care a vrut să-l mituiască pe Saragea Junior, condamnat cu suspendare

Replica API 7 noiembrie 2013 | 00:00 331

Prins în flagrant cu 200 de dolari

Prins în flagrant cu 200 de dolari

Individul care a vrut să dea 200 de dolari unui poliţist rutier pentru a scăpa basma curată a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare. Este vorba despre Memet Elvis, zis "Americanul", care a provocat o tamponare în vara anului 2012, moment în care s-a descoperit că actele sale de identitate ar fi false. Decizia aparţine Tribunalului Constanţa şi nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs. "Condamnă pe inculpatul Memet Elvis la pedeapsa de 4 luni (patru luni) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Condamnă pe acelaşi inculpat Memet Elvis la pedeapsa de 8 luni (opt luni) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 8 luni (opt luni) închisoare. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare, respectiv pe durata termenului de 2 ani şi 8 luni, termen compus din durata pedepsei la care se adaugă intervalul de timp de 2 ani", se arată pe portalul instanţelor de judecată. De asemenea, s-a dispus şi confiscarea sumei de 200 de dolari. Reamintim că, în vara anului 2012, Memet Elvis a povocat o tamponare, iar când poliţistul rutier, respectiv agentul principal Andrei Saragea, i-a solicitat actele, acesta a prezentat un card de identitate şi un permis de conducere emise la New York, care s-au dovedit a fi false. Când i s-a spus că actele nu par a fi în regulă, acesta a menţionat că e dispus să dea 200 de dolari pentru a se şterge totul cu buretele. Poliţistul rutier a anunţat DGA-ul, organizându-se astfel un flagrant chiar la sediul Serviciului Rutier din Constanţa.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218