REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° ConstanÈ›a Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20° ConstanÈ›a Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Andreea Paul: Absorbţia efectivă a banilor europeni în România pe acest ciclu financiar se ridică la peste 12%

Andreea Paul: Absorbţia efectivă a banilor europeni în România pe acest ciclu financiar se ridică la peste 12%

Replica API 30 ianuarie 2018 | 00:00 286

Andreea Paul

Absorbţia efectivă a banilor europeni în România pe acest ciclu financiar se ridică la peste 12 procente, ţara noastră fiind pe locul 19 în Uniune din acest punct de vedere, a declarat, luni, Andreea Paul, preşedintele Asociaţiei pentru Competitivitate (INACO), în cadrul unei conferinţe, scrie Agerpres.

"Absorbţia efectivă a banilor europeni în România pe acest ciclu financiar se ridică la peste 12 procente. Aici intră şi prefinanţările iniţiale şi rambursările efective şi plăţile intermediare. Acestea sunt fluxurile financiare care au intrat în România pe acest ciclu multianual 2014- 2020. Dar din nou suntem sub media europeană, însă nu mai suntem pe ultimul loc în Europa, ci suntem pe locul 19. Avansăm în bine dar anevoios", a spus Andreea Paul, la conferinţa "Fondurile europene, absorbţia, şi impulsul necesar. Cum conectăm România în anul centenar".

Acesta a precizat că rata de absorbţie efectivă a fondurilor europene aferente perioadei 2007 - 2013 a fost de 90,4%, fiind cea mai slabă performanţă din Uniunea Europeană. Trei state membre au reuşit o absorbţie de 100%: Grecia, Luxemburg şi Danemarca. Media absorbţiei la nivelul Uniunii Europene a fost de 96%.

Andreea Paul a precizat că rata de absorbţie efectivă de peste 12% vine cu prioritate din Fondul European de Garantare Agricolă, unde absorbţia este mai fluidă şi se merge mult pe plăţi directe, 35% pe acest ciclu multianual. Pe fondurile europene structurale şi de investiţii abia suntem la 10%. Pe cele 7 programe operaţionale rambursările efective sunt sub 5%.

Conform acesteia, pe Program Operaţional Capital Uman rambursarea este de 0%, iar pe Programul Operaţional Regional rata de absorbţie este de 0,37%.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Iar apare aceasta hahalera basista limbuta ? Chiar este lipsita total de bun-simt ? Jigodia ...
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367