rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 23 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Analişti: Pandemia va întârzia cu un an intrarea României în grupul ţărilor cu venituri medii, până în 2027

Criza provocată de pandemia COVID-19 va întârzia cu un an intrarea României în categoria ţărilor cu venituri medii, deşi iniţial se prognoza că ţara noastră va face acest pas până cel târziu în anul 2026, se arată într-o analiză publicată, luni, de o companie specializată în domeniul soluţiilor de asigurare a creditelor, scrie Agerpres.

"În 2020, Covid-19 a redus decalajul de prosperitate dintre ţările bogate şi cele emergente, în contextul în care ţările cu o economie puternică au fost afectate la începutul pandemiei. Cu toate acestea, pe termen mediu şi lung, consecinţele ei ar putea afecta într-o mai mare măsură pieţele emergente. Pandemia a generat o creştere a inegalităţii veniturilor între ţările bogate şi cele sărace deoarece acestea din urmă au mai puţine politici de atenuare a impactului crizei şi, totodată, un acces limitat la vaccinuri. În plus, pandemia a accelerat tendinţele structurale pe termen lung care nu vor fi favorabile multor economii emergente (...) Pe baza previziunilor de creştere economică pe termen lung pre-criză şi post-criză, analiştii prognozează că, până în 2029, Ungaria, România şi Letonia vor avea o tranziţie întârziată de câţiva ani, deşi prezenţa lor în UE va preveni intrarea în capcana veniturilor medii. Într-adevăr, România a înregistrat o creştere constantă a venitului pe cap de locuitor până în 2019. Iniţial, se prognoza că România va face tranziţia către grupul ţărilor cu venituri medii mari cel târziu în 2026, dar criza provocată de Covid-19 întârzie în acest moment prognoza cu încă un an", se arată în raportul întocmit de Euler Hermes.

Totodată, analiştii sunt de părere că ţări precum Kazahstan, Panama şi Seychelles nu vor avea statutul de ţări cu venituri mari, dar, în mod oarecum surprinzător, Turcia şi Rusia ar putea atinge acest statut mai devreme decât previziunile anterioare, datorită stimulentelor fiscale.

Mai mult, analiza tendinţelor de recuperare pe termen lung realizată de Euler Hermes a identificat zece ţări (Argentina, Bulgaria, Columbia, Croaţia, Grecia, Laos, Nigeria, Slovacia, Trinidad şi Tobago, Uruguay) care se află sau care vor fi prinse în capcana veniturilor medii.

"Multe dintre acestea au fost, sunt şi vor fi incluse în grupul ţărilor cu venituri medii în perioada 1950-2029. Grecia, Trinidad şi Tobago au fost printre economiile care au trecut de la grupul cu venituri mari la cel cu venituri medii înainte de criza Covid-19 (...) Cele două ţări sud-americane, Argentina şi Columbia, de exemplu, au o penetrare semnificativ mai mică în asigurări decât cea mai bogată ţară din regiune, Chile. În medie, în ultimii 25 de ani, diferenţa a fost între 1,3 puncte procentuale (Argentina) şi 1,7 puncte procentuale (Columbia). Situaţia este similară în cele trei ţări est-europene Bulgaria, Croaţia şi Slovacia. Comparativ cu Cehia şi Polonia (media neponderată), penetrarea asigurărilor a fost cu aproximativ jumătate de punct procentual mai mică în trecut", se precizează în document.

Potrivit sursei, multe dintre ţările care au trecut cu succes la statutul de ţări cu venituri mari au pieţe de asigurări puternice, iar acest lucru nu este o coincidenţă: pieţele de asigurări contribuie în mod semnificativ la rezilienţă, la capacitatea crucială de a face faţă crizelor, facilitând astfel ţărilor mai sărace posibilitatea de a scăpa de capcana veniturilor medii.

"În acest context, industria asigurărilor trebuie să contribuie la eliminarea decalajelor concentrându-se pe produse mai simple, pe prevenirea riscurilor şi construirea de parteneriate între sectorul public şi cel privat, fie că este vorba de protecţia riscurilor sau de investiţii în infrastructură. Mai multe studii au demonstrat că o penetrare mai mare a asigurărilor este asociată cu o recuperare semnificativ mai rapidă şi cu consecinţe mai mici pe termen lung. Totodată, asigurările facilitează semnificativ accesul la credit. Furnizorii de asigurări de viaţă sunt intermediari financiari importanţi şi, prin urmare devin şi o sursă importantă de capital pe termen lung care permite investiţii atât la nivel macro, cât şi la nivel micro", notează specialiştii.

Conform analizei de specialitate, Bahrain, Cehia, Estonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Arabia Saudită, Slovenia şi Coreea de Sud sunt ţări care au trecut cu succes de la venituri medii la venituri mari în perioada 1995 - 2019.

"Analiştii previzionează că populaţiile din ţările mai bogate vor fi în mare măsură imune în 2022 şi se aşteptă ca interacţiunea socială să revină la normal, la începutul anului viitor. Pentru ţările emergente, această etapă este încă departe, Covid-19 continuând să împiedice dezvoltarea economică în următorii doi ani. La acestea se adaugă creşterea rapidă a datoriei publice, care limitează sfera de acţiune, mai ales dacă ratele dobânzilor încep să crească în următorii ani. Acest lucru ar reprezenta, de asemenea, o povară disproporţionată pentru ţările mai sărace. În plus, este posibil ca pandemia să fi accelerat tendinţele structurale pe termen lung, care nu vor fi favorabile multor economii emergente", relevă concluziile Euler Hermes.

Totodată, succesul noilor state membre UE în ascensiunea pe scara veniturilor sugerează că angajamentele externe pentru reforme structurale şi instituţionale profunde şi ample reprezintă o soluţie eficientă pentru ţările cu venituri medii. Procesul de aderare la UE îi obligă pe candidaţi să se ocupe sistematic de îmbunătăţirea mediului politic, de afaceri şi investiţional. În timpul acestui proces şi după aderarea la UE, o nouă ţară membră beneficiază apoi de integrarea puternică în comerţul regional, de transferul de tehnologie, de inovare şi de riscuri de finanţare reduse.

În acest context, analiştii Euler Hermes se întreabă dacă povestea de succes a ţărilor membre UE ar putea fi un model pentru ţările cu venituri medii din alte regiuni.

"În teorie, aceasta ar fi o recomandare bună pentru factorii de decizie politică de pe pieţele emergente din alte părţi. De fapt, fondatorii unor instituţii regionale precum ASEAN şi APEC din Asia şi Mercosur din America Latină au intenţionat să creeze zone economice comune după modelul UE. În practică, totuşi, pare să existe puţine posibilităţi de realizare în lumea actuală. APEC şi ASEAN oferă o anumită ancorare pentru pieţele emergente din Asia, dar în principal în ceea ce priveşte aprofundarea comerţului între economiile membre respective. Dar, dincolo de comerţ, valorile politice şi normele instituţionale semnificativ diferite, precum şi conflictele transnaţionale din regiune vor împiedica integrarea mai profundă şi acordurile puternice care ar accelera reformele", apreciază consultanţii.

Compania Euler Hermes este liderul mondial în domeniul soluţiilor de asigurare a creditelor şi specialist în domeniile acoperirii şi asigurării creditelor. Societatea cu sediul social la Paris este prezentă în peste 50 de ţări şi are mai mult de 5.800 de angajaţi.

În 2020, tranzacţii globale ale companiei Euler Hermes, membru cu drepturi depline ale Grupului Allianz, au reprezentat 824 miliarde de euro.

miercuri, 1 decembrie 2021270
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
IATĂ ce MĂSURI TREBUIE să RESPECTĂM!
GANDUL.RO
Ultima dorință a lui Ceaușescu înainte să moară! Bărbatul care i-a executat, dezvăluiri șocante
Comentarii
mai mult...Economic
22 ian 00:00EconomicBNR: Rata anuală a inflaţiei va creşte probabil gradual în următoarele luni

Rata anuală a inflaţiei va creşte probabil gradual în următoarele luni, depăşind astfel valorile uşor...242

22 ian 00:00EconomicPE vrea ca transportatorii aerieni să plătească mai devreme pentru emisiile lor de CO2235
22 ian 00:00EconomicProprietarul TikTok a avut venituri de aproximativ 58 de miliarde de dolari în 2021243
22 ian 21:29EconomicÎn ciuda pandemiei, piața imobiliară din România a înregistrat un record de vânzări

Piaţa rezidenţială a marcat în 2021 un nou record după ce peste 183.000 de apartamente au fost tranzacţionate, cel...301

22 ian 21:30EconomicAl doilea cel mai important membru al băncii centrale din SUA a demisionat312
22 ian 21:28EconomicMinistrul Energiei, despre preţurile la carburanţi: "Dacă va fi cazul, vom lua şi acolo măsuri"499
21 ian 00:00EconomicSTUDIU: Interacţiunea cu statul 'consumă' o zi din concediul a 7 din 10 români

Opt din zece români susţin că nu rezolvă, de la prima vizită, problema pentru care s-au prezentat la ghişeul unei...227

21 ian 00:00EconomicAPIA: Înmatriculările de motocicluri au crescut cu 6,9%, în 2021210
21 ian 00:00Economic385,5 milioane euro de la UE pentru a ajuta 19 ţări să facă faţă urgenţei sanitare provocate de coronavirus178
21 ian 20:10EconomicCe ar însemna supra-taxarea marilor bogați ai lumii: 2,3 miliarde de oameni ar ieși din sărăcie

Mai multe organizaţii internaţionale, printre care ONG-ul Oxfam şi un grup de filantropi milionari, au propus...306

21 ian 20:12EconomicFenomenul numit „Marea Demisie” se extinde din Occident și în România547
21 ian 20:13EconomicMajorarea TAXELOR pentru maşinile second-hand ar putea fi ADOPTATĂ curând711
Vremea
-1.6°-1.6° - 0.1° duminică, 23 ianuarie 2022
ConstanțaUmiditate: 63%
Vânt: 9.17 m/s
Presiune: 1020 milibari

Loto
6/494628487314
5/401091916407
joker30152352910
Horoscop
mai mult...SPSportRT
23 ian 00:00SportSCM Râmnicu Vâlcea, victorie pe terenul echipei Chambray

Echipa SCM Râmnicu Vâlcea a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia Chambray Touraine Handball, scor 26-25...189

23 ian 00:00SportCSU Craiova, victorie la limită cu Rapid București

CSU Craiova s-a impus acasă, sâmbătă, cu scorul de 1-0, în fața echipei Rapid București, în primul derby al...207

23 ian 00:00SportGeorge Pușcaș a înscris un gol, dar Reading a pierdut (3-4 vs Huddersfield)

George Pușcaș a marcat un gol pentru Reading în meciul pierdut, sâmbătă, pe teren propriu, cu Huddersfield, scor...138

23 ian 00:00SportLiga Campionilor, handbal (f): CSM București, victorie cu Borussia Dortmund

Campioana României la handbal feminin, CSM Bucureşti, a învins sâmbătă, pe teren propriu, formaţia Borussia...221

Local
22 ian 21:28LocalPROIECT împotriva VIOLENȚEI din ȘCOLI, inițiat de IPJ Constanța

În această săptămână, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar...584

22 ian 21:41LocalConsiliul Județean Constanța, convocat în ședință. Iată ordinea de zi

Consiliul Județean Constanța va fi convocat în ședință ordinară pe data de 28 ianuarie a.c., la ora 13.00....622

22 ian 21:41LocalPOLIȚIA, ACTIVITĂȚI de PREVENIRE a AGRESIUNILOR SEXUALE asupra MINORILOR

364

22 ian 21:27LocalCoronavirus: Polițiștii constănțeni au aplicat AMENZI în valoare de 16.000 de lei, în ultimele 24 de ore

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii...452

22 ian 21:27LocalCoronavirus la Constanța: 2.436 de persoane, în carantină, și 4.550, izolate la domiciliu

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 76.693 de persoane...446

22 ian 21:27LocalÎncă un DECES, din cauza COVID-19, la Constanța. Persoana era nevaccinată

Până vineri, 21 ianuarie a.c., 59.477 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la...619

22 ian 13:35LocalCÂT COSTĂ un SEJUR ROMANTIC, pe LITORAL, de ZIUA ÎNDRĂGOSTIȚILOR!

Regimul hotelier deschide larg ușile pentru Ziua Îndrăgostiților. Aceștia au afișat deja ofertele pentru clienți,...730

22 ian 21:41LocalBEȚI și FĂRĂ PERMIS, pe drumurile din Constanța

La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 7.50, polițiști din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au identificat un...562

22 ian 21:42LocalRAZII în CONSTANȚA: AMENZI pe BANDĂ RULANTĂ!

545

Politică
22 ian 00:06PoliticăNicușor Dan critică în termeni duri greva STB: 'E irațională și nu o înțeleg'

Primarul Capitalei Nicușor Dan a criticat vineri comportamentul angajaților STB care continuă greva. El a spus că...368

22 ian 00:07PoliticăCâciu: În două săptămâni vom avea o analiză privind supraimpozitarea furnizorilor de energie

Ministrul Finanţelor Adrian Câciu a anunțat la Digi24 că în următoarele săptămâni va fi efectuată o analiză...315

22 ian 00:10PoliticăJoe Biden: Orice intrare a unor trupe ruse în Ucraina, considerată o 'invazie'

559

Interviuri
5 ian 00:16InterviuriCOȘA: Voi COLABORA foarte BINE cu Marilena DRAGNEA! VIDEO

Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, s-a aflat în studioul REPLICA, marți, 4 ianuarie a.c., pentru a discuta...3594

21 dec 00:06InterviuriIulian SOCEANU: Până în primăvară GAZELE vor fi puse în FUNCȚIUNE! Video

Primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, s-a aflat în studioul Replica, luni, 20 decembrie, pentru discuta...5256

21 dec 00:06InterviuriCÎRJALIU, despre CIOBANU: Tu ești un MINCINOS și un zero BARAT! Video

4144

14 dec 00:25InterviuriSTELIAN Ion: PREDOIU e LEGAT de mâini și de picioare, direcționat unde vor alți POLITICIENI! Video (I)

Stelian Ion, fostul ministru constănțean al Justiției, a acordat un interviu cotidianului Replica, în care a vorbit...3512

11 dec 00:30InterviuriCHIȚAC: Nu pot să îmi imaginez PUZ-ul Peninsulei fără PORTUL TOMIS! VIDEO

Primarul Constanței, Vergil CHIȚAC, a ținut vineri, 10 decembrie, audiențe direct din studioul Replica. Edilul a...8550

10 dec 00:32InterviuriÎNGRIJIREA persoanelor VÂRSTNICE la DOMICILIU prinde contur! Video

4660

Monden
22 ian 00:00MondenCardi B a declarat că va suporta cheltuielile funeraliilor celor 17 victime ale incendiului din Bronx, New York

Cântăreaţa rap americană Cardi B s-a angajat să suporte cheltuielile funeraliilor celor 17 victime ale incendiului...338

22 ian 00:00MondenBritney Spears îi cere surorii sale să nu mai facă uz de numele său pentru a-şi promova cartea

Britney Spears i-a cerut surorii sale, Jamie Lynn Spears, să înceteze să mai facă uz de numele său pentru a-şi...277

22 ian 00:00MondenElton John şi-a reluat turneul de adio după doi ani de pauză

227

22 ian 00:00MondenUn stop cardiac şi un cancer de prostată, cauzele morţii lui Sidney Poitier

Un stop cardiac, combinat cu un cancer de prostată şi Alzheimer, au fost motivele care au provocat moartea, la 6...303

22 ian 00:08MondenAlex Bodi, scene exagerate de gelozie din cauza fostului Dariei Radionova!

Alex Bodi s-a certat cu Daria Radionova din cauza unor postări de pe Instagram. Ce l-a scos, de fapt, din sărite pe...655

22 ian 02:01MondenPrințul Andrew s-a retras din viața virtuală

317

Mapamond
22 ian 01:59MapamondCurtea Supremă, lovitură decisivă pentru Donald Trump

Curtea Supremă a deschis calea pentru transferul documentelor legate de acţiunile preşedintelui Donald Trump din 6...533

22 ian 01:56MapamondCasa Albă amenință direct Rusia, dacă invadează Ucraina

Casa Albă a promis un răspuns dur dacă trupele ruse vor intra în Ucraina, grăbindu-se să clarifice remarcile...385

22 ian 01:57MapamondKim Jong Un își anunță generalii că va începe un conflict militar cu SUA

1413

22 ian 01:58MapamondFranța vrea să trimită trupe în România, în contextul conflictului Rusia-Ucraina

Emanuel Macron a anunțat miercuri disponibilitatea Franței de a participa cu o prezență militară avansată a NATO...952

22 ian 01:54MapamondUn grup cu ramificații în România şi Italia a DETURNAT sute de mii de euro din fonduri UE

Un grup infracţional va fi tras la răspundere în România pentru că a deturnat sute de mii de euro din fondurile UE...657

22 ian 00:10MapamondSerghei Riabkov: Nu există riscul unui război pe scară largă în Europa

351

Sănătate
22 ian 00:00SănătateINSP a actualizat definiţiile de caz pentru COVID-19

Institutul Naţional de Sănătate Publică a actualizat, joi, definiţiile de caz pentru sindromul respirator acut cu...266

22 ian 01:33SănătateRaed Arafat REFUZĂ categoric eliminarea CERTIFICATULUI VERDE

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, consideră că folosirea certificatului COVID la...583

22 ian 23:18SănătateRaed Arafat: Vaccinarea anti-COVID rămâne soluţia pentru a evita îmbolnăvirea gravă

332

22 ian 01:35SănătateInfecțiile rezistente la medicamente au ucis în 2019 mai mulți oameni decât HIV/SIDA sau malaria

Infecţiile provocate de bacterii rezistente la multiple antibiotice au fost răspunzătoare în 2019 de peste 1,2...308

22 ian 01:37SănătateSpitalul Județean Constanța, NOI echipamente medicale destinate copiilor cu afecțiuni neurologice

Orchid, o companie care asigură servicii de mentenanță și instalare turbine eoliene, cu proiecte în România și...634

22 ian 00:08SănătateTusea și durerea în gât, frecvente în infecția COVID

348

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT