REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Amor neînţeles, la 14 ani: au fugit de acasă şi şi-au sunat părinţii să îi recupereze

Amor neînţeles, la 14 ani: au fugit de acasă şi şi-au sunat părinţii să îi recupereze

Replica API 21 ianuarie 2012 | 00:00 329

Elevi de la B.P. Haşdeu, daţi dispăruţi pentru o zi

Elevi de la B.P. Haşdeu, daţi dispăruţi pentru o zi

Dragostea le-a luat minţile! Este vorba despre doi minori, elevi ai şcolii numărul 12, B. P. Haşdeu, din Constanţa, care, în urmă cu câteva zile, mai exact miercuri seară, au plecat, după orele de curs, fără ştirea părinţilor... în lume. Ei au revenit acasă teferi, după ce şi-au anunţat părinţii de isprava lor.

Cătălina Alexandra Găman, elevă în clasa a VIII-a B, şi Jam Hadi-Edward, elev în clasa a VII-A B, au hotărât să schimbe rutina zilnică şi au luat, astfel, microbuzul către Bucureşti. După ce au petrecut o noapte pe străzile capitalei, îngheţaţi de frig şi înfometaţi, aceştia au hotărât să-şi anunţe familiile de mica lor escapadă. Joi seară, cei doi au fost aduşi acasă, teferi şi nevătămaţi, chiar de părinţi, care au mers după ei. Deşi mama fetei a anunţat poliţia la câteva ore după terminarea cursurilor, autorităţilor nu au putut merge în căutarea lor, pentru că nu trecuse termenul legal de 24 de ore de la dispariţie. După ce aceştia au apărut, mama copilei a încercat să anunţe poliţia de reapariţia celor doi, însă nu a reuşit. "La câteva ore după dispariţie, am aunţat poliţia. Nu putea face mare lucru pentru că nu trecuseră 24 de ore de la dispariţie. A doua zi, copiii ne-au contactat şi ne-au spus să mergem după ei la Bucureşti. Sunt acasă încă de ieri (n.red. - joi)", a declarat, pentru "Replica", mama elevei. Directoarea unităţii de învăţământ la care cei doi învaţă, Mirela Florea, spune că nu poate să-i sancţioneze pe cei doi, dar se vor alege cu absenţe la toate materiile. "Nu pot să-i sancţionez. Nu au plecat de la şcoală, au fugit după orele de curs. Important este că au revenit şi că sunt teferi. A fost doar o sperietură", a spus Mirela Florea, directorul şcolii B.P.Haşdeu, care a ţinut să mai precizeze faptul că nu sunt copii-problemă şi că au merite bune la învăţătură, participând la diferite concursuri şcoalre. Colegii de şcoală a celor doi spun că relaţia lor durează de doi ani de zile şi că se iubesc mult. "Tot timpul îi vedeam împreună. Ştiu că sunt împreună de doi ani, iar părinţii lor nu prea sunt de acord cu această relaţie. Am rămas surprinşi când am auzit că au fugit", a spus un elev, coleg cu cei doi.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614