REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.5° ConstanÈ›a Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
10.5° ConstanÈ›a Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

ANPDCA: 18.012 de copii aveau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, la finele lunii iunie

ANPDCA: 18.012 de copii aveau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, la finele lunii iunie

Replica API 21 octombrie 2018 | 00:00 202

Numărul total al copiilor din România care aveau ambii părinţii plecaţi la muncă în străinătate era, la finele lunii iunie, de 18.012, cu 496 copii mai mulţi faţă de sfârşitul primului trimestru, în timp ce totalul copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate ajunsese la 94.991 (mai mult cu 195 de copii), conform datelor centralizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).

Dintre cei 18.012 de copii cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, 16.797 se aflau în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsuri de protecţie, restul fiind plasaţi la un asistent maternal, centre de plasament, sau alte familii sau persoane.

Conform sursei citate, un număr de 63.891 de copii aveau un părinte plecat la muncă în străinătate (în scădere cu 896 copii, comparativ cu finele lunii martie 2018), iar dintre aceştia 61.655 de copii erau în grija rudelor până la gradul IV, fără măsură de protecţie. În acelaşi timp, 1.462 de copii se aflau în sistemul de protecţie specială, cum ar fi în grija unui asistent maternal, în centre de plasament sau la alte familii/persoane.

Totodată, un număr de 13.088 de copii proveneau din familii în care părintele unic susţinător era plecat la muncă în străinătate, faţă de 12.493 cât se consemna la finele primului trimestru din 2018. Dintre aceştia, 11.591 de copii au rămas acasă în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsură de protecţie.

Totalul copiilor rămaşi acasă care se aflau în sistemul de protecţie specială se ridica la 3.881, în creştere cu 116 copii, dintre care 620 erau în grija unui asistent maternal, 868 în centre de plasament, 2.089 la rude până la gradul IV, iar 304 în grija altor familii sau persoane.

sursa

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sunt doar niste cifre pe hartie departe de adevar. Numarul este cu mult mai mare, numar pe care nicio autoritate nu-l cunoaste si nu-l poate gestiona. Nu pleaca nimeni de bine.
2
0
Statistici si atat.De ce statul nu face ceva ca parintii acestor copii sa se intoarca acasa, sa munceasca aici, sa fie familia intregita si copiii in grija si sub protectia lor? Cautati motivele aici si nu va deziceti de cel mai mare exod de migrare din toate timpurile ale acestui neam.Oriunde in lume intalnesti un roman si cineva dornic sa vorbeasca romaneste.
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614