REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Angajaţii COREMAR se declară umiliţi şi şantajaţi de noua conducere. Sindicaliştii ameninţă cu greva generală

Angajaţii COREMAR se declară umiliţi şi şantajaţi de noua conducere. Sindicaliştii ameninţă cu greva generală

Replica API 16 august 2013 | 00:00 232

Un muncitor, în greva foamei

Un muncitor, în greva foamei

Angajaţii Companiei de Remorcaj Maritim Constanţa se consideră umiliţi şi şantajaţi. Unul dintre ei a intrat în greva foamei chiar de Ziua Marinei. Angajaţii afirmă că sunt obligaţi să muncească 48 de ore continuu şi sunt pontaţi doar 12, iar pentru unii dintre ei, care nu au acceptat aceste condiţii nu se mai găseşte de muncă. "O parte din salariaţii care nu au fost de acord să lucreze în programul cerut de noua conducere au fost pur şi simplu aduşi la sediul companiei, unde-i pontează 8 ore pe zi, în schimb cei care lucrează sunt pontaţi 12 ore pe zi conform propunerii conducerii şi de fapt sunt prezenţi 24 de ore din 24, două zile consecutiv, adică 48 de ore, după care au un liber de 48 de ore, iar ceilalţi nu au de muncă. În loc să lucreze 12 ore cu 24, conform codului muncii, ca să aibă toţi de muncă, iată ce se întâmplă... Un coleg, Victor Avram, a intrat chiar în greva foamei începând de ieri dimineaţă (joi, 15 august a.c. -n.r. ). Nu a mai rezistat pentru că nu are de muncă. Nu ştiu cum se pot uita colegii care muncesc în ochii lui. Am anunţat greva generală pentru data de 20 august a.c. Am anunţat de asemenea organele competente, Inspectoratul Teritorial de Muncă, în ceea ce priveşte programul, în scris, conform legii, dar văd că nu se ia nici o măsură. Acesta este un motiv în plus pentru care colegul nostru a intrat în greva foamei",a declarat, pentru "Replica", Tiberiu Caramiciu, liderul de sindict al COREMAR.

Marieta ŞTEFAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614