REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
13.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Angajaţii Oltchim iau salariile restante la sfârşitul săptămânii, când se reia parţial activitatea

Angajaţii Oltchim iau salariile restante la sfârşitul săptămânii, când se reia parţial activitatea

Replica API 16 octombrie 2012 | 00:00 203

Angajaţii Oltchim vor primi banii reprezentând salariile restante la sfârşitul acestei săptămâni, când este prevăzută reluarea parţială a activităţii, a declarat, luni, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, aflat la Slatina cu premierul Victor Ponta şi ministrul Mediului, Rovana Plumb. "În această săptămână pe la mijlocul sau la sfârşitul acestei săptămâni, pe joi-vineri, se va da lichidarea pe luna august şi, de asemenea, tot joi sau vineri se reia activitatea la Oltchim parţial cu electroliza, urmând ca săptămâna viitoare să se reia activitatea la o capacitate de 60-65 la sută pe platforma din Râmnicu Vâlcea", a declarat Daniel Chiţoiu, citat de corespondentul mediafax. Ministrul Economiei a spus că în paralel vor avea loc discuţii la nivelul comisiei Europene privind ajutorul de salvare. "De asemenea, noi, în paralel, avem discuţii, tot spre sfârşitul săptămânii, la nivelul Comisiei Europene legat de ajutorul de salvare, iar dacă discuţiile sunt favorabile putem să alocăm o sumă de bani pentru continuarea unui ciclu de producţie. De asemenea, avem discuţii cu marile bănci creditoare astfel încât şi acestea să asigure jumătate din capitalul de lucru pentru finanţarea activităţii la Oltchim. Noi sperăm ca până la sfârşitul lunii octombrie - prima jumătate a lunii noiembrie activitatea la Oltchim să se desfăşoare la o capacitate aşa cum vă spuneam de 65 la sută", a afirmat Chiţoiu. Ministrul Economiei s-a aflat la Slatina, unde a vizitat, alături de premierul Victor Ponta şi de ministrul Mediului, Rovana Plumb, o staţie de epurare şi uzina ALRO.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369