REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.5° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.5° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Angelina Jolie va fi prezentă pe covorul roşu la premiera londoneză a filmului „Maleficent: Mistress of Evil“

Angelina Jolie va fi prezentă pe covorul roşu la premiera londoneză a filmului „Maleficent: Mistress of Evil“

Replica API 10 octombrie 2019 | 18:28 386

Angelina Jolie

Actriţa americană Angelina Jolie va avea o apariţie publică miercuri seară la Londra, unde va fi prezentă pe covorul roşu la o proiecţie a filmului "Maleficent: Mistress of Evil", informează PA.

Vedeta hollywoodiană, în vârstă de 44 de ani, revine într-un nou opus din această serie cinematografică, produsă de Disney, la cinci ani după ce a intrerpretat acel rol în filmul "Maleficent", lansat în 2014.

Celebra actriţă americană va păşi pe covorul roşu de la Londra alături de colegii de distribuţie Dakota Fanning, Chiwetel Ejiofor, Sam Riley, Warwick Davis şi de regizorul peliculei, Joachim Ronning.

Angelina Jolie a fost însoţită de copiii ei în turneul de presă organizat pentru a promova filmul "Maleficent: Mistress of Evil", prezentat la începutul acestei săptămâni şi la Roma, în prezenţa actorilor din distribuţia peliculei.

Actriţa americană, care s-a despărţit de cel de-al treilea soţ al ei, Brad Pitt, în 2016, are şase copii, dintre care trei sunt adoptaţi.

Filmul "Maleficient" din 2014 este o reinterpretare a filmului clasic animat "Sleeping Beauty" ("Frumoasa adormită") din 1959, prezentat însă din perspectiva personajului său negativ.

În noua peliculă, Maleficent (Angelina Jolie) luptă pentru a câştiga simpatia Prinţesei Aurora, supranumită Frumoasa Adormită, o tânără prinţesă în vârstă de 21 de ani, interpretată de Elle Fanning.

Ea găseşte un adversar pe măsură în regina Ingrith, interpretată de Michelle Pfeiffer.

Filmul "Maleficent: Mistress of Evil" va debuta în cinematografele nord-americane pe 18 octombrie. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367