REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Ancheta in cazul pacientului mort dupa ce a fost operat de specialistii germani

Ancheta in cazul pacientului mort dupa ce a fost operat de specialistii germani

Replica API 13 noiembrie 2010 | 00:00 177

Dilema: au avut sau nu voie medicii straini sa lucreze in Judetean?

Dilema: au avut sau nu voie medicii straini sa lucreze in Judetean?

Echipa de specialişti condusă de Tejas Alexander, şeful Clinicii de Anesteziologie din cadrul Centrului Cardiologic MediClinic din Lahr/Baden-Germania, care a venit la Constanţa pentru a-i învăţa pe colegii români tehnici medicale noi şi pentru a efectua operaţii în premieră, s-a declarat vineri înfrântă. Inima unuia dintre pacienţii operaţi de specialiştii germani a încetat să mai bată. Pacientul a fost resuscitat de mai multe ori şi a fost menţinut în viaţă doar cu ajutorul unei inimi artificiale, însă totul a fost în zadar.

Iniţial oficialii Spitalului Judeţean s-au ferit să facă precizări legate de starea de sănătate a pacientului, însă, vineri, când specialiştii străini îşi strângeau bagajele pentru a părăsi România, au acceptat să discute cu presa pentru a elucida misterul în cazul morţii lui Valentin Apostol. "Pacientul avea şansa de a trăi dacă operaţia reuşea. Din nefericire, operaţia nu a reuşit. S-a încercat salvarea unui om. Se mai întâmplă ca atunci când vrei să salvezi un om să şi moară. Trăim în lumea reală", a declarat Dănuţ Căpăţână, directorul Spitalului Judeţean. Cei care l-au operat pe bărbat spun că, deşi dispuneau de toate resursele necesare, pacientul nu a mai putut fi salvat. "Noi am venit în Constanţa să demonstrăm că se poate face bine", a precizat, la rândul său, Tejas Alexander, şeful Clinicii de Anesteziologie din cadrul Centrului Cardiologic MediClinic din Lahr/Baden-Germania. Demonstraţia a fost fără cuvinte. "Am făcut o operaţie pe cord bătând, au fost 4 by-pass-uri. S-a întâmplat ce s-a întâmplat. Am încercat să facem tot, dar când apar complicaţiile, ele se ţin lanţ. Pentru noi a fost botezul focului. Ne pare foarte rău. Asta este realitatea. Noi nu am făcut nimic rău pacientului, am încercat să-l ajutăm. Nu am încercat să-l omorâm. A fost un caz foarte dificil şi împreună cu doamna profesor Marta Budu am luat hotărârea de a-l opera crezând că putem să facem ceva pentru el în sens pozitiv. Poate că dacă era la mine, la Lahr, mergea bine. A fost o situaţie neobişnuită pentru noi. A apărut un şir de complicaţii care s-a exacerbat. Ne asumăm împreună cu doamna profesor răspunderea morală. Fiecare înfrângere, pentru mine este o rană care rămâne pentru câteva săptămâni bune. Nu întotdeauna reuşeşte totul cu brio. Nu sunt Dumnezeu în alb. Se poate întâmpla şi astăzi şi mâine", spune Tejas Alexander care a încercat să se scuze în acest caz: "Lume total necunoscută, situaţie necunoscută. Am operat pacienţi foarte dificili, însă dotarea Clinicii din Constanţa este la cea mai înaltă clasă, unele lucruri nu le am nici eu în Berlin". De precizat că, timp de trei zile, medicii germani au operat 7 pacienţi, iar materialele sanitare au valorat 2.800 de euro. "Sunt donaţi", precizează Alexander. "Toţi ceilalţi bolnavi s-au trezit la două ore după operaţie şi sunt la secţia de Reanimare. Orice intervenţie chirurgicală poate să aibă complicaţii nefaste. Problema acestui pacient a fost: se operează şi are şanse să trăiască, sau nu se operează şi moare la el în pat peste o săptămână. Când s-a reintervenit nu s-a folosit metoda clasică. Inima pacientului nu s-a oprit nici înainte de operaţie, dar nici în timpul intervenţiei", a explicat situaţia şi Marta Budu, şeful Clinicii de Cirurgie Cardiovasculară.

Căpăţână a omis să înştiinţeze Colegiul Medicilor

Dincolo de aceste explicaţii, nimeni a putut preciza cine va răspunde pentru eşecul specialiştilor străini, care se pare că nu aveau voie să opereze în cadrul Spitalului Judeţean. "Dacă eu invit un medic să opereze cu mine înseamnă că trebuie să am acordul Ministerului Sănătăţii?", se întreabă Marta Budu. La rândul său, directorul unităţii sanitare a încercat să ne convingă că totul este legal. "Oamenii au venit din Germania, există un protocol de colaborare care prevede ca ei să asiste intraoperator, chirurgii sunt ai noştri. Să fie foarte clar. Dacă doriţi detalii tehnice despre acest caz o să-şi scrie dumnealor o broşură în germană, o traducem şi veţi afla ce vă interesa", spune Căpăţână. Direcţia de Sănătate Publică şi Colegiul Medicilor din Constanţa s-au sesizat din presă de cazul pacientului Valentin Apostol şi au declanşat o anchetă în acest caz. Din primele verificări aceştia au constatat că Spitalul Judeţean nu a înştiinţat, conform legii, Colegiul Medicilor. "Medicii din Uniunea Europeană pot practica medicina în România cu înştiinţarea Colegiului Medicilor şi a organelor de asistenţă sanitară, pentru a se verifica dacă medicii sunt într-adevăr specialişti în acel domeniu. Legal, unitatea sanitară este obligată să înştiinţeze Colegiul Medicilor dacă utilizează astfel de medici. Din informarea doamnei Gabriela Dascăl, preşedinta Colegiului Medicilor din Constanţa, spitalul a omis să facă această informare", a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, dr. Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Medicilor din România. Grav este faptul că, deşi medicii germani au recunoscut că au operat pacienţii, în acte sunt consemnaţi medicii constănţeni. Ca dovadă, "Replica" vă prezintă fişa de observaţie a pacientului Teodor Abaza, de 72 de ani, în care este menţionat numele medicului anestezist Dorin Arhire.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614