REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Anchetă de PROPORȚII la Hidroelectrica - Consiliul Concurenței face verificări privind un posibil abuz de poziţie dominantă

Anchetă de PROPORȚII la Hidroelectrica - Consiliul Concurenței face verificări privind un posibil abuz de poziţie dominantă

Replica API 12 septembrie 2018 | 23:14 291

Consiliul Concurenţei a anunţat luni că a declanşat o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă al companiei Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, pe piaţa producerii şi comercializării de energie electrică din România, scrie News.ro.

”Consiliul Concurenţei are suspiciunea că Hidroelectrica, prin comportamentul său de ofertare, a limitat cantitatea de energie comercializată pe unele segmente de piaţă (în principal pe Piaţa pentru Ziua Următoare), în scopul realizării unor oferte cu preţuri mai ridicate pe Piaţa de Echilibrare (PE)”, a anunţat luni autoritatea de concurenţă.

Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieţei angro de energie electrică, respectiv principala piaţă spot de energie electrică din România, şi reprezintă cadrul organizat în care au loc tranzacţii cu energie electrică pentru fiecare interval orar al zilei următoare (care este şi ziua de livrare). Preţul de închidere al PZU este folosit în mod curent drept preţ de referinţă în domeniul energiei electrice.

Piaţa de echilibrare (PE) este, de asemenea, una dintre componentele pieţei angro de energie electrică, organizată de Operatorul de Transport şi Sistem (OTS), care are rolul de a echilibra balanţa producţie-consum în timp real, în scopul menţinerii siguranţei şi stabilităţii în funcţionare a Sistemului Energetic Naţional (SEN).

Piaţa de echilibrare satisface în principal nevoia participanţilor la piaţă de a-şi ajusta cantitatea de energie contractată în funcţie de cerere şi are o puternică componentă tehnică. Pe piaţa de echilibrare Operatorul de Transport şi Sistem cumpără şi/ sau vinde energie electrică de la/ către participanţii la piaţă deţinători de unităţi şi/ sau consumuri dispecerizabile.

Preţul pe piaţa de echilibrare este în general mai mare faţă de preţul de închidere al pieţei înregistrat pe PZU.

”Analiza comportamentului producătorului de energie electrică Hidroelectrica se realizează în strânsă colaborare cu ANRE şi a avut drept punct de pornire variaţiile semnificative de preţ”, spun reprezentanţii Consiliului Concurenţei.

În cadrul investigaţiei s-au efectuat inspecţii inopinate la sediile societăţilor Hidroelectrica şi la transportatorul naţional de energie Transelectrica, iar documentele ridicate se află în analiza autorităţii de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.

Transelectrica nu este parte vizată de investigaţie, inspecţia la sediul companiei realizându-se întrucât autoritatea de concurenţă a considerat că pot fi găsite date şi informaţii relevante pentru analiza efectuatată, dată fiind calitatea sa deadministrator al pieţelor de servicii de echilibrare.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.

Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor, subliniază autoritatea de concurenţă.

Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei.

Anul trecut, compania a raportat un profit net de 1,36 miliarde lei, mai mare cu 11% faţă de 2016, la o cifră de afaceri de 3,25 miliarde lei. Societatea a produs anul trecut 14,04 TWh şi are 3.300 de angajaţi.

Sursa: stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218