REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Anchetă la Osmancea: posibil focar de trichineloză!

Anchetă la Osmancea: posibil focar de trichineloză!

Replica API 8 iulie 2013 | 00:00 127

O tânără a ajuns la Boli Infecţioase după ce ar fi consumat carne de porc infestată

O tânără a ajuns la Boli Infecţioase după ce ar fi consumat carne de porc infestată

Constănţeni, aveţi grijă de unde achiziţionaţi carnea de porc! Un bărbat din localitatea Osmancea a ajuns în atenţia poliţiştilor din Mereni, după ce ar fi îmbolnăvit o vecină. I-ar fi vândut 19 kilograme de carne de porc asupra căreia planează suspiciunea că ar fi infestată cu trichinella spiralis. Bărbatul, fără a solicita medicului veterinar examenul pentru decelarea trichinelozei, a sacrificat un porc, iar jumătate din carnea prelucrată în condiţii cel mai probabil insalubre a vândut-o oamenilor din localitate. Aflând că un consumator a ajuns deja la spital şi că a fost reclamat la poliţie, comerciantul, pe nume Marian Sârbu, s-a prezentat cu o bucată de carne la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) din Constanţa, pentru analize, a revenit în localitate, a strâns carnea vândută de la localnici şi a distrus-o.

O tânără din Osmancea a ajuns în spital. Spune că a cumpărat carne de porc, a gătit-o, a gustat din ea, iar apoi a ajuns în atenţia medicilor cu dureri abdominale, fiind diagnosticată cu sindrom dispeptic care poate evolua spre o toxiinfecţie alimentară. Tânăra le-a spus angajaţilor Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa că ar exista şi o plângere la poliţie, depusă de mama sa, Elena Hrişcă, precizând că respectiva carne ar putea fi infectată cu trichinella spiralis. Tot ea le-a mai mărturisit medicilor că din respectiva carne ar fi mâncat mai multe persoane, însă le-ar fi frică să se prezinte la spital. Tânăra va rămâne sub supraveghere medicală la Spitalul de Boli Infecţioase. De precizat faptul că Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) din Constanţa a demarat o anchetă. "Vă pot afirma în momentul de faţă că ancheta Direcţiei Sanitar Veterinară este în desfăşurare, iar rezultatele le vom avea abia luni, pentru că se verifică absolut toate documetele sanitar veterinare în acest caz, nu este vorba doar de o anchetă verbală cu respectiva persoană. Dacă oamenii au cumpărat carne prin diferite mijloace de la respectivul domn, cu bună ştiinţă şi-au asumat un risc. Conform Ordinului nr. 57 este obligatorie sacrificarea animalelor în abator, pentru comercializare, sacrificarea în gospodărie este doar pentru consum propriu. Nu ştiu dacă respectiva carne a fost sau nu în regulă, colegii verifică documentele. Faptul că dumnealui a strâns carnea din localitate, a fost opţiunea dumnealui", a declarat, pentru "Replica", dr. Corina Ivanciu, purtător de cuvânt al DSV. Însă, la acest moment nu se ştie cu certitudine dacă bărbatul a dus la DSV carne din porcul sacrificat sau din altă sursă, în ideea de a scăpa basma curată. Bărbatul nu are fermă, dar a declarat poliţiştilor că a vândut jumătate din carne pentru a scoate bani, având o situaţie materială precară. "Nu avem de unde să ştim cu ce carne s-a prezentat la DSV. În declaraţia dată la poliţie spune că s-a prezentat la DSV cu o bucată de carne din porcul sacrificat. La DSV s-a prezentat pe data de 5 iulie, iar porcul a fost sacrificat pe data de 2 iulie. Nu ne-a explicat şi motivul pentru care analizele au fost făcute în data de 5 iulie. Reclamaţia la poliţie a fost depusă de mama fetei internate. Celelalte persoane nu au consumat imediat din carnea cumpărată de la localnic. După ce a aflat de problema vecinei, bărbatul s-a prezentat la Direcţia Sanitară cu o bucată de carne pentru analize şi de bună voie şi nesilit de nimeni s-a dus la persoanele cărora le-a vândut carnea, a recuperat-o şi a distrus-o din proprie iniţiativă. Există o anchetă în derulare şi se aşteaptă rezultatele de la DSV, dar şi de la spital, urmând a se stabilii măsurile legale care se pot lua împotriva bărbatului", au spus poliţiştii.

Nouă persoane confirmate cu trichineloză la Ostrov

Şi autorităţile tulcene au derulat o anchetă în cazul unui posibil focar de trichineloză. Nu mai puţin de nouă muncitori care prestau diverse munci la podgoria de la Ostrov au fost internaţi la spital, unul la Tulcea şi opt la Constanţa, după ce au fost suspicionaţi cu infestare cu trichinella spiralis. Focarul de trichineloză a fost confirmat după ce s-au făcut analizele, cei nouă bolnavi fiind sub tratament şi în afara oricărui pericol, susţine directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din Tulcea, Mitică Tuchilă. "Din păcate nu a mai rămas nici o urmă de probă, să verificăm şi noi starea de sănătate a animalului sacrificat şi nici nu am putut afla provenienţa acestuia de la persoanele infestate. Totuşi, faptul că cele nouă persoane au fost confirmate cu trichinella ne asigură că avem de a face cu un focar de trichineloză, însă nu putem delimita zona pentru că nu ştim provenienţa animalului", a declarant directorul Mitică Tuchilă, pentru obiectivtulcea.ro. De precizat că medicii Spitalului Clinic de Boli Infecţioase nu confirmă informaţiile directorului din Tulcea. Medicii constănţeni spun că nu au pacienţi internaţi cu trichineloză.

Atenţie! Carnea obţinută în urma sacrificării în gospodărie nu se comercializează

Pentru că unele persoane sacrifică porcine a căror provenienţă este preponderent din sectorul gospodăresc, iar unele persoane se pot îmbolnăvi ca urmare a consumului de carne de porc neexaminată, medicii DSVSA fac următoarele recomandări consumatorilor : aprovizionarea cu cărnuri se va face numai din magazine specializate şi aprobate sanitar veterinar pentru comercializarea cărnii şi produselor din carne; în situaţia în care crescătorii de porcine din sectorul gospodăresc sacrifică în mod tradiţional porcine pentru consum propriu, consumul cărnii rezultate din astfel de sacrificări se va face numai după ce aceasta a fost examinată trichineloscopic de către un medic veterinar oficial sau împuternicit de DSVSA , iar rezultatul acestui examen este negative; examenul pentru decelarea trichinelozei din carnea de porc este contracost şi se poate efectua la Circumscripţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din judeţul Constanţa, examenul fiind efectuat de medici veterinari oficiali de stat sau împuterniciţi private; carnea obţinută în urma sacrificării tradiţionale în sistem gospodăresc este interzis a fi comercializată pentru consum public, această carne fiind destinată doar consumului propriu în familie, în conformitate cu legislaţia sanitară veterinară în vigoare; nerespectarea acestor minime recomandări pot cauza îmbolnăviri în rândul oamenilor atât cu trichineloză cât şi cu alte boli care se pot transmite de la animale la om, unele dintre ele pot avea consecinţe grave pentru sănătatea consumatorului; DSVSA recomandă tuturor consumatorilor de produse alimentare de origine animal (carne, lapte, ouă, branză) sau nonanimală ca aprovizionarea cu acestea să se facă numai din unităţi autorizate ( magazine, pieţe agroalimentare ), în acest sens , evitându-se comerţul ambulant, stradal neautorizat, locuri de unde pot fi achiziţionate produse alimentare contrafăcute, falsificate, alterate. Consumatorii pot adresa sesizări la numerele de telefon ale DSVSA Constanţa: 0241.682.417, fax: 0241.674.864, 0241.682.119.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218