REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Ancheta în cazul constănţenilor traficanţi de cerşetori continuă: alţi indivizi au fost prinşi!

Ancheta în cazul constănţenilor traficanţi de cerşetori continuă: alţi indivizi au fost prinşi!

Replica API 1 mai 2015 | 23:47 484

Mandat emis de Curtea de Apel Milano

Mandat emis de Curtea de Apel Milano

Mai mulţi indivizi au ajuns după gratii, în urma unor cercetări de amploare, prin care s-a stabilit că racolau persoane nevoiaşe şi cu handicap, pe care le duceau peste hotare, în Italia, unde le băteau şi le obligau să cerşească. Condamnarea definitivă a venit în ianuarie anul curent, însă cercetările au continuat. Astfel, pe 29 aprilie anul curent, poliţiştii constănţeni au reuşit să-i prindă şi pe ceilalţi membri ai grupării. Este vorba despre Ibram Jane, Memet Bahar, din Medgidia, şi Marin Marin, din Ovidiu, pe numele cărora autorităţile din Italia eliberaseră mandate europene de arestare.

“La data de 29.04.2015, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, împreună cu poliţişti din Medgidia şi Ovidiu i-au depistat pe I. Jane de 26 ani şi m. Bahar de 42 ani, ambii din Medgidia şi pe M. Marin, de 46 ani din Oraş Ovidiu, persoane ce fac obiectul unor Mandate Europene de Arestare emise de Curtea de Apel din Milano - Italia, pentru comiterea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, exploatarea cerşetoriei, sclavie şi trafic de persoane, fapte prevăzute de Codul Penal Italian, pedeapsa maximă prevăzută fiind de până la 20 de ani închisoare”, potrivit reprezentanţilor IPJ Constanţa. Cei trei au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa – Secţia Penală, care a dispus reţinerea acestora pe un termen de 24 de ore, urmându-se procedurile legale aflate în vigoare. Menţionăm că aceştia fac parte din gruparea infracţională destructurată de oamenii legii constănţeni, în 2012. Potrivit elementelor de anchetă, s-a stabilit că Ibram Chemal (unchiul lui Jane Ibram), de 54 de ani, împreună cu complicii săi, Murat Asan, de 40 de ani, Ibram Şaban, de 42 de ani, şi Izeir Şaban, de 36 de ani au racolat 5 persoane, printre care şi cu defect locomotor, din Constanţa şi Tulcea ( Măcin, Dobromir etc), cărora le-au promis că vor face bani în străinătate, dar, odată ajunşi acolo, prin bătaie şi ameninţări, erau obligaţi să cerşească. Astfel, poliţiştii Serviciului Trafic de Fiinţe Umane din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, sub supravegherea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa, au documentat activitatea lor infracţională, stabilindu-se că totul s-a derulat în perioada 2006 – 2007. În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că suspecţii au realizat în urma exploatării victimelor suma de aproximativ 42.000 euro, bani pe care aceştia şi i-au însuşit. La acest caz poliţiştii şi procurorii au cooperat cu autorităţile judiciare din Italia cât şi cu reprezentanţii Ambasadei României în Italia. În ianuarie 2015, magistraţii constănţeni au venit cu condamnarea definitivă, Murat Asan primind cinci ani de închisoare, Chemal Ibram şi Ibram Şaban, patru ani de închisoare, iar Izeir Şaban - trei ani. Cercetările au continuat, astfel fiind depistaţi şi Ibram Jane, Memet Bahar, din Medgidia, şi Marin Marin, din Ovidiu. Menţionăm că liderii grupării sunt din Medgidia, fiind vorba despre o întreagă familie.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614