REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

ANM: Valorile termice revin la medii normale pentru perioada din calendar; ploi prognozate pe 23 şi 27 aprilie

ANM: Valorile termice revin la medii normale pentru perioada din calendar; ploi prognozate pe 23 şi 27 aprilie

Replica API 22 aprilie 2019 | 00:00 191

Vremea se va încălzi şi se va apropia de mediile climatologice normale ale perioadei, însă probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor rămâne ridicată mai mult în timpul acestei săptămâni, până spre data de 27 aprilie, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 22 aprilie - 5 mai, publicată luni.

În Dobrogea, tendinţa temperaturii aerului va fi de creştere în cea mai mare parte a intervalului de referinţă. În medie, maximele diurne se vor încadra între 13 şi 18 grade, în prima săptămână, şi între 19 şi 21 de grade în cea de-a doua. Evoluţia va fi asemănătoare şi în ceea ce priveşte regimul termic nocturn, cu temperatura aerului în creştere de la 6 grade, la începutul intervalului, până spre 10 - 11 grade. Ploile vor fi prezente, pe arii restrânse şi slabe cantitativ, după data de 27 aprilie.

La munte, vremea va fi mai rece decât în mod normal în primele două zile ale intervalului de referinţa şi se vor înregistra valori termice diurne, în medie, de 4 - 5 grade, apoi se va încălzi de la o zi la alta, până în data de 26 aprilie, când sunt prognozate temperaturi maxime ce vor ajunge la 14 grade. Ulterior, temperatura aerului va scădea uşor şi până spre finalul intervalului maximele diurne se vor încadra între 10 şi 12 grade. Până în data de 24 aprilie, temperatura minimă va fi negativă şi se va situa, în medie, între -2 şi 0 grade. După această dată, temperatura aerului va creşte treptat, cu uşoare fluctuaţii termice şi se va încadra în general între 2 şi 4 grade. Local şi temporar vor fi precipitaţii, iar cel mai probabil în zilele de 22 şi 23 aprilie, precum şi după data de 27 aprilie, acestea se vor semnala pe arii extinse şi vor fi mai însemnate cantitativ. Excepţie vor face zilele de 24 şi 25 aprilie, când doar izolat şi trecător vor fi precipitaţii. Acestea vor fi mixte în special în primele două zile ale intervalului de referinţa, iar în rest va ploua.

Estimările sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614