REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
12.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Ancheta continuă în cazul tinerilor care au murit la Costineşti, sub un mal de pământ

Ancheta continuă în cazul tinerilor care au murit la Costineşti, sub un mal de pământ

Replica API 2 mai 2015 | 00:46 227

Administratorul merge luni la Năvodari

Administratorul merge luni la Năvodari

Ancheta continuă în cazul celor doi tineri care au murit după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei, la Costineşti. Cristian Soare, de 30 de ani, şi Ion Florin Lăpădat, de 27 de ani, efectuau lucrări la reţeaua de apă şi canalizate în cadrul Complexului Tineretului, ce aparţine firmei Complex Tineretului SA Bucureşti, la data de 30 aprilie anul curent. Aceştia dădeau zor să termine înainte de sosirea turiştilor, nu au asigurat malul, astfel producându-se tragedia.

Oamenii aflaţi la faţa locului au menţionat că lucrările fuseseră demarate de câteva zile şi cei doiar fi muncit fără forme legale, însă aceste lucruri vor fi stabilite în urma achetei ITM. “Colegii mei au luat informaţiile. Au fost identificate şi alte persoane, şi acestea vor fi verificate şi se vor lua măsuri în consecinţă. Administratorul a fost invitat să vină la Inspectorat, luni (4 mai – n.r.) va veni şi va fi întrebat cine a organizat, cum a organizat activitatea. Noi am văzut ce măsuri erau luate acolo şi am sistat activitatea”, a declarat, pentru “Replica”, Marian Becheanu, inspector şef adjunct pe probleme de securitate şi sănătate în muncă din cadrul ITM Constanţa. Cercetări sunt efectuate şi de către poliţişti, care urmează să stabilească împrejurările în care s-a desfăşurat nefericitul eveniment. În plus, când prima victimă a fost scoasă la suprafaţă, se pare că avea semne vitale, dar slabe. Potrivit reprezentanţilor ISU Dobrogea, aflaţi la locul cu pricina, tânărul a dat să respire şi chiar a clipit de câteva ori. I s-a pus o mască cu oxigen, însă apoi acesta a decedat. Potrivit oamenilor aflaţi la faţa locului, administratorul lucrării ar fi fugit imediat după ce malurile neasigurate s-au surpat. Aceiaşi oameni spun că muncitorii nu erau angajaţi cu forme legale. Din câte se pare, nici lucrarea nu avea autorizaţie eliberată de la Primăria Costineşti. După cum a spus Mihai Bărbuliceanu, consilier local din Costineşti.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614