REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
11.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Aniversarea de 30 de ani a Asociaţiei Pro Consumatori: Au fost discutate zahărul din sucuri, obezitatea infantilă şi obligativitatea vaccinării

Aniversarea de 30 de ani a Asociaţiei Pro Consumatori: Au fost discutate zahărul din sucuri, obezitatea infantilă şi obligativitatea vaccinării

Replica API 12 februarie 2020 | 00:00 215

Obezitatea infantilă, cantitatea de zahăr din băuturile răcoritoare şi obligativitatea vaccinării au fost trei din temele concrete abordate luni de participanţii la reuniunea de aniversare a 30 de ani de la înfiinţarea primei organizaţii de protecţie a consumatorilor din România, Asociaţia Pro Consumatori (APC).

Problema obezităţii infantile din România a fost abordată de Dumitru Bălan, prezentat de organizatori drept nutriţionist şi unul din principalii experţi colaboratori ai Asociaţiei Pro Consumatori. "Asociaţia Pro Consumatori împlineşte 30 de ani de muncă permanentă în educarea şi informarea consumatorilor români. Vorbim de o chestiune foarte importantă, care are legătură în primul rând cu sănătatea noastră. În momentul în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii plasează România pe locul al treilea în clasamentul supraponderalilor şi pe locul al doilea în privinţa obezităţii infantile, este clar că cineva trebuie să ia taurul de coarne şi să ia măsuri, în aşa fel încât gradul sănătăţii noastre să nu fie afectat şi astfel încât în viitor speranţa de viaţă să nu fie afectată", a declarat Dumitru Bălan.

Expertul APC a susţinut că producătorii alimentari se folosesc de publicitate pentru a dezinforma consumatorii. "În momentul în care tu ca producător trişezi şi forţezi foarte mult breşele legislative ale statelor naţionale, impunându-ţi punctul de vedere şi speculând toate aceste breşe legislative, în mod automat noi consumatorii suntem cei mai afectaţi. Interesul producătorilor merge întotdeauna până la capăt, au putere economică, fac fuziuni, îşi impun punctul de vedere şi mai întotdeauna ies cu succes în zona maximizării profiturilor. (...) În momentul în care te foloseşti de toate pârghiile societăţii, alimentând, cu bugete impresionante, în marketing, în publicitate, în a dezinforma consumatorii, este clar că nu avem vreo şansă să ne apărăm pe noi şi pe copiii noştri, iar Asociaţia Pro Consumatori a luat taurul de coarne şi a acţionat de fiecare dată când interesele noastre au fost afectate, când sănătatea noastră a fost pusă în pericol", a declarat Dumitru Bălan.

Acesta a amintit că Asociaţia Pro Consumatori a realizat zeci de studii prin care a atras atenţia asupra problemelor din zona siguranţei alimentare, avertizând în special asupra îndulcitorilor periculoşi din băuturile răcoritoare. "Am scris împreună cu colegii din APC zeci de studii în zona siguranţei alimentelor. Ce am învăţat de la informările Asociaţiei Pro Consumatori? Am învăţat în primul rând că majoritatea băuturilor răcoritoare de pe piaţa noastră conţin îndulcitori periculoşi, în speţă aspartan, conţin foarte mult zahăr, pentru că societatea nu a reglementat cantitatea de zahăr maxim admisă pe 100 de grame, şi atunci producătorii speculează în folosul lor această breşă - zahărul este un ingredient ieftin şi creează o valoare adăugată, în aşa fel încât preţul la raft să fie mic, iar calitatea produsului să fie foarte scăzută", a afirmat expertul Asociaţiei Pro Consumatori.

Preşedintele Alianţei Părinţilor, Cristian Filip, a evidenţiat rolul pe care APC îl joacă în protecţia sănătăţii consumatorilor şi a argumentat împotriva adoptării legii obligativităţii vaccinării. "Scopul organizaţiei este unul nobil, altruist, de a se pune în slujba oamenilor, a comunităţii, încercând să ne protejeze pe toţi de anumite lucrurile rele care ni se pot întâmpla. Această organizaţie este obligată să protejeze comunitatea şi oamenii de anumite ingerinţe în viaţa privată, în sănătatea noastră, (realizate n.r.) din păcate chiar de unele entităţi ale statului. Mă gândesc acum chiar la o chestiune care este de importanţă majoră în zilele noastre, mă refer la absurditatea unei legi care stă pe cale de a apărea în România, legea obligativităţii vaccinării tuturor oamenilor din această ţară", a declarat Cristian Filip.

Reprezentantul Consiliului Concurenţei, Răzvan Orăşanu, a subliniat importanţa pe care o au organizaţiile neguvernamentale precum Asociaţia Pro Consumatori pentru contrabalansarea activităţii la limita legii pe care o au unele companii de pe piaţă. "Reprezint astăzi aici Consiliul Concurenţei, pentru că noi avem un perteneriat respectat şi la care ţinem foarte mult, cu asociaţia a cărei aniversare suntem strânşi aici ca s-o serbăm. De ce ţinem foarte mult la această relaţie, care cred că trebuie să devină mai firească, între autorităţile statului şi ONG-uri? Pentru că noi căutăm voci din societate care să reprezinte consumatorii în contrapondere cu activitatea uneori apăsătoare, covârşitoare şi uneori la marginea legii pe care o desfăşoară unii agenţi economici cu putere excesivă în piaţă", a declarat Răzvan Orăşanu.

Preşedintele APC, Costel Stanciu, a menţionat că asociaţia este una incomodă pentru companiile care nu respectă consumatorii şi pentru acei politicieni care servesc interesele firmelor care încalcă legea. "Organizaţia noastră s-a pus în slujba consumatorului în tot ceea ce face, iar în acest fel este o organizaţie incomodă pentru acea parte a industriei care nu a înţeles că noi consumatorii trebuie să fim respectaţi, şi totodată pentru o parte a clasei politice, care ciugulesc din palma acelor agenţi economici care încalcă legea. (...) Nu ne-a fost uşor să ajungem la această vârstă de 30 de ani, dar ceea ce nu te doboară te face mai puternic, iar noi vom rămâne în continuare în slujba consumatorilor", a precizat preşedintele Asociaţiei Pro Consumatori, conform stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102