REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Amna, la spital, infectată cu Covid

Amna, la spital, infectată cu Covid

Replica API 10 aprilie 2021 | 00:00 1397

Cântăreața Amna (37 de ani) a ajuns la spital, fiind infectată cu noul coronavirus. Artista a făcut anunțul pe contul ei de Instagram, chiar de pe patul de spital.

Amna

foto: arhivă personală

Amna este, la acest moment, sub atenta supraveghere a medicilor. “Toată lumea se întreabă de ce nu mai sunt pe rețelele de socializare. Cred că v-ați prins și voi că se întâmplă ceva nelalocul lui. A venit momentul să trec și eu prin acest COVID. Ce să vă zic, să fim bine, aveți grijă, protejați-vă, purtați măști. Eu am făcut toate aceste lucruri, dar tot am reușit să mă îmbolnăvesc”, a spus Amna, direct de pe patul de spital.

click pe foto

foto: Instagram

În urmă cu două luni, Amna a ajuns de urgență pe mâna medicilor, după ce problemele sale de sănătate s-au agravat la “Survivor România”. Solista a avut probleme cu fierea, probleme care s-au acutizat prin participarea la show-ul din Republica Dominicană, iar cadrele medicale au decis să o opereze de urgență. Intervenția a fost una dificilă, solista fiind supusă unei anestezii generale, scrie click.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Amna zisa doAMNA e k toamna
0
1
Chiar ca de zdreanta asta nu am auzit pana acum noroc cu covi
5
0
Nu conteaza cine e Amna. E si ea "martora lui covid". Asta e important.
6
4
Cine e Amna de este asa celebra?
11
1

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367