REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.7° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
13.7° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Angajatul Primăriei Constanţa, trimis în judecată pentru trafic de influenţă, se afla în timpul liber

Angajatul Primăriei Constanţa, trimis în judecată pentru trafic de influenţă, se afla în timpul liber

Replica API 7 septembrie 2013 | 00:00 135

Instituţia nu-şi asumă responsabilitatea pentru acţiunile din timpul liber!

Instituţia nu-şi asumă responsabilitatea pentru acţiunile din timpul liber!

Cătălin Lupu, funcţionarul public din cadrul Primăriei Constanţa, trimis în judecată pentru trafic de influenţă, se afla în timpul liber în momentul când punea la cale totul planul în urma căruia urma să se aleagă cu o sumă frumuşică de bani, susţin reprezentanţii Serviciului Public de Impozite şi Taxe Constanţa.

"Conducerea instituţiei nu-şi asumă responsabilitatea pentru acţiunile din timpul liber care nu au legătură cu atribuţiile de serviciu ale angajaţilor instituţiei. Lupu Cătălin are 36 de ani şi este angajat al Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa din data de 05.03.2003. În prezent, ocupă funcţia de inspector, clasa I, grad principal, la Serviciul de Urmărire şi Executare Silită. Potrivit fişei postului, acesta nu are atribuţii de eliberare a autorizaţiilor de funcţionare pentru tarabe, atribuţiile specifice postului ocupat de Lupu Cătălin fiind cele de urmărire şi încasare a impozitelor, taxelor şi a altor venituri ale bugetului local, inclusiv a majorărilor de întârziere, precum şi executarea creanţelor bugetare. Lupu Cătălin nu a avut nici o sancţiune disciplinară, la evaluarea anuală a performanţelor profesionale a fost apreciat cu calificativul: BINE.", a spus directorul executiv Virginia Uzun. În plus, vineri, 6 septembrie a.c., SPIT a suspendat raporturile de serviciu ale lui Lupu Cătălin, potrivit dispoziţiilor art. 94 alin (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. SPIT va dispune măsurile legale ce se impun faţă de angajatul trimis în judecată la finalizarea procedurilor demarate de către instituţiile abilitate ale statului, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Reamintim că Lupu Cătălin, funcţionar public în cadrul Primăriei Constanţa-SPIT-VBL este cercetat în stare de libertate prin prisma săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată -, Andrei Militaru, funcţionar public cu atribuţiuni de conducere în cadrul Primăriei Constanţa, faţă de care au fost efectuate acte premergătoare prin prisma infracţiunii de luare de mită în formă continuată, şi Ioan Militaru, persoană fără calitate specială, faţă de care au fost efectuate acte premergătoare prin prisma infracţiunii de favorizarea infractorului. Facem precizarea că, în privinţa lui Cătălin Lupu procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată, iar în ceea ce-l priveşte pe Andrei Militaru, procurorii au decis disjungerea cauzei şi declinarea de competenţă către Direcţia Naţională Anticorupţie - Constanţa.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102