REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

ANAF: Peste 65.000 de contribuabili au beneficiat de prevederile Legii prevenirii

ANAF: Peste 65.000 de contribuabili au beneficiat de prevederile Legii prevenirii

Replica API 10 august 2019 | 00:00 492

Aproximativ 65.000 de contribuabili au beneficiat de prevederile Legii prevenirii, în perioada februarie 2018 - iunie 2019 iar inspectorii antifraudă au emis, până în prezent, peste 2000 de avertismente, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală remis joi AGERPRES.

"Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin DGAF, a aplicat prevederile Legii prevenirii în primele şase luni ale anului 2019, în cazul a peste 18.400 de contribuabili. În perioada menţionată, inspectorii antifraudă au emis 1.073 de avertismente din care pentru 1.051 de avertismente au fost anexate şi planuri de remediere. Dintre aceste avertismente, 941 au fost aplicate pentru nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a termenelor prevăzute de lege, de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic", precizează ANAF.

În anul 2018, de la data intrării în vigoare a cadrului legislativ privind Legea prevenţiei, în perioada 5 februarie - 31 decembrie, inspectorii antifraudă au verificat peste 47.500 de contribuabili şi au aplicat 983 de sancţiuni contravenţionale constând în avertisment, pentru 848 dintre acestea fiind anexate şi planuri de remediere. Jumătate dintre acestea au fost aplicate pentru emitere de bonuri fiscale cu date eronate sau care nu conţineau toate datele reglementate de lege.

Ministerul Finanţelor Publice a propus eliminarea, din Legea prevenirii, a contravenţiei referitoare la nerespectarea, de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale, a termenelor prevăzute de lege pentru a utiliza aparate de marcat cu jurnal electronic.

"Măsura este mai mult decât necesară pentru că operatorii economici care încalcă obligaţia de dotare cu noile dispozitive nu mai au motive obiective pentru neconformare. Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au desfăşurat, o perioadă îndelungată, numeroase campanii de informare cu privire la obligativitatea dotării agenţilor economici cu noile case de marcat, iar perpetuarea acestei situaţii ar duce la discriminarea operatorilor economici corecţi", precizează sursa citată.

Pentru cei care încalcă obligaţia de a se dota cu aparate de marcat electronice amenda este cuprinsă între 8.000 şi 10.000 de lei, preciza Ministerul Finanţelor luna trecută.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
petrescu raul cristian strange bani pentru psd de la toti prorietarii de terase si restaurante de pe litoral prin agetile de inspectori care ii trimite abuziv sa efectueze controale la agentii economici. ne-am saturat de abuzurile si spagile cerute de machedonii din tulcea care vin sa jumuleasca constanta. poate vine dna si sri si spp sa verice de unde au astia bani si cum raul isi trimite amanta mihaela stan sa ceara bani de la noi oamenii pentru campania electorala psd
0
0
machidonul asta cu inca 2 fufe de la DGAF tot anul m-au santajat si si-au bat joc de mine cu fel si fel de controale inchipuite. pana la urma nu s-au lasat si le-am dat dreptul ca ma amennintau cu dosar penal si confiscare de marfa. sa-si cumpere lumanari de ei
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108