rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 18 noiembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Anchetă! Și-au transformat copiii în infractori!

Procurorii DIICOT – ST Iași și ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iași efectuează în acest moment, simultan, 25 de percheziții domiciliare pe raza municipiilor Iași, Roman și a județului Prahova într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În paralel, polițiști din cadrul Direcției de Poliție Judiciară din Paris desfășoară o acțiune de mare amploare pentru depistarea unor persoane care fac parte din același grup infracțional.

Sunt vizate în jur de 120 de persoane de pe teritoriul României și al Franței din care peste 70 de minori, cu vârste între 10 – 13 ani, implicați în această activitate, vor fi audiați în cursul cercetărilor cu privire la activitatea desfășurată.

Probatoriile au evidenţiat faptul că pe raza municipiilor Iaşi și Roman s-a constituit o grupare infracţională specializată în comiterea infracțiunii de trafic de minori. Membrii grupării și-au exploatat proprii copii minori, cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani, determinându-i să comită furturi din buzunare, din genţi sau din incinta unor societăţi comerciale, bunurile fiind însuşite de membrii grupării. Minorilor li s-a impus să fure constant, susținând în acest mod stilul de viață parazitar al părinților.

Membrii grupării infracţionale și-au exploatat proprii copii minori atât pe raza municipiului Iaşi cât și în Paris. Aceștia au fost determinați și îndrumați să comită furturi din buzunare în mijloacele de transport în comun, staţiile R.A.T.P. şi incinta marilor complexe comerciale. Bunurile sustrase constând în portofele, aparate telefonice, sume de bani sau alte bunuri de valoare erau predate părinților care le valorificau. Părinții organizau în detaliu activitatea infracțională a copiilor, stabilind programul de lucru, modul de acțiune, locurile unde se ascundeau bunurile furate pentru a fi ulterior recuperate. De asemenea, minorilor li se impuneau sume zilnice pe care trebuiau să le aducă acasă în funcție de zona unde erau trimiși să fure.

După ce erau instruiți pe raza municipiului Iași, minorii erau transportaţi în Paris, în mai multe tabere locuite de rromi, de unde ulterior erau îndrumați de proprii părinți în activitatea infracțională.

Pentru documentarea activităților infracționale s-a solicitat informații autorităților franceze în anul 2016, iar ulterior a fost constituită o echipă comună de ancheta ce a acționat pentru probarea activităților infracționale.

Actiunea este realizată cu sprijinul IPJ Iași, BCCO Bacău,BCCO Ploiești, ITPF Iași și Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, forțele cumulate în această acțiune fiind de 140 de polițiști și 170 de jandarmi.

Suportul tehnic a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Activităţile procedurale şi investigative desfăşurate în cauză au beneficiat de sprijin logistic şi finanţare din partea EUROJUST.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

luni, 19 iunie 2017645
Comentarii

00igiena cu mascatii(19 iun 12:58)
Parisul miroase a fer vechi,mo!
mai mult...Ultima oră
18 noi 10:07Ultima orăPlata rovinietei şi a taxei de pod prin SMS, posibil afectate de lucrări de mentenanţă la sistemele informatice

Plata rovinietei şi peajului prin SMS este posibil să fie afectate de lucrări de mentenanţă la sistemele...2

18 noi 00:00Ultima orăIncendiu puternic în New York. Peste 200 de pompieri au intervenit8
18 noi 09:33Ultima orăCutremur cu magnitudinea 6,3 în sudul Chinei30
18 noi 00:00Ultima orăMedicii, în alertă! Criză de vaccin antigripal

Vaccinul antigripal întârzie și anul acesta, iar românii continuă să se trateze cu antibiotice după ureche, în...28

18 noi 00:00Ultima orăYoko Ono câștigă procesul împotriva unui bar din Hamburg botezat „Yoko Mono“79
18 noi 00:00Ultima orăPreședintele Toyota crede că autovehiculele electrice nu sunt pregătite încă pentru producția de masă63
18 noi 00:00Ultima orăCum va fi vremea de Crăciun şi Revelion

ANM a prezentat vineri previziunile pentru cele trei luni de iarnă. Estimările sezoniere sunt realizate de către...247

18 noi 00:00Ultima orăTenis: George Cosac, ales pentru un nou mandat în funcția de președinte al Federației Române de Tenis42
18 noi 00:00Ultima orăPeste 250 de migranți au fost salvați în largul coastelor spaniole, alte ambarcațiuni sunt căutate încă45
18 noi 00:00Ultima orăIncident cu o deputată PMP, la Chișinău! L-a confundat pe Igor Dodon cu… Traian Băsescu!

Incident diplomatic major în capitala Basarabiei, Chişinău! O deputată din România şi preşedintele Republicii...391

18 noi 00:00Ultima orăPe cine ar pune PNL premier182
17 noi 00:00Ultima orăCutremur cu magnitudinea 6,2 în Ecuador123
Vremea
8° - 10.9° sâmbătă, 18 noiembrie 2017
ploaie ușoarăUmiditate: 100%
Vânt: 4.58 m/s din ENE
Presiune: 1027.6 milibari

Loto
6/4951121444849
5/4031819224036
joker91020224515
Horoscop
mai mult...SPSportRT
18 noi 00:00SportCosac (FRT): Hănescu are șanse mari să fie căpitanul echipei României de Cupa Davis

Președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, care a fost ales în funcție pentru un nou mandat, a...92

17 noi 00:00SportLiderul FCSB, învins de CSM Poli Iași cu 1-0

Liderul FCSB a fost învins neașteptat de CSM Poli Iași cu scorul de 1-0 (0-0), vineri seara, în Copou, într-un meci...127

18 noi 00:00Sport''Îi am deja pe cei mai buni'', a spus Zidane, referitor la Neymar

Real Madrid dispune deja de cei mai buni jucători și nu se gândește la un eventual transfer al lui Neymar de la PSG,...136

18 noi 00:00SportRomânia are șansa să urce pe locul 13 dacă va câștiga meciurile-test, spune președintele FRR

Președintele Federației Române de Rugby (FRR), Alin Petrache, a declarat vineri, că naționala României are șansa...95

Local
18 noi 00:00LocalTaloane de tratament pentru pensionari! Iată câte mai sunt disponibile

Pentru cea de-a 18 - a serie de bilete de tratament din anul 2017, cu data de prezentare în stațiune 01.12.2017,...117

18 noi 00:00LocalAcţiuni de prevenire, în rândul studenţilor, organizate de poliţiştii constănţeni

Poliţiştii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au mers astăzi la Universitatea Ovidius, pentru a...86

18 noi 00:27Local145 de ani de învăţământ românesc de marină, sărbătoriţi la Constanţa

Prefectul judeţului Constanţa, Ioan Albu, a participat vineri, 17 noiembrie, la Academia Navală “Mircea cel...123

18 noi 00:00LocalPoşta Română renunţă la o practică veche de 40 de ani

Compania Naţională Poşta Română informează că, începând de joi, 16 noiembrie, clienţii care au ales să li se...168

18 noi 00:27LocalPrima biserică creştină din Medgidia, zidită sub patronajul regelui Carol I

Vineri, 17 noiembrie 2017, începând cu ora 13.00 se va desfășura în cabinetul de istorie al Liceului Teoretic...125

18 noi 00:00Local„Science Learning” la Liceul Teoretic „Ovidius”

Liceul Teoretic Ovidius găzduiește, în perioada 17 – 19 noiembrie a.c., „Young Citizen Conference” cu tema...84

18 noi 00:28LocalBărbat închis în Penitenciarul Poarta Albă, pentru furt calificat

La data 16 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție au depistat un tânăr, de 24 de ani, din...128

18 noi 00:29LocalIncendiu la Medgidia! Flăcări în curtea fabricii IMUM

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea au intervenit vineri, 17 noiembrie, la un incendiu...119

18 noi 00:00LocalTânărul dat dispărut la Kogălniceanu şi-a sunat mama să îi spună că e bine

Familia tânărului Florin Furtună, un tânăr de 26 de ani din localitatea Mihail Kogălniceanu, a alertat poliția...129

18 noi 00:00LocalC.N.S.L.R.-FRĂŢIA anunţă că va continua demersul pentru declanşarea grevei generale

...81

Politică
18 noi 00:00PoliticăPrimăria Constanța se pregătește de iarnă! Termosuri, fierbătoare și ceai, pe lista de cumpărături

Primăria municipiului Constanța va achiziționa mai multe produse pentru iarnă pentru a se putea desfășura...89

18 noi 00:20PoliticăANUNŢ al Primăriei Constanţa, în atenţia agenţilor economici!

Primăria municipiului Constanța aduce în atenția constănțenilor faptul că în data de 28.11.2017 va avea loc...359

18 noi 00:21PoliticăINVESTIŢII ÎN SĂNĂTATE. Heliport modern la Spitalul Municipal Mangalia

La Spitalul Municipal Mangalia a fost, recent, reabilitată pista heliportului existent, astfel încât, elicopterele...868

18 noi 00:15PoliticăCEx PSD: Dragnea anunță că vrea să scoată oamenii în stradă

În urma Consiliului Executiv Național al Partidului Social Democrat, care a fost ținut la Băile Herculane, în...833

18 noi 00:16PoliticăPreședintele CJC: „Teatrul de Vară Mamaia nu va fi demolat”

Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, dă asigurări cetățenilor că Teatrul de...777

18 noi 20:56PoliticăProiectul privind preluarea clădirii unde funcționeaza Casa Soarelui, în atenția consilierilor județeni

Președintele Consiliului Județean, Marius Horia Țuțuianu, a precizat faptul că o să fie introdusă pe ordinea de...261

18 noi 00:30PoliticăNăvodărenii pot depune cererile pentru acordarea tichetelor sociale

Primariă Orașului Năvodari anunță persoanele interesate că pot depune cererile pentru acordarea tichetelor sociale...172

18 noi 00:30PoliticăPNL şi USR au depus moţiunea de cenzură împotria Guvernului

PNL și USR au depus vineri, la Parlament, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Tudose intitulată "PSDragnea,...132

17 noi 09:09PoliticăCea mai tânără primăriţă din România le bate obrazul guvernanţilor: Voi chiar ne credeţi tâmpiţi?

Noile măsuri fiscale determină toţi primarii din ţară să stea cu mâna întinsă la Guvern pentru finanţarea...1409

17 noi 09:09PoliticăDragnea: Eu nu cred că acest MCV se va ridica în perioada aceasta contemporană

Îngrijorări în raportul MCV vor exista mereu, iar acest mecanism nu se va ridica în "perioada aceasta...410

Monden
18 noi 00:00MondenDecizia care îi va întrista pe toți fanii lui Al Bano. Ce a anunțat artistul

Cântăreţul italian Al Bano a încântat publicul din întreaga lume cu hiturile sale timp de decenii. Refacerea...124

18 noi 00:00MondenCarla’s Dreams a divorțat în mare secret de mama copilului său

Carla’s Dreams a divorțat în mare secret de mama copilului său, Monica Nalea, în urmă cu ceva timp. Până acum...101

18 noi 00:00MondenGheorghe Zamfir se roagă ore în șir pentru a-și vedea cea mai mare dorință împlinită! Vrea să fie tată din nou, la 76 de ani

A avut întreg mapamondul la picioare, sunt zeci de elevi de care s-a ocupat personal și mii de alți instrumentiști...132

18 noi 00:00MondenRapper-ul Lil Peep a murit din cauza unei supradoze. Avea doar 21 de ani

Rapper-ul Lil Peep a murit din cauza unei supradoze. În luna septembrie acesta fusese surprins în compania actriţei...92

18 noi 00:00MondenEmily Ratajkowski face reclamă topless la propria linie de costume de baie

Emily Ratajkowski a devenit celebră după ce a apărut topless în videoclipul lui Robin Thinke. Iar de atunci, pare...90

18 noi 00:00MondenGigi Hadid și-a anulat participarea la marele show anual al Victoria's Secret de la Shanghai

Modelul american Gigi Hadid și-a anulat vineri participarea la marele show anual organizat de Victoria's Secret, după...95

18 noi 00:00MondenO mașină de Formula 1 condusă de Michael Schumacher, vândută la licitație cu 7,5 milioane de dolari

După ce tabloul "Salvator Mundi" semnat de pictorul italian Leonardo da Vinci a fost adjudecat miercuri cu suma de...74

18 noi 00:00MondenFosta soție a lui Berlusconi va trebui să-i ramburseze fostului premier italian 60 de milioane de euro

Silvio Berlusconi a obținut joi revizuirea unei decizii privind pensia alimentară a fostei sale soții Veronica Lario,...86

18 noi 00:00MondenTeatrul londonez Old Vic a primit 20 de sesizări de "comportament deplasat" al lui Kevin Spacey

Teatrul londonez Old Vic a anunțat joi că a primit 20 de "mărturii personale" care îl acuză pe actorul american...80

17 noi 00:00MondenMădălina Ghenea, prima apariție în public după despărțirea de Matei Stratan

Mădălina Ghenea, prima apariție în public după despărțirea de Matei Stratan. Deși nu a vrut să facă...367

Mapamond
18 noi 00:00MapamondMacron vrea să condiționeze acordarea fondurilor europene de criterii sociale și fiscale

Președintele francez Emmanuel Macron a pledat vineri, la summitul european pe teme sociale de la Göteborg, ca...80

18 noi 00:00MapamondTurcia își retrage trupele de la un exercițiu NATO din Norvegia

Turcia a ordonat retragerea militarilor săi de la un exercițiu NATO în Norvegia, a anunțat vineri președintele turc...96

18 noi 00:00MapamondPreședintele Parlamentului bulgar a demisionat pentru a evita o criză politică

Președintele parlamentului unicameral bulgar Dimităr Glavcev a demisionat vineri pentru a evita o criză politică în...83

18 noi 00:00MapamondGermania: Negocierile pentru formarea noului guvern au fost prelungite

Discuțiile exploratorii între conservatorii cancelarului german Angela Merkel și doi potențiali parteneri de...78

18 noi 00:00MapamondRusia: 14 morți în urma ciocnirii unui microbuz cu un camion de mare tonaj

În total, 14 persoane și-au pierdut viața, iar alte cinci au fost rănite în urma ciocnirii unui microbuz cu un...73

18 noi 00:00MapamondMigranți vânduți la licitație în „piețele de sclavi“ din Libia

Pentru câteva sute de euro, migranți care trec prin Libia în speranța că vor ajunge pe continentul european sunt...101

18 noi 00:00MapamondMalta: Protest la o lună de la asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia

Un grup de activiști pentru justiție a manifestat joi în fața biroului premierului maltez Joseph Muscat pentru ca el...77

18 noi 00:00MapamondTusk o va presa vineri pe May în legătură cu negocierile privind Brexit-ul

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, o va întreba pe șefa guvernului britanic, Theresa May, într-o...76

18 noi 00:00MapamondONU face apel la încetarea blocadei în Yemen, unde sunt în pericol milioane de oameni

Trei agenții specializate ale Organizației Națiunilor Unite (ONU) au lansat joi ''un apel urgent'' către coaliția...79

18 noi 00:00MapamondIncendiul de la Grenfell Tower din Londra: Bilanțul final al victimelor este de 71 de decedați

Bilanțul final al persoanelor decedate în incendiul devastator care a afectat blocul Grenfell Tower din Londra este de...91

Sănătate
14 noi 00:59SănătateAvertizare pentru părinţi: nu mai îndopaţi copiii cu PARACETAMOL!

Medicul Tudor Ciuhodaru atrage atenția părinților asupra administrării paracetamolului la copii, după ce la...6849

31 oct 22:37SănătateCine le mai deschide uşa bătrânilor singuri? Mulţi ajung să fie vizitaţi doar când sunt „cadavre în putrefacţie”!

Cine le deschide ușa bătrânilor rămași singuri pe lume? În teorie, pentru ei există serviciul de îngrijiri...3419

25 oct 13:01SănătateAvertizările privind excesul de antibiotice, ignorate de medici de familie din Constanţa?

„În două luni, la fiecare vizită la medicul de familie cu cel mic, mi s-a înmânat câte o rețetă compensată...1793

20 oct 00:00SănătateNumărul deceselor cauzate de rujeolă a ajuns la 35

Numărul deceselor cauzate de rujeolă raportate până vineri a ajuns la 35, potrivit site-ului Institutului Național...964

17 oct 00:00SănătateStudiu ÎNGRIJORĂTOR realizat în 2017: Mai bine de jumătate dintre români sunt supraponderali și OBEZI

Singurul Centru de Excelenţă în chirurgie bariatrică şi metabolică din România, Ponderas Academic Hospital, a...875

28 sep 11:33SănătateȘtim ce cumpărăm din magazine? Șuncă Praga cu până la 10 E-uri și multă sare!

InfoCons - Asociația pentru Protecția Consumatorilor a realizat un studiu pe produse tip Șuncă Praga. În cadrul...1870

16 sep 21:07SănătateAtenție, părinți! Tot mai multe cazuri de rujeolă confirmate!

Numărul total de cazuri confirmate de rujeolă în România raportate până vineri, 15 septembrie, este de 9.233, cu...2270

15 sep 23:40SănătateCentru modern la Constanţa pentru bolnavii cu infarct miocardic

Constănţenii cu afecţiuni cardiace pot beneficia de investigaţii de ultimă oră şi de intervenţii complexe pentru...4326

8 sep 21:43SănătateAl 34-lea deces din cauza rujeolei - un băieţel cu anemie, în vârstă de 5 luni. Peste 9.100 de cazuri în aproape un an de la declanşarea epidemiei

Numărul deceselor prin rujeolă a ajuns la 34, ultimul caz fiind un băieţel de cinci luni cu anemie din judeţul...2184

28 aug 16:19SănătateȘtii ce consumi? Înghețată cu până la 11 E-uri și 30% zahăr!

...3088