REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Angajaţii Spitalului Penitenciar nu mai tratează puşcăriaşii fiindcă nu şi-au primit salariile

Angajaţii Spitalului Penitenciar nu mai tratează puşcăriaşii fiindcă nu şi-au primit salariile

Replica API 19 noiembrie 2011 | 00:00 115

Grevă

Grevă

Situaţie alarmantă în sistemul penitenciar constănţean. Peste 100 de angajaţi ai Spitalului Penitenciar Poarta Albă ameninţă că intră în grevă pe motiv că nu şi-au mai primit salariile de aproximativ o lună. Aceştia susţin că au rate la bănci şi situaţia este una extrem de delicată, dar şi faptul că nu au nici o certitudine că îşi vor primi banii până la sfârşitul anului. Din câte se pare, Guvernul întârzie cu rectificarea bugetară pâna săptămâna viitoare. Abia atunci există şanse că se vor plăti salariile întregi.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), în subordinea cărea se află şi Spitalul Penitenciar Poarta Albă, transmite că totul s-ar rezolva în timp util şi că va fi o rectificare care va aduce banii în buget astfel încât unitatea sanitară de la malul mării să poată plăti salariile fără întârziere. "Pe fondul întârzierii plăţii drepturilor salariale aferente lunii octombrie 2011, pentru penitenciarele - spital din sistemul administraţiei penitenciare, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, informează: În urma ultimei rectificări bugetare au fost aprobate fondurile necesare în vederea achitării drepturilor salariale, atât de la Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.), cât şi de la bugetul statului. Urmează ca plăţile să fie efectuate în cursul săptămânii viitoare", a transmis ANP. De cealaltă parte, liderul de sindicat al Spitalului Penitenciar Poarta Albă, Adriana Obocea, susţine că: "Situaţia nu este deloc plăcută având în vedere că salriile trebuiau plătite pe data de 10 ale lunii noiembrie, iar acest lucru nu s-a întâmplat nici până acum. Problema este că nu avem nici o certitudine că vom primi drepturile băneşti până la sfârşitul anului. Încă din luna septembrie Agenţia Naţională a Penitenciarelor a avut ceva întârzieri, dar acum s-a depăşit termenul cu mult. Stăm fără bani, iar mulţi dintre colegii nosştri deja sunt sunaţi de la bănci. Oamenii nu şi-au achitat facturile. Ca răspuns, am primit, până la ora actuală, că nu sunt bani". Adriana Obocea a mai precizat că ea şi colegii ei nu vor mai trata decât urgenţele maxime, restul deţinuţilor urmând să se descurce... cum pot. Dacă în cazul unităţii sanitare situaţia nu e deloc roz, la Penitenciarul Poarta Albă lucrurile par a fi ţinute sub control. "În cadrul Penitenciarului Poarta Albă nu sunt probleme legate de salariile angajaţilor, iar în ceea ce priveşte colegii de la spital nu putem decât să fim alături de ei, în această situaţie, şi să sperăm ca totul se va rezolva cu bine", a declarat, pentru "Replica", Gabi Botezan, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614