REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Angajaţii COREMAR au făcut ciocu' mic: au renunţat la grevă, nu mai sunt şantajaţi

Angajaţii COREMAR au făcut ciocu' mic: au renunţat la grevă, nu mai sunt şantajaţi

Replica API 20 august 2013 | 00:00 262

Conducerea companiei a transmis că are disponibilitate: negociază, eventual dă în judecată liderii de sindicat

Conducerea companiei a transmis că are disponibilitate: negociază, eventual dă în judecată liderii de sindicat

În data de 15 august, sindicaliştii Companiei de Remorcaj Maritim (COREMAR) protestau, ameninţau că intră în grevă şi denunţau "şantajul" la care sunt supuşi angajaţii firmei portuare. Sindicaliştii reclamau că sunt obligaţi să muncească 48 de ore continuu şi sunt pontaţi doar 12 ore, fapt pentru care ar fi sesizat inclusiv Inspectoratul de Muncă din Constanţa, însă nu ar fi existat nici un control care să dovedească cele reclamate. Între timp, situaţia s-a schimbat radical, sindicaliştii de la COREMAR declarând, cu greu, câteva vorbe referitor la protestul din data de 15 august. Pe de o parte, nu e de neglijat nici comunicatul remis redacţiei de către conducerea COREMAR, iar de cealaltă parte, iată şi concluzia sindicaliştilor, spusă cu jumătate de gură: nu se mai face grevă, nu mai este nici o problemă!

Iată ce spunea, în data de 15 august, Tiberiu Caramiciu, liderul de sindict al COREMAR: "O parte din salariaţii care nu au fost de acord să lucreze în programul cerut de noua conducere au fost pur şi simplu aduşi la sediul companiei, unde-i pontează 8 ore pe zi, în schimb cei care lucrează sunt pontaţi 12 ore pe zi conform propunerii conducerii şi de fapt sunt prezenţi 24 de ore din 24, două zile consecutiv, adică 48 de ore, după care au un liber de 48 de ore, iar ceilalţi nu au de muncă. În loc să lucreze 12 ore cu 24, conform codului muncii, ca să aibă toţi de muncă, iată ce se întâmplă... Un coleg, Victor Avram, a intrat chiar în greva foamei începând de ieri dimineaţă (joi, 15 august a.c. -n.r. ). Nu a mai rezistat pentru că nu are de muncă. Nu ştiu cum se pot uita colegii care muncesc în ochii lui. Am anunţat greva generală pentru data de 20 august a.c. Am anunţat de asemenea organele competente, Inspectoratul Teritorial de Muncă, în ceea ce priveşte programul, în scris, conform legii, dar văd că nu se ia nici o măsură. Acesta este un motiv în plus pentru care colegul nostru a intrat în greva foamei".

Ce spune conducerea companiei

La câteva zile de la aceste declaraţii ale sindicalistului, conducerea COREMAR a făcut următoarele precizări: "Conducerea sindicatului încearcă să folosească atacurile din presă ca instrument de presiune asupra managerilor societăţii şi a majorităţii salariaţilor". "În toată această perioadă au avut loc numeroase întâlniri de negociere conform graficului comun agreat, întâlniri al căror conţinut este consemnat în procese verbale. Din păcate, încă de la început, conducerea sindicatului nu a vrut să negocieze nimic, solicitând doar păstrarea vechiului contract Colectiv de Muncă, expirat la data de 31 martie 2013, rămânând rigidă pe această poziţie, deşi se ştie că situaţia financiară a societăţii nu permite susţinerea unei asemenea solicitări. Chiar dacă economia românească traversează de 4 ani o perioadă grea, iar societatea Coremar, din păcate, a urmat acelaşi trend, salariatii Coremar beneficiază de: un venit mediu salarial mai mare cu peste 30% faţă de salariul mediu pe economie, 31 de zile lucrătoare de concediu de odihnă plătite pe an, alte beneficii, prime, adaosuri şi ajutoare sociale", se arată în comunicaul conducerii COREMAR. La greva de avertisment din data de 15 august, mai precizează conducerea COREMAR, "au participat aproximativ 40 de persoane, din numărul total de 230 de salariati şi nu 300 de participanţi, cum a comunicat conducerea sindicatului". "Compania respectă dreptul salariaţilor la formele de manifestare sindicală legale. Dialogul social trebuie să fie civilizat, fără forme extreme. Regretăm decizia angajatului nostru care a decis să folosească greva foamei ca mijloc de protest. Societatea nu a îngrădit nimănui dreptul de a face grevă şi solicită conducerii sindicatului renunţarea de îndată la presiunile de intimidare asupra majorităţii salariaţilor care doresc să îşi continue activitatea. Totodată, neadevărurile comunicate de conducerea sindicatului constituie un atac la imaginea şi credibilitatea societăţii. Conducerea COREMAR îşi rezervă dreptul de a utiliza toate demersurile legale pentru recuperarea prejudiciilor suferite", se mai arată în acelaşi comunicat. Facem precizarera că am încercat să luăm legătura cu preşedintele Consiliului de Administraţie al COREMAR, Iancu Stavrositu, pentru mai multe precizări privind situaţia angajaţilor companiei, însă acesta nu a fost disponibil să comunice.

Liderul sindical, "anemic" în declaraţii

În schimb, liderul sindical COREMAR, Tiberiu Caramiciu, a precizat că, din punctual său de vedere, angajaţii care au făcut grevă nu au creat nici un prejudiciu, aşa cum se arată în comunicatul conducerii. "Nu cred că cineva a creat vreun prejudiciu cuiva. În legătură cu numărul de participanţi la grevă, eu consider că au fost în jur de 100 de oameni, dar la această întrebare este mai bine să răspundă cineva neutru. Greva generală am suspendat-o şi reluăm negocierile pentru că aşa spune legea. Aşa am spus tot timpul că vrem să respectăm legea", a declarat, pentru "Replica", Tiberiu Caramiciu. Liderul de sindicat nu a mai dorit să facă şi alte declaraţii, deşi, în data de 15 august, atitudinea acestuia a fost cu totul alta.

Marieta ŞTEFAN, Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614