rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 19 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Anca Damian a câştigat premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Varşovia 2018

Anca Damian

Anca Damian a câştigat premiul pentru cel mai bun regizor, pentru lungmetrajul "Moon Hotel Kabul", la ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film de la Varşovia, anunţă Institutul Cultural Român din capitala Poloniei, scrie Mediafax.

Regizoarea s-a aflat pentru trei zile la Varşovia, la proiecţiile filmului din festival, împreună cu doi dintre actorii peliculei: Florin Piersic Jr. (rolul principal) şi Alexandru Nagy.

"Moon Hotel Kabul" (2017) spune povestea jurnalistului Ivan Semciuc, a cărui viaţă este complet transformată de întâlnirea cu Ioana, o traducătoare cu care are o relaţie trecătoare într-o noapte, într-un hotel din Kabul. Deşi este găsită moartă în acelaşi hotel, la ceva vreme după întoarcerea lui Ivan la Bucureşti, Ioana devine din ce în ce mai prezentă în viaţa jurnalistului.

Cea de-a 34-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Varşovia a avut loc în perioada 12 - 21 octombrie. Bucurându-se de o lungă tradiţie - a fost înfiinţat în 1985 - şi de o largă apreciere internaţională, festivalul face parte, începând cu anul 2009, din rândul evenimentelor de film de clasă A şi aduce pe ecranele poloneze cele mai noi tendinţe în cinematografia mondială.

În acest an, festivalul a inclus, printre proiecţiile din concurs, lungmetrajele româneşti "Moon Hotel Kabul", în regia Ancăi Damian, în competiţia internaţională, şi "Să nu ucizi (Thou shalt no kill)", de Cătălin Rotaru şi Gabi Virginia Şargă, în competiţia 1-2.

O altă prezenţă românească, în componenţa juriului de scurtmetraje, a fost Andrei Huţuleac, câştigătorul concursului de filme scurte al ediţiei din 2017 a festivalului, cu filmul "Offstage".

Partener de tradiţie al acestei importante manifestări cinematografice, Institutul Cultural Român de la Varşovia a susţinut prezenţa cineaştilor şi actorilor români la festival.

marţi, 23 octombrie 2018285
Comentarii
mai mult...Monden
19 ian 00:00MondenCine e femeia pentru care Cătălin Botezatu a vrut să-și taie venele. A iubit-o ca un nebun

Cătălin Botezatu a trăit o poveste de iubire cu totul aparte cu Dana Opsitaru, unul dintre cele mai cunoscute modele...95

19 ian 00:00MondenCe a făcut Mario Fresh cu primii bani câștigați din muzică89
19 ian 00:00MondenCând începe "Ferma" cu Mihaela Rădulescu în rol de prezentatoare tv95
19 ian 00:00MondenLiam Neeson, lovit de o nouă tragedie la 10 ani după ce şi-a pierdut soţia

Actorul Liam Neeson e la pământ după ce şi-a pierdut nepotul la aproape zece ani de la tragic dispariţie a soţiei...96

19 ian 00:00MondenVedete care şi-au pierdut virginitatea la vârste fragede. Cine a profitat de prima şansă?94
19 ian 00:00MondenRegizorul român Marius Olteanu, selectat în secţiunea Forum a Festivalului de film de la Berlin88
19 ian 18:04MondenPrinţul Philip, soţul reginei Marii Britanii, implicat într-un accident rutier

Prinţul consort britanic, Philip, a fost implicat într-un accident rutier, dar a scăpat nevătămat, anunţă Palatul...89

19 ian 00:00MondenPlacido Domingo va fi omagiat cu un concert la Guadalajara la 3 martie85
19 ian 00:00MondenCântăreţele Cardi B şi Camila Cabello vor susţine recitaluri la gala Grammy Awards 201982
19 ian 00:00MondenScriitorul american Sam Savage, autorul romanului ''Firmin. Aventurile unei vieţi subterane'', a decedat la 78 de ani

Scriitorul şi poetul american Sam Savage, autorul celebrului roman ''Firmin. Aventurile unei vieţi subterane'', a...92

19 ian 00:00Monden„Glass“, principala atracţie din cinematografele nord-americane62
18 ian 00:00MondenIulia Albu, atac dur la adresa Andreei Marin. “Nu prea ştie ea cum să pună mâna“360
Vremea
8.2°-1.1° - 8.2° vineri, 18 ianuarie 2019
câțiva noriUmiditate: 0%
Vânt: 3.81 m/s din SSV
Presiune: 1019.78 milibari

Loto
6/4971534364045
5/404919272814
joker3273032393
Horoscop
mai mult...SPSportRT
19 ian 00:00SportTimişoara Saracens, campioana României, umilită de Northampton Saints cu scorul de 111-3

Timişoara Saracens, campioana României, a fost surclasată de echipa engleză Northampton Saints cu scorul de 111-3...54

18 ian 00:00SportBarcelona, în sferturile Cupei, dar ar putea fi exclusă! Dublă Dembele, gol Messi

Barcelona s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Spaniei, după ce s-a impus cu 3-0 în duelul cu Levante....442

18 ian 00:35SportViitorul, învinsă cu 5-0 de o echipă de liga a treia, în al 6-lea amical din Antalya

FC Viitorul Constanţa a fost surclasată de formaţia germană de liga a treia VfR Aalen cu scorul de 5-0 (2-0), joi,...444

18 ian 00:00SportScurtcircuit! Viitorul a pierdut la scor al treilea său amical, 0-5 cu o echipă din liga a treia germană

După două meciuri bune, 2-1 cu Ferencvaros și 2-2 în amicalul de ieri cu Rubin Kazan, Viitorul a pierdut categoric...369

Local
19 ian 00:00LocalJudecători recuzați și abțineri de la judecată în dosarul de trafic de influență al lui Sorin Strutinsky

Omul de afaceri Sorin Strutinsky, trimis în judecată în dosarul de trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit...48

19 ian 00:00LocalEcaterina Andronescu - “Sunt bani pentru 2.300 de microbuze şcolare”

Asociaţia Elevilor din Constanţa a protestat, timp de trei zile, începând de joi, 10 ianuarie 2019, în faţa...58

19 ian 03:04LocalACCIDENT RUTIER cu persoană ÎNCARCERATĂ, în Constanța: a fost implicat și un TIR

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină vineri, 18 ianuarie, la ieșire din localitatea...3579

19 ian 03:06LocalFLĂCĂRI URIAȘE pe șoseaua Mangaliei din Constanța! VIDEO

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină vineri, 18 ianuarie, pe șoseaua Mangaliei din...3557

19 ian 03:01LocalCel mai LONGEVIV MARINAR în viață a împlinit 100 de ani!

Contraamiralul în retragere Mircea Caragea este singurul marinar în viață, care a participat la primul marș de...324

19 ian 03:13LocalPORTRET DE PROFESOR. De patru decenii, modelează talentul elevilor, iar picturile lui sunt expuse peste tot în lume!

Profesorul de educație artistică plastică Adrian Drăguț modelează, de aproape patru decenii, talentul și...205

19 ian 03:44LocalȘi beți și fără permis de conducere! Acestea sunt pericolele de pe străzile din Constanța

Polițiștii din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac, la data de 17 ianuarie a.c., ora 21.30, au identificat un bărbat,...205

18 ian 13:51LocalEste nevoie de sprijin pentru un tânăr care va merge la chimioterapie!

Un tânăr în vârstă de 20 de ani are nevoie de ajutorul nostru! Bogdan Marghiol este din Dorobanțu, județul...1819

18 ian 01:46LocalAutobuz nou, rămas de căruță: șoferul n-a mai știut cum să-l pornească!

Șoferii RATC încă nu s-au obișnuit cu noile autobuze ISUZU achiziționate de Primăria Constanța! Deși...3156

18 ian 01:46LocalUn constănțean care a ȘANTAJAT doi bărbați, AMENINȚÂNDU-I inclusiv pe Facebook, a fost ARESTAT

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale al IPJ Constanța, la data de 17 ianuarie a.c., au...2044

Politică
19 ian 00:00PoliticăEcaterina Andronescu, la Constanţa. Vizite la Colegiul “Mihai Eminescu”, la Centrul “Jean Constantin” şi la Unviersitatea “Ovidius”

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, s-a aflat vineri, 18 ianuarie 2019, la evenimentele prilejuite de...46

19 ian 03:07PoliticăPROMISIUNI. Palatul Copiilor ar urma să fie preluat de Consiliul Judeţean

Primăria municipiului Constanţa are în dministrare, de puţină vreme, stadionul Farul. Existau discuţii ca...773

19 ian 03:44PoliticăSistemul de iluminat public din Techirghiol a fost MODERNIZAT

Proiectul privind modernizarea sistemului de iluminat public în orașul Techirghiol se apropie de sfârșit, a anunțat...201

19 ian 03:18PoliticăCe taxe cere Primăria Constanța pentru comercializarea de MĂRȚIȘOARE

Primăria Municipiului Constanța informează operatorii economici interesați că, începând de luni, 21 ianuarie...1530

18 ian 00:00PoliticăCrețu: Sunt puțin dezamăgită de ritmul lent în care s-au derulat programele cu fonduri UE

Comisarul european pentru dezvoltare regională, Corina Creţu, s-a declarat ''puţin dezamăgită'' de ritmul lent în...234

18 ian 00:00PoliticăCodrin Ștefănescu confirmă că SUSPENDAREA lui Klaus Iohannis NU va avea loc

PSD este, la ora actuală, partidul cel mai vânat din România, după ce 1.187 de primari, viceprimari şi consilieri...321

18 ian 01:57PoliticăLia Olguța Vasilescu a prezentat DOCUMENTELE cerute de Klaus Iohannis: Pasul DECISIV pe care îl va face vineri

Președintele Klaus Iohannis i-a transmis, joi, premierului Viorica Dăncilă o scrisoare în care explică de ce a...502

18 ian 01:57PoliticăSHOW TOTAL Maria Grapini, scrisoare deschisă pentru Klaus Iohannis: Maturizați-vă, puneți punct răfuielilor politice

Europarlamentarul Maria Grapini i-a scris o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis. Umanista îl somează pe...470

18 ian 01:56PoliticăToni Greblă, REACȚIE-FULGER la respingerea miniștrilor și ATAC la Klaus Iohannis

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a declarat joi, la Antena 3, că „probabil” Executivul va retrimite...451

18 ian 01:55PoliticăComisarul european Corina Creţu a anunţat că va candida la europarlamentare din partea Pro România

Comisarul european pentru Dezvoltare Regională, Corina Creţu, a anunţat, joi, că va candida din partea Pro România...351

Mapamond
19 ian 00:00MapamondFostul emisar al SUA pentru coaliţia anti-jihadistă îl acuză pe Trump că a dat un nou impuls Statului Islamic

Fostul emisar special al Statelor Unite pentru coaliţia internaţională anti-jihadistă, Brett McGurk, care a...87

19 ian 00:00MapamondRepublica Moldova suplimentează numărul secţiilor şi buletinelor de vot pentru cetăţenii din diaspora

Guvernul Republicii Moldova a anunţat joi într-un comunicat suplimentarea numărului secţiilor de vot pentru...93

19 ian 00:00MapamondBulgaria: Zeci de arestări în cadrul unei operaţiuni împotriva finanţării terorismului internaţional

Autorităţile bulgare au reţinut 43 de persoane în diferite oraşe din ţară în cadrul unei operaţiuni împotriva...92

19 ian 00:00MapamondDama de companie ce afirma că deţine secrete despre o legătură între Trump şi Kremlin a fost arestată în Rusia

O damă de companie belarusă, cunoscută pentru că a promis dezvăluiri în legătură cu rolul Rusiei în alegerile...87

19 ian 00:00MapamondMinistrul ungar de externe: Bruxellesul trebuie împiedicat să implementeze Pactul ONU cu privire la migraţii

Uniunea Europeană va face tot posibilul pentru ca Pactul global al ONU cu privire la migraţii să fie pus în...90

19 ian 00:00MapamondGermania: Bundestag-ul înăspreşte legislaţia privind azilul pentru cetăţenii din Algeria, Georgia, Maroc şi Tunisia

Solicitanţii de azil din Algeria, Georgia, Maroc şi Tunisia vor întâmpina mai multe dificultăţi în a-şi...90

19 ian 00:00MapamondFederaţia Comunităţilor Evreieşti din Ungaria cere stoparea căutării rămăşiţelor victimelor Holocaustului în Dunăre

Federaţia Comunităţilor Evreieşti din Ungaria (Mazsihisz) a protestat faţă de căutarea rămăşiţelor victimelor...90

19 ian 00:00MapamondItalia: Guvernul adoptă venitul de cetăţenie şi reforma sistemului de pensii

Guvernul italian a adoptat joi seara decretele-lege privind crearea 'venitului de cetăţenie' (Reddito di cittadinanza,...88

19 ian 00:00MapamondFranţa: 100 de atacuri cibernetice pe an împotriva armatei şi a Ministerului Apărării

Armata franceză şi Ministerul Apărării au fost vizate de circa 100 de atacuri cibernetice pe an, a afirmat vineri...93

19 ian 00:00MapamondRusia: Coliziune între două bombardiere Su-34 în aer; echipajele au supravieţuit

Doi piloţi ai unui bombardier rusesc Su-34, care s-a ciocnit vineri dimineaţă cu un altul de acelaşi tip deasupra...93

Sănătate
17 ian 00:27SănătateMai mulți pediatri în Spitalul Județean Tulcea!

Vești îmbucurătoare pentru părinții din județul Tulcea: conducerea Spitalului Județean a anunțat că se...474

16 ian 00:48SănătateMinisterul Sănătăţii a organizat o dezbatere publică privind funcţionarea farmaciilor

Grila după care se face inspecţia în vederea autorizării farmaciilor ar trebui să fie unitară la nivel de ţară...446

14 ian 01:36SănătateSorina Pintea a semnat ordinul: Începe cel mai mare CONTROL din ultimii ani, în spitale

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că a semnat ordinul prin care se vor declanşa controale privind...649

14 ian 01:36SănătateINSP: 7 persoane decedate din cauza gripei

Un bărbat în vârstă de 69 de ani din judeţul Prahova şi un copil de 10 luni din Ilfov au murit, duminică, din...359

12 ian 23:01SănătateSpitalul de Pneumoftiziologie cumpără un sistem de imagistică de la un politician declarat incompatibil

Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța a cumpărat un sistem de imagistică de la firma unui polician din București...1470

11 ian 02:13SănătateA crescut numărul de infecţii respiratorii acute cu 9,1% faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent

Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) a fost de 52.991 în...463

10 ian 00:00SănătateÎNGRIJIRI la DOMICILIU pentru vârstnicii din Năvodari

Direcția de Asistență Socială Năvodari acordă servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice din...603

10 ian 00:00SănătateProiecte de 12 milioane de euro pentru Spitalul Județean Tulcea. Licitația începe în februarie!

Reprezentanții Consiliului Județean Tulcea speră ca anul 2019 să înceapă lucrările de reabilitare, modernizare...514

9 ian 03:33SănătateMinistrul Sănătăţii a vorbit despre şpaga în spitale: Fenomenul este încă de mare amploare. Ce măsuri vor fi luate în continuare

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, anunţă că fenomenul şpăgii este unul de mare amploare în România,...958

9 ian 03:19SănătateTrei copii din comunitatea horahai din Castelu au avut nevoie de operații! „Avem ajutorul unui chirurg minunat din Spitalul Județean!”

Patru copii din comunitatea horahai din localitatea constănțeană Castelu au fost supuși unor intervenții...1409