REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Anesteziştii Dorin şi Nicoleta Arhire vor să scape de arestul la domiciliu, iar medicul Marius Militaru cere deblocarea conturilor

Anesteziştii Dorin şi Nicoleta Arhire vor să scape de arestul la domiciliu, iar medicul Marius Militaru cere deblocarea conturilor

Replica API 9 ianuarie 2015 | 23:40 929

Anesteziştii Spitalului Judeţean Constanţa, Dorin şi Nicoleta Arhire, cercetaţi împreună cu medicul Marius Miliatru, pentru luare de mită, nu mai vor în arest la domiciliu. Cei doi au solicitat, joi, Tribunalului Constanţa, înlocuirea măsurii arestului la domiciu, impusă de Curtea de Apel Constanţa, pe 19 decembrie. De asemenea, şi medicul Militaru aşteaptă o veste bună din partea instanţei de judecată. Magistraţii Tribunalului i-au analizat, joi, contestaţia împotriva măsurii asiguratorie impusă de instanţa ierarhică, însă, aceştia au rămas în pronunţare. Militaru vrea conturile personale deblocate. Reamintim că şeful Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Marius Militaru, a fost prins în flagrant de procurorii DNA, când primea de la o persoană 3.000 de lei pentru o operaţie pe cord. Doctorul Militaru şi anesteziştii Dorin şi Nicoleta Arhire au fost reţinuţi, la sfârşitul anului trecut. Potrivit procurorilor DNA, în 17 noiembrie, Marius Militaru, medic primar şi şef al Clinicii de Cardiologie şi Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a pretins suma de 3.000 de lei de la un denunţător, condiţionând, de remiterea acestei sume, efectuarea unei operaţii pe cord, de care depindea supravieţuirea pacientului. În 24 noiembrie, medicul anestezist Nicoleta Arhire de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa a pretins de la denunţător 1.000 de lei pentru sine şi 2.000 de lei pentru Marius Militaru. Ulterior, în 5 decembrie, chirurgul Marius Militaru şi medicul anestezist Dorin Arhire, soţul Nicoletei Arhire, au primit, de la acelaşi denunţător, suma de 2.000 de lei, respectiv 1.000 de lei, pentru intervenţia chirurgicală.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108