Amintiri din fostul Liceu Militar de Marină Constanța: „O școală spartană, de formare a caracterelor tari!”
Amintiri din fostul Liceu Militar de Marină Constanța: „O școală spartană, de formare a caracterelor tari!”
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSursa foto: Poze Liceul Militar de Marina Alexandru Ioan Cuza » LMM 1981-1985 clasa G
Ordinul pentru înființarea Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, ce urmează să-și deschidă porțile, în Constanța, din toamna lui 2018, a fost semnat pe 2 aprilie a.c. de ministrul Apărării Naționale. Colegiul vine să continue tradiția formării de marinari militari, întreruptă la Constanța înainte de anii 2000, odată cu închiderea Liceului Militar de Marină, instituție de învățământ apreciată, ce a dat Constanței generații de marinari militari. Unii au urmat cariera militară, alții marina, alții și-au găsit altă cale.
La 20 de ani de la închiderea liceului, în contextul discuțiilor despre Colegiul Național Militar, o parte dintre absolvenții Liceului Militar de Marină au împărtășit din amintirile lor despre perioada de liceeni.
Dan Spătaru este unul dintre foștii elevi ai Liceului Militar de Marină. Nu a absolvit la instituția respectivă, dar rememorează, pe blogul său, povestialtfel.ro, experiența sa de câteva zile în unitatea de învățământ în discuție.
„In 1988, cand am terminat clasa a VIII-a, maica-mea avea un var care era student la Institutul de Marina, sau chiar terminase. Era singura ruda care in anii de gimnaziu ma mai ajuta la matematica, in rarele vizite pe care ni le facea. (...) In ultimul trimestru m-am meditat la matematica si la romana pentru ca admiterea la liceele militare era foarte grea. M-am inscris, au urmat probele medicale unde am vazut un copil de 14 ani care a baut 3 L de apa, pentru ca 3 kilograme ii mai trebuiau ca sa indeplineasca greutatea minima din barem, au urmat probele sportive si examenele propriu zise. Eu si colegul de clasa am intrat, prietenul meu de la bloc nu a reusit.
Odata cu inceperea scolii au venit si dramele. M-am prezentat in prima zi de scoala la LMM cu parul putin cam lung, cu o chica scarboasa cu ochii de acum, dar chic atunci și, dupa ce ne-au fost împărțite uniformele, de unitate si de oras, am fost dusi, in mod organizat, la frizeria unitatii unde am fost tunsi toti la fel, adica palmier: parul ceva mai lung sus si aproape ras prin parti si la spate.
Imi venea sa plang, dar am trecut peste. La apelul de seara ni s-au impartit sectoarele: unii au prins WC, altii spalator, unii dormitor, altii hol, unii perimetrul din jurul cainului, altii curtea, nimeni nu a ramas fara. La inceput am crezut ca este o gluma, dar a doua zi la 6.00 s-a dat trezirea si a trebuit sa frec un hol intreg cu o patura si cu ceara pentru ca asa trebuia sa arate un hol de LMM, sa luceasca. Inca un soc peste cateva zile, cand am fost numit veselar la cantina, adica trebuia sa punem masa, eu si alti cativa colegi, sa strangem dupa ce se temina de mancat si sa si spalam vasele. Pentru ca facusem ceva sport, am fost selectionat in echipa de fotbal a liceului, fapt care imi dadea ceva libertati. Nu mergeam la studiu dupa amiaza, spuneam ca am antrenament. A durat cateva zile pana cand dirigintele s-a intalnit cu totul intamplator cu antrenorul, in liceu, in timp ce eu spusesem ca am si plec la antrenament. A venit prima sanctiune: planton 2, adica trebuia sa dorm 3 ore, sa stau planton alte 3 si sa ma trezesc dupa alte 3, urmand sa fac sectoare inca o ora, sa fiu veselar inca una, sa stau 6 ore la scoala, sa mananc si sa ma schimb in 2 ore apoi sa merg la studiu, adica sa ne facem temele pentru a doua zi in sala de curs. In afara de a sta planton, restul reprezenta o zi obisnuita in LMM.
Au inceput regretele, telefoanele catre parinti date dupa ce saream un gard si ajungeam la telefonul public din institut, au urmat scrisorile in care ii imploram pe ai mei sa ma scoata din iad. Avusesem o copilarie plina de libertati, invatasem relativ bine, intrasem la o scoala buna si cum nici o fapta buna nu ramane nepedepsita, incepusem sa indur. Nu intelegeam mai nimic din ceea ce mi se intampla. Colegul meu de banca nu era in compania mea, el era la navigatie, eu la mecanici, asa ca nu prea cunosteam pe nimeni, eu care eram inconjurat de prietenii de la bloc si de la scoala. Drama se adancea, asa ca parintii s-au hotarat sa ma retraga din liceul militar. Si pentru ca totul se plateste, si ai mei au platit 1944 lei pentru cele 36 de zile de LMM, adica au platit cazarea si masa.
Mi s-au parut cele mai lungi si mai urate 36 de zile din viata mea. In aceleasi conditii traiau toti colegii mei, unii insa erau mai mult decat fericiti. Cel care a baut 3 L de apa pentru a avea greutatea minima, cel mai slab si mai scund dintre noi, zicea ca pentru el e ca si cum ar fi nimerit in rai. Era dintr-un sat din Suceava, avea multi frati mai mici, de care se ocupa, mergea dimineata cu vaca, apoi mergea la scoala, apoi facea temele, apoi avea grija de animale si de fratii mai mici. In liceu avea 3 mese pe zi, un pat doar al lui, haine curate tot timpul si un respect de sine care dadea pe afara. Dupa 2 saptamani a luat o permisie si a ajuns la el in sat, iar cand a venit a spus ca, imbracat in hainele militare, era salutat si de cei batrani si de cei tineri. Pentru el a fost o experienta placuta LMM-ul, pentru mine deloc”.
„Cu toate eforturile noastre, ale cadrelor, liceul devenise ceva între pension de fete şi tabără de vară”
Ionel Alexe, astăzi bibliotecar în cadrul Bibliotecii „I.N. Roman” a absolvit Liceul Militar de Marină Constanța în anul 1987, iar ulterior ca șef de promoție la Facultatea de Științe Economice și Sociologie de la Universitatea „Transilvania” Brașov. Pe blogul său, alexeionelblog, constănțeanul rememorează în diverse împrejurări anii de liceu.
„În curtea liceului era o clădire veche în care o vânzătoare câinoasă ţinea un chioşc. În recreaţii, încăperea cu pământ pe jos era aşa de aglomerată că nu te puteai apropia de tejghea dacă nu erai un gradat impozant ori o vedetă locală. Găsisem însă o cale să ajung la bunătăţi: rămâneam olecuţă după ce se suna de intrare la ore, moment în care prăvălia coanei Delcă se golea, cumpăram şi o ştergeam în fuleu spre clasă, rugându-mă să întârzie profu’. De mâncat mâncam în pauza următoare. Cu un astfel de plan nu mergea să cumpăr orice, nici vorbă să alerg pe platou şi pe scări c-o savarină-n mână. Sau cu o amandină. Uneori luam un covrig polonez, alteori un ecler, dar de cele mai multe ori alegeam un fursec mare, cu cremă, împachetat în celofan. În plus era ieftin, cred că cel mai ieftin produs de pe rafturi”, povestește Ionel Alexe.
O altă împrejurare în care aduce în atenția cititorilor Liceul Militar de Marină este întâlnirea cu un fost profesor. „Vorbeşte cu atâta siguranţă despre liceu şi figurile lui importante, încât nu pot să nu-l întreb: „De fapt, de ce s-a desfiinţat?” E pensionar acum, însă a fost maistru militar şi mulţi ani responsabil cu practica la strung a elevilor din Liceul Militar de Marină „Al. I. Cuza”. Îmi răspunde că motivul oficial a fost scăderea atractivităţii, micşorarea numărului de elevi înscrişi în anii 1990, dar că temeiul real e altul, mult mai subtil: liceul încetase să mai fie ceea ce proiectaseră „părinţii lui fondatori”, adică „o şcoală serioasă, spartană, a exigenţelor formatoare, a caracterelor tari”. Şi adaugă decepţionat: „cu toate eforturile noastre, ale cadrelor, liceul devenise ceva între pension de fete şi tabără de vară.” Carevasazică, ei s-au strofocat ca noi, elevii, să ajungem marinari straşnici, nişte Leonidas ai oceanelor, însă stofa noastră s-a deşirat la primele pale de vânt. Și, colac peste pupăză, chiar zdrențuită, am îmbrăcat cu ea coperţile caietelor cu versuri de dragoste”.
„. În mod surprinzător, deşi au trecut 25 de ani, amintirile sunt chiar după colţ, a fost de ajuns să văd câteva figuri pentru a descuia pliul memoriei în care se afla pitulată cronica personală a celor patru ani de liceu. Patru ani care n-au însemnat doar profesori, manuale şi lecţii, teze şi note, practică agricolă şi spectacole în onoarea conducătorilor „iubiţi”, filme video şi „reuniuni” dansante, ca pentru orice licean al anilor 1980. Au însemnat şi dormitoare elefantine în care ne lipsea intimitatea, şi omniprezente sonerii stridente, şi înviorare zilnică, înainte de răsăritul soarelui, şi nopţi de planton, cu contabilizarea bocancilor drept sarcină centrală, şi mese îngurgitate contra cronometru, şi variate umilinţe încadrate la categoria „ordinelor care nu se discută”, şi uniforme roase de câteva generaţii, şi bilete de învoire în oraş, deloc uşor de obţinut, şi pas de defilare, şi ofiţeri cu purtări de raşpile, şi gradaţi încredinţaţi că odată cu tresele au primit şi dreptul de a abuza”, mai punctează constănțeanul cu ocazia reîntâlnirii cu foștii colegi.
Profesorii Liceului Militar de Marină, apreciați de foștii elevi
Pe pagina www.colegiimei.ro, cadrele didactice care au predat în cadrul Liceului Militar de Marină Constanța au primit numai aprecieri de la foștii învățăcei. Viviana Ene, profesoară de matematică, Ioan Băraru, profesor de fizcă, Marian Ghiță, profesor de matematică, Gheorghe Pelican, profesor de matematică, Alexandru Machitescu, profesor de chimie, regretatul Vladimir Bălănică, profesor de română, Lidia Ignat, profesor de română, Alexandrina Grădinaru, profesor de română, Marina Graur, profesor de istorie, Marin Bădici, profesor de biologie, Virgil Dumitru, profesor de geografie – sunt doar câțiva dintre cei care au ghidat pașii viitorilor marinari militari într-ale științei. Și, așa cum punctează și foștii elevi: „Mulțumim, fără ei nu aș fi ajuns ofițer! Și astăzi se întreabă puștimea cum de mai știu integralele și toate alea!”.
Florentina BOZÎNTAN
Sursă: Poveștialtfel.ro, alexeionelblog.wordpres.ro, www.colegiimei.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News