REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
10.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

ANPC: 'Atenție la falșii comisari!'

ANPC: 'Atenție la falșii comisari!'

Replica API 14 ianuarie 2020 | 02:21 490

Asociația Pro Consumatori, organizație de utilitate publică, cu o activitate neîntreruptă de 30 de ani în domeniul protecției consumatorilor dezaprobă campania de denigrare publică dusă de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor împotriva asociațiilor de consumatori din România.

În comunicatul ANPC transmis vineri, 10 ianuarie 2020, cu titlul "Atenție la falșii comisari!" se arată că reprezentanții unor organizații neguvernamentale din domeniul protecției consumatorilor își atribuie calitatea de comisari ANPC și solicită plata unor amenzi pentru neregulile depistate.

APC dezavuează această afirmație generală făcută de ANPC la adresa asociațiilor de consumatori, afirmație care nu este însoțită de nominalizarea respectivelor organizații, și solicită președintelui ANPC, domnul Eduardt Cozminschi să facă publice în conferință de presă denumirea asociațiilor și a reprezentanților acestora care au procedat la astfel de încălcări grave ale legislației.

Totodată, APC constată că în ultima perioadă de timp, ANPC nu le răspunde consumatorilor la plângeri în termenul legal de 30 de zile. ANPC nu răspunde nici la sesizările Asociației Pro Consumatori! Astfel în data de 18 septembrie 2019, APC a transmis șefului Corpului de control de la acea vreme, domnul Sorin Susanu, o sesizare referitoare la un pachet de servicii turistice neconform achiziționat de un consumator. La data de 19 septembrie 2019, APC a transmis în atenția președintelui ANPC, a directorului general și a șefului Corpului de control o altă sesizare cu privire la activitatea de contrafacere brânzeturi semnalată APC-ului de un fost angajat al producătorului respectiv. Nici până la această dată ANPC nu a binevoit să ofere un răspuns la cele două sesizări ale Asociației Pro Consumatori. Menționăm că APC a mai făcut o revenire în privința celor două sesizări în data de 25 octombrie, 4 noiembrie, respectiv 7 noiembrie 2019. Totodată, în data de 4 decembrie 2019 Asociația Pro Consumatori a solicitat intervenția Primului Ministru și a Ministrului Economiei în vederea întreprinderii măsurilor legale necesare ca APC să obțină un răspuns din partea ANPC la acele sesizări. Din păcate, nu s-a întâmplat nimic, nici după această intervenție făcută de APC la instituțiile în subordinea cărora se află ANPC-ul!

"Îmi exprim nemulțumirea în legătură cu atenţia pe care o acordă reprezentanții acestei instituții sesizărilor trimise de Asociaţia Pro Consumatori în vederea rezolvării unor probleme grave cu care se confruntă consumatorii. Ar fi fost normal ca sesizările trimise de APC sau oricare asociaţie de consumatori să fie soluționate într-un termen mai mic decât cel legal de 30 de zile. Cu surprindere constat că în cazul sesizărilor trimise de APC în atenția instituției ANPC, nu se respectă nici termenul legal de soluționare!" conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Si ANPC-ul este vai de mama lui. Nu ne-a rezolvat nicio sesizare. Sunt mana in mana cu patronii.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218