REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
16.2° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

ANGAJAT AL CFR AMENINȚAT CU UN PAR DE CĂTRE UN INFRACTOR VIOLENT!

ANGAJAT AL CFR AMENINȚAT CU UN PAR DE CĂTRE UN INFRACTOR VIOLENT!

Replica API 12 septembrie 2018 | 00:00 284

Nici bine nu a împlinit 18 ani

Nici bine nu a împlinit 18 ani

Ionuț Dobrin a împlinit 18 ani în ianuarie și este o mai veche "cunoștință" a oamenilor legii, în sensul că a fost cercetat, dar și condamnat pentru mai multe fapte. De dată recentă a amenințat cu un par un agajat al CFR pentru a-i fura telefonul, dar victima a sunat la 112, individul fiind prins, reținut și apoi arestat preventiv.

Cea mai recentă faptă a lui Ionuț Dobrin, care este din Hârșova, a avut loc în dimineața de 6 septembrie nul curent, în jurul orei 5.30, când tânărul a mers în triajul Palas, în zona stației CF, acolo unde a amenințat cu o scândură din lemn un împiegat, căruia i-a cerut telefonul. Angajatul CFR nu a vrut să dea curs solicitării lui și a reușit să sune la 112. Oamenii legii au sosit la fața locului și l-au găsit pe individ imobilizat, ducându-l la secție. După audieri a fost reținut și apoi prezentat Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă. Magistrații au eliberat pe numele lui mandat pentru 30 de zile. De menționat este și faptul că individul este cunoscut cu antecedente penale. Spre exemplu, în 2014, pe când era minor, a fost internat într-un centru educativ, pe o perioadă de 2 ani, în 2015 a primit pedeapsa de 1 an şi 6 luni, cu mențiunea că a fost condamnat și pe la Onești. Astfel, pe 20 iulie 2017, magistrații constănțeni i-au contopit pedepsele, rezultând cea de 4 ani și 6 luni. La data condamnării, el deja era arestat în altă cauză. Printre faptele comise de el se numără și cea din noaptea de 15 spre 16.08.2014, când Suraj Dobrin, Cristina Marior, Nicuşor Nicuşor şi Zîna Dănilă au constrâns-o pe S.R.C., de 15 ani, să întreţină un raport sexual normal cu minorul Ionuț Dobrin, iar ulterior, după consumarea raportului sexual, au lipsit-o de libertate în mod ilegal, împiedicând-o prin ameninţări şi acte de violenţă să părăsească imobilul unde a fost comisă fapta, situat pe strada Industrială. La date de 16 şi 17 august, inculpaţii au fost reţinuţi, s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de ei şi apoi au fost prezentaţi Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă, iar inculpaţii Dobrin Suraj şi Cristina Marior au fost arestaţi preventiv pe o perioadă de 30 de zile. De asemenea, în noaptea de 19.01.2015, în jurul orei 20.50, Dobrin a pătruns, prin escaladare, efracţie şi violare de domiciliu în dependinţele situate lângă locuinţa persoanei vătămate I.I. din municipiul Constanţa, strada Ştefan Stanca, de unde a încercat să sustragă bunuri, prejudiciul cauzat prin ruperea încuietorilor fiind în cuantum de 200 lei. Însă din ultima pedeapsă, de 4 ani și 6 luni i-au fost scăzute perioadele executate, astfel că a fost eliberat. Dar nu a durat mult și a ajuns iar după gratii.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
biserica ca ii dadea numai telefoane si pradaciuni acestui copil ''teribilist''.
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102