REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.5° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Angela Merkel îl contrazice pe Donald Trump: Statul Islamic nu este învins

Angela Merkel îl contrazice pe Donald Trump: Statul Islamic nu este învins

Replica API 9 februarie 2019 | 00:00 453

Angela Merkel

Statul Islamic este departe de a fi înfrânt, a apreciat vineri cancelarul Angela Merkel, în discursul ţinut la inaugurarea noului sediu al serviciului german de informaţii externe (BND). Reuters observă că ea l-a contrazis astfel pe preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, care a anunţat victoria asupra grupării jihadiste.

"Aşa-zisul Stat Islamic a fost din fericire lăsat fără teritoriu, dar din nefericire asta nu înseamnă că Statul Islamic a dispărut. El se transformă într-o forţă de război asimetric. Iar aceasta, bineînţeles, este o ameninţare", a spus Merkel.

Cancelarul a afirmat că monitorizarea evenimentelor din Siria este una din priorităţile BND, alături de urmărirea ameninţărilor informatice şi a ştirilor false menite să influenţeze alegerile democratice.

Miercuri, Trump a susţinut că se aşteaptă ca săptămâna viitoare să se anunţe oficial recucerirea de către coaliţia internaţională a ultimelor teritorii controlate de jihadişti în Siria. Încă din decembrie, anul trecut, el a scris pe Twitter că Statul Islamic a fost învins.

Preşedintele Statelor Unite intenţionează să retragă trupele americane din Siria până la sfârşitul lui aprilie. Intenţiile sale au alarmat aliaţii europeni, care se tem de revenirea islamiştilor, în absenţa unui plan de pace credibil care să pună capăt războiului civil.

"Suntem încă departe de pace în Siria", a avertizat vineri Merkel.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Este defapt CIA care mai face niste trafic de arme si cum ar mai putea prospera si ei?cand vanzarea de arme este baza economiei?Satul Islamic creeat de Kerry si finantat din interiorul USA...normal ca nu au cum sa il invinga ca s ar invinge pe ei insusi
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218